Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Un nou aliniament strategic în Orient: Rusia-Turcia-Iran
2018-04-11
6
Triunghiul Moscova-Ankara-Teheran reprezintă o alternativă la modernitatea de tip occidental - deschisă spre mondializare, dar care să țină seama de specificul societăților rusă, turcă și iraniană.

 

Actualitatea internațională a fost marcată săptămâna trecută de vizita președintelui Federației Ruse la Ankara, urmată de întâlnirea tripartită Putin-Erdoğan-Rohani, având ca temă situația din Siria.

 

Bilaterala ruso-turcă a reconfirmat raporturile strategice între cele două țări, președinții Putin și Erdoğan inaugurând șantierul primei centrale nucleare turcești, la Akkuyu, în sudul Turciei. Centrala nucleară turcă este construită de compania rusă Rosatom, valoarea acesteia ridicându-se la 20 de miliarde de dolari. Primul reactor va fi operațional în 2023, iar centrala va asigura 10% din consumul de electricitate al Turciei, o țară deja dependentă în proporție de 60% de gazul rusesc. Alt subiect discutat a fost cel legat de accelerarea livrării sistemelor de rachete rusești antiaeriene S-400 M, „un subiect închis“ care ține de „suveranitatea Turciei“, după cum a declarat președintele Erdoğan, și construcția gazoductului Turkish Stream, care are menirea să facă din Turcia un hub regional al gazelor rusești pentru Europa de Sud.

 

Întâlnirea tripartită a președinților rus, turc și iranian a avut pe meniu Siria, cei trei fiind în mai 2017 inițiatorii procesului de la Astana, proces care își propune o rezolvare a conflictului sirian prin excluderea intereselor occidentale. Președinții Erdoğan, Putin și Rohani au căutat să își armonizeze pozițiile inclusiv pe fondul anunțului domnului Trump de retragere a forțelor americane din zona kurdă de Est a Siriei. Cum putem interpreta toate aceste înțelegeri?

 

Să spunem din capul locului că avem de-a face nu cu poziționări tactice, ci cu înțelegeri pe termen lung între Rusia, Turcia și Iran. Pentru Rusia este vorba de reconstrucția și consolidarea unui rol global, iar pentru Turcia și Iran de construcția unui rol la nivel regional. Or, aceste obiective pot fi îndeplinite numai prin contestarea actualei ordini a sistemului internațional și crearea alteia noi, care să privilegieze rolurile Rusiei, Turciei și Iranului. În discursurile sale, președintele Erdoğan critică „imperialismul occidental“, după cum președinții Putin și Rohani denunță ingerințele occidentale. Cei trei au înțeles că Siria reprezintă, dincolo de obținerea unui rol-cheie într-o regiune strategică de pe glob, un dosar unde preeminența occidentală și în special americană poate fi contestată cu succes. Cu atât mai mult, cu cât cei trei consideră că Washingtonul, direct sau indirect, este responsabil de destabilizarea vecinătăților lor apropiate: Rusia denunță implicarea Washingtonului în revoluțiile portocalii, Turcia consideră că puterea nord-americană era la curent și a privit cu bunăvoință tentativa de lovitură de stat din vara lui 2016 și este nemulțumită de sprijinul acordat kurzilor sirieni și irakieni, Iranul, la rândul său, este nemulțumit de reticența administrației americane de a susține acordul pe dosarul nuclear, de susținerea Arabiei Saudite și a Israelului. Alături de Siria, un alt dosar apropie Rusia, Turcia și Iranul, și anume Asia Centrală, o regiune despre care fostul consilier al lui Jimmy Carter, Zbigniew Brzeziński, spunea că acolo se va juca viitorul hegemoniei mondiale.

 

Atât Rusia, cât și Turcia și Iranul au observat, pe fondul deplasării centrului de greutate al lumii către regiunea Asia-Pacific, al redimensionării prezenței americane în regiunea Orientului Mijlociu (vizibilă încă din timpul Administrației Obama), că un nou peisaj geopolitic este pe cale să ia naștere, iar această situație, ca orice reașezare, oferă ocazia recuperării (pentru Rusia) și a câștigării (Turcia, Iran) unor poziții pe harta lumii.

 

Complementaritatea celor trei este prin urmare cu mult mai mare decât zonele de divergență, un triunghi Moscova-Ankara-Teheran fiind o realitate incontestabilă a relațiilor internaționale contemporane. Rusia și Iranul sunt semnatarele din 2001 ale unui pact de cooperare civilă și militară, iar Moscova și Ankara sunt partenere din 2010 în cadrul unui Grup de planificare strategică destinat cooperării politice și economice dintre cele două puteri. Pentru Rusia și Turcia, la frustrarea determinată de politica americană se adaugă și frustrarea legată de degradarea relațiilor cu UE. Întâlnirea Erdoğan, Putin, Rohani reprezintă și o alternativă la modernitatea de tip occidental, o modernitate deschisă spre mondializare, dar care să țină seama de specificul societăților rusă (democrație administrată), turcă (național-islamism) și iraniană (republică a ayatolahilor). Pentru Rusia, cooperarea cu Turcia și Iranul reprezintă și un instrument de poziționare în lumea musulmană alături de două state opuse formelor radicale ale islamului (să nu uităm că, alături de dimensiunea euroasiatică, Rusia este și un stat musulman și asta din secolul al XVI-lea, de la înglobarea hanatelor Kazanului, Crimeei și Astrahanului, înainte de înglobarea zonelor islamizate din Asia Centrală și Caucazul de Nord).

 

Aceste reașezări care au drept protagoniști Rusia, Turcia și Iranul, cât și dorința marilor puteri europene de a avea o poziție în Orientul Apropiat și Mijlociu (a se vedea cazul Franței, care speră să substituie parțial sau să secondeze SUA) își vor găsi ecoul și în Uniunea Europeană, dincolo de solidaritatea conjuncturală din cazul Skripal.

TAGS : Moscova Ankara Teheran orient rusia putin erdogan turcia rachete Rohani Iran
Comentarii
baibars 2018-04-12
Dle. Popescu apreciez articolul si consider ca el ar fi fost mult mai complet daca ati si fi explicat cauzele care au dus la
aceasta situatie sau ma rog "menage a trois" : SUA inventatorii conceptului ridicol de "razboi umanitar", care in loc sa administreze cerebral probemele zonale sub influenta Wall Streeet-ului si aliatului saudit s-a transformat intr-un smardoi palnetar. Inventand pericole inexistente ( bombe nucleare, arme chimice, crize umanitare) au alimentat zona pana la refuz cu armament, insurgenta si terorism. Au reusit astfel sa produca ceea ce siustineau ca deja exista acolo. O zona uriasa plasata in imediata apropiere a Europei civilizate complet destabilizata, neadministrata, prada unei crize umanitare de amploarea celei din WWII. Se pare ca prostia este incurabila pentru ca iata inventeaza in continuare arme chimice si alte crize umanitare ca si cum acolo acestea n-ar fi existat pentru a insangera in continuare Orientul . Numesc aceastea "interventii umanitare". Ati mai auzit asemenea prostie ? Culmea este ca taraie la remorca doar doar se vor capatui cu ceva in urma aventurii tari civilizate ale Europei. In urma ramane moartea si pustiul . Cu migrantii se vor descurca fraierii din rasaritul Europei si Balcanii. Noi numim acest balamuc "civilizatie occidentala " cumva? De la fizica am invatat ca orice forta aplicata genereaza o forta de aceeasi marime si de sens contrar. Sa fereasca Dumnezeu sa fii prins in zona de interactiune !....
emil 2018-04-12
Iranul si Turcia au fost utile in lupte prntru forta umana. Vor dispare dupa ce NATO va implementa armele cu inteligenta biologica.
profesoru 2018-04-11
”din secolul al XVI-lea, de la înglobarea hanatelor Kazanului, Crimeei și Astrahanului”- hanatul Crimeei a fost cucerit abia în sec. XVIII.

Nu există un triunghi Rusia-Turcia-Iran. Evident, există o cooperare și o cvasi-alianță între Rusia și Iran, ambele țări susținându-l pe Assad.
Dar Turcia îi susține pe jihadiștii anti-Assad. Conferințele periodice de pace cu participare ruso-turco-iraniană reprezintă doar încercări de a evita escaladarea conflictului.
Deși Turcia are câteva proiecte economice și de achiziție de armament din Rusia, nu se poate afirma că Turcia e mai apropiată de Rusia decât de America. Ba chiar din contră.
stefan popescu 2018-04-12
Desigur, Crimeea a fost inglobata in timpul Ecaterinei a II-a. Formularea mea a fost nefericita. Multumesc!
geo 2018-04-11
Dupa cum se spune: "in viata lucrurile se pot face bine, gresit sau in stilul militar. " Personal apreciez intotdeauna stilul militar pentru ca implica strategie, curaj, inteligenta, anticipare, dorinta de libertate, toate pentru a crea in final ceva bun.
mike 2018-04-11
Interesanta viziune asupra configuratiei viitoare a lumii, insa nu am inteles la final ce ambitii are UE in Orientul Mijlociu? Sa inteleg doar ca anumite tari ar dori sa aiba o influenta acolo (Franta, de exemplu) si sa inlocuiasca SUA? Eu ma indoiesc ca UE ar putea avea o mare influenta in zona.
Total 6 comments.
Recomandari
2609
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22