De același autor
„Vreți să mai fiu președintele vostru?“, a întrebat Dragnea la finalul discursului de o oră și jumătate. „Daaaa, daaaa“, au răspuns în cor cei peste 4.000 de delegați. Ropote de aplauze. Au lipsit doar ovațiile și scandările dirijate care au umplut Sala Palatului la atâtea și atâtea alte congrese. Singura diferență notabilă: de afară răzbăteau strigătele protestarilor #REZIST, dintre care vreo trei au fost luați preventiv cu duba. Doar ele au mai bruiat festivismul și unanimitatea acestui congres la care Dragnea a ajuns, iată, autocrat en titre.
Fără discuție, pentru un lider de partid pe care toate sondajele, inclusiv cele de casă, îl dau cu scoruri între 9 și 11%, congresul este un real succes. În primul rând, și-a atins scopul principal: constituirea unei gărzi pretoriene, formată din cei mai obedienți soldați ai partidului. Cu Viorica Dăncilă instalată numărul doi, cu 14 vicepreședinți în rol de aghiotanți, Dragnea și-a adjudecat controlul total asupra partidului și guvernului. Nu are încă țara toată, dar la asta jinduiește. A anunțat că va continua lupta cu „abuzurile“ prin modificarea codurilor penale, subordonarea serviciilor secrete și punerea la zid, ba chiar sub acuzare, a celor care „defăimează“ țara, pentru că asta e direcția legii care se clocește de mult timp în laboratoare. Are viziuni grandioase despre destinul PSD, pe care îl vede dăinuind în eternitate după ce va fi scăpat România de „statul paralel“. Termenele și măsurile din programul de guvernare s-au metamorfozat în promisiuni și strategii care se pierd în negura viitorului, lăsat în seama celor „care vor veni după noi la guvernare, dacă vor mai veni“. Dar cum ar putea să nu mai vină? Te pomenești că o fi plănuind Dragnea vreo lege, ceva.
Imagini de la Congresul extraordinar al PSD (foto: Liviu Şova / Agerpres).
Cine i se va mai opune? La prima vedere, nimeni, căci cine va mai îndrăzni să-i pună în discuție deciziile, cum mai făcea din când în când Andronescu, cine va mai cuteza să ridice glasul pentru a-l amenința sau obrăznici, precum Codrin Ștefănescu, atunci când îl apucau năbădăile, sau Bădălău, când primea câte o scrisorică în plic? Iar dacă o vor mai face, Dragnea le-a arătat deja ușa: „Oricine vrea să mai discute aceste lucruri nu mai poate s-o facă în interiorul partidului“. Vor accepta umilința la care au fost supuși (nu au fost lăsați nici măcar să vorbească la congres) acești mari înfrânți: Ștefănescu, Rădulescu-Mitralieră, Bănicioiu și Andronescu? Vor rămâne ei în PSD pe post de dizidenți de serviciu, riscând oricând să aibă soarta lui Chirică, sau vor pleca singuri, creând o facțiune, eventual alăturându-se lui Victor Ponta și Cătălin Ivan? Probabil că deocamdată nu, pentru că și ei fac parte din marea masă a servililor care își devorează liderul doar după ce acesta mușcă țărâna.
Pe termen mediu însă, adică în preajma alegerilor, lucrurile ar putea lua altă întorsătură. Va fi un context în care șansele „epuraților“ de a crea o breșă, ba chiar o alternativă nu vor mai fi minuscule. Mai ales că sunt departe de a fi singuri. Firea, personajul cu cea mai mare cotă în sondaje, așteaptă la cotitură, ca și puternicul baron de Vrancea, Oprișan. Sau grupul de la Cluj, din partea căruia a atacat acum dur Ioan Rus: „De ce aruncă PSD întreaga Românie pe foc, urmărind un traiect care ameninţă să ducă la dezastrul formaţiunii, aşa cum relevă cele mai recente sondaje de opinie?“. Autocrația lui Dragnea s-a oficializat, e drept, dar în același timp a produs mult mai multă nemulțumire decât a anticipat acesta. Ea dospește.
Congresul a marcat un punct de cotitură, pentru că, deși PSD a fost mereu un partid slugarnic în fața șefului, totuși, democrația în interior era măcar mimată. Iliescu și Năstase, singurii care au fost lideri în adevăratul înțeles al cuvântului (neinvitați la congres), aveau grijă să respecte formal regulile jocului, să nu se înconjoare doar de lingușitori și nulități. Acum, însă, democrația de partid a fost complet suprimată și puțina meritocrație, pusă în cui. E o premieră în istoria PSD faptul că au fost întrerupte la mijloc mandatele vicepreședinților, fără niciun motiv rațional, ci doar din voința și setea de putere a unui singur om. Care, culmea, nu și-a mai pus mandatul pe masă, așa cum anunța. O altă premieră este modificarea modului de alegere a vicepreședinților, pe regiuni și gen, precum și brutalitatea cu care au fost blocate candidaturile celor deveniți indezirabili. Era însă evident că la asta se va ajunge, după ce șeful lor a dărâmat deja trei guverne.
Dragnea și-a făcut însă atent socotelile. Știe bine că adevăratul moment de răscruce pentru soarta sa politică va fi anul 2019, cel al alegerilor prezidențiale. Congresul extraordinar doar a pregătit terenul. Are două variante, ambele posibile, dacă PSD continuă să rămână partidul-plastilină pe care el îl poate modela cum vrea. Ideea cu Tăriceanu candidatul Coaliției PSD-ALDE la prezidențiale trebuie scoasă din calcul. PSD nu va accepta niciodată un candidat din afara partidului, indiferent de alianțe sau promisiuni, modelul de referință fiind Antonescu.
Viorica Dăncilă şi Liviu Dragnea la Congresul extraordinar al PSD (foto: Grigore Popescu / Agerpres).
Așa stând lucrurile, Dragnea are de ales între a-și asuma el candidatura la prezidențiale sau a o susține pe Dăncilă. La congresul din 2019, Dragnea poate manevra în așa fel încât să fie concomitent reales președintele PSD și numit candidat. Sau poate să rămână doar cu președinția PSD și cu candidatura prin interpusa Dăncilă. Știind că PSD nu câștigă de regulă prezidențialele, iar înfrântului i se ia apoi gâtul, probabil că o va sacrifica pe Dăncilă. Mai există totuși o condiție minimală, până atunci ar trebui să ajungă amândoi măcar la jumătatea scorului partidului.