De același autor
Toți politicienii mint sau lansează teme false, cu scopul de a distrage sau reorienta atenția publicului și presei în direcții unde nu există nimic, dar, dintre toți politicienii de după ’89, niciunul nu a mințit de la obraz, continuu și sistematic, așa cum au făcut-o mai întâi Ponta și acum Dragnea, la o scară chiar mai mare decât primul. A urmări adevărul în mulțimea de dezvăluiri și acuzații pe care și le-au adus unul altuia cei doi este echivalent cu a naviga pe furtună printre stânci ascuțite. Riști în orice moment să te scufunzi. De aceea, afirmațiile celor doi trebuie analizate în registrul plauzibilului.
De exemplu, este plauzibil că Ghiță și Udrea au venit în miez de noapte acasă la Ponta pentru a negocia numirile procurorilor, după cum este la fel de plauzibil ca miza celor doi și a lui Dragnea să fi fost numirea Alinei Bica la DIICOT, a cărei misiune era în mod cât se poate de clar să protejeze anumite grupuri infracționale influente. A devenit de domeniul evidenței acum, în retrospectivă, când au ieșit la iveală și legătura Udrea-Bica sub probabila protecție a lui Băsescu, și modul în care aceasta din urmă a protejat grupuri infracționale influente. La vremea respectivă, în 2013, SRI avertizase că Bica ridică probleme și nu ar trebui numită, dar interesele acestor grupuri au prevalat.
Într-un interviu de două ore, destinat portretizării lui Dragnea drept „chelner“ al sistemului, Ponta arată de fapt că întreaga guvernare PSD-PNL (USL), cu el în frunte, era „chelner“ al „statului paralel“. Bunăoară, la un moment dat, susține că pentru a încerca să „rezolve“ ceea ce el numește „dosarul politic“ al referendumului de demitere a președintelui din 2012, în care era acuzat Dragnea, s-a adresat șefilor SRI, George Maior și Florian Coldea. Ponta lasă deschisă posibilitatea ca proaspăta șefă DNA să fi fost într-o relație de subordonare față de Coldea și de SRI. Or, această sugestie deschide totuși poarta ideii că ceea ce s-a numit la un moment dat „binom“ a existat cu adevărat. Ceea ce ar oferi o oarecare substanță „doctrinei“ lui Dragnea și a PSD privind „statul paralel“. Și aici suntem prinși în mijlocul unor ape foarte tulburi privind interesele celor doi. Atât Dragnea, cât și Ponta sunt inamici declarați ai DNA și ai lui Kövesi și, ca atare, amândoi au motive să acrediteze ficțiunea „statului paralel“. Diferențele constau, pe de o parte, în faptul că, dacă Dragnea este înclinat să includă în statul paralel toate serviciile secrete, și în primul rând SRI, și să declanșeze un război deschis împotriva acestora, Ponta nu se arată dispus să demonizeze întreaga instituție, ci doar anumiți oameni, precum Coldea. Pe de alta, în vreme ce Dragnea se prezintă ca victima „statului paralel“, care nu l-a lăsat să fie ministru de Interne și i-a făcut dosare, Ponta îl pictează pe Dragnea în culorile „chelnerului“, ale pudelului care caută tot timpul aprobarea respectivului „stat paralel“.
Ceea ce ne interesează nu este în ce raporturi se aflau cei doi cu respectivele structuri, ci de ce a sunat Ponta la SRI ca să ceară explicații despre un dosar DNA, pentru că, dacă scoatem din discuție „statul paralel“, legătura nu este nici firească, nici determinată de vreo constrângere legală. Și aici îndrăznesc o ipoteză: în România nu există și nu ar trebui să existe nici acum vreun mijloc legal oficial prin care oamenii politici să ceară informații sau chiar explicații pentru dosarele aflate în lucru la parchete și, mai ales, la DNA. Nu există nici căi informale, pentru că procurorii nu pot avea întâlniri informale pe tema dosarelor aflate în lucru fără să încalce legea și reglementările interne. Ca urmare, cui te adresezi dacă ești un politician strâns de nevoia dosarului și vrei să afli ce te așteaptă fără să încalci legea? Singura „interfață“ logică între politicieni și Parchet era și a rămas SRI, pentru că SRI strânge informații pentru DNA și, la vremea respectivă, colaborau chiar mai strâns la alcătuirea dosarelor, pentru că încă nu era neconstituțional ca interceptările SRI să fie folosite la dosare de corupție. O întâlnire informală mediată de SRI nu este ilegală, cum ar fi una directă între procuror și omul politic. Din declarațiile lui Ponta rezultă indirect că această practică a apelului la SRI era destul de consacrată încât nu mai părea nimănui nelalocul ei. Dacă ipoteza e corectă, atunci ea explică mai multe lucruri, printre care obsesia politicienilor pentru „binom“, dar și eventualul rol jucat de SRI în procesul care ar trebui să fie politic al numirilor guvernamentale pe care îl reclamă Dragnea. Ironia este că dacă SRI sau doar Coldea au abuzat de poziția avută pentru a se implica în jocuri politice la nivel înalt este pentru că politicienii înșiși, prin faptul că sunt corupți, vulnerabili și manipulabili, le-au conferit acestă putere. Ceea ce înseamnă că, dacă există pe undeva vreo urmă de stat paralel, el este opera unor personaje precum Ponta, Dragnea, Udrea, Ghiță și a altora care i-au precedat.
Dacă ieșirile lui Dragnea împotriva „statului paralel“ au drept scop anihilarea DNA și îngenuncherea SRI, declarațiile lui Ponta par să aibă o adresă mai clară. Declarația cu adevărat bombă prin îndrăzneala cu care a fost făcută nu este că Dragnea avea o cârtiță în DNA și că i se pregătea un flagrant care a eșuat, ci că acesta este prizonierul („l-au prins total“) unui grup de interese israeliano-ungaro-rus. Or, aceasta pare mai puțin o acuzație, cât un avertisment.
