Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Rămășițele statului ciuruit
2018-04-24
6
Precum statuile de ceară prinse în flacăra incendiului pus de piromanii ajunși la putere prin voința unor cetățeni care vor să-și trăiască prezentul și viitorul în bula trecutului, instituțiile statului se topesc una câte una, până când se vor transforma într-un boț ce va încăpea într-un fișet din vila din Alexandria.

 

 

Codurile penale încep să semene tot mai mult cu niște legi pentru persoanele defavorizate sau cu dizabilități. Infractorii - de la corupții de caviar și VIP-urile penale la violatori, pedofili și criminali - trebuie protejați de abuzurile „statului paralel“, de procese, de închisoare și alte rele născocite de justiție. Vizați direct de modificările la care croșetează comisia nemuritorului Iordache sunt primii, dar, ca să nu bată prea tare la ochii Comisiei Europene, PSD pune pe foc tot Codul Penal. Ideea e simplă: cu cât mai mulți infractori mulțumiți, cu atât mai bine.

 

Făptașii stau cu șampania la frapat. E clar de ce. Înregistrările audio, video (inclusiv cele proprii) sau ce e prin computere, acolo unde se arhivează tot felul de chestii compromițătoare, cum ar fi facturi sau filme porno, trebuie distruse imediat de procurori, dacă nu au legătură cu fapta. Chiar dacă probele se referă la o crimă, la un viol sau la o șpagă. Obținerea datelor despre tranzacțiile financiare e prohibită și ea, achitarea dată de o primă instanță (tribunal, să zicem) rămâne definitivă și nu mai poate fi atacată cu recurs decât dacă apar - în 15 zile!! - probe noi, denunțurile se pot face doar la șase luni de la comiterea faptei (chiar și în cazuri de omor, nu doar de mită sau trafic de influență). Să mai spunem că, prin modificarea definiției funcționarului public, scapă de gheara DNA notarii, executorii judecătorești, lichidatorii, experții judiciari, funcționarii bancari și beneficiarii privați ai fondurilor europene. Plus parlamentarii, că ei sunt, cum bine se știe, cei mai vânați dintre mioritici și trebuie puși la adăpost.

 

Iar cine e fraier și totuși pică în plasele procurorilor și mai are ghinion și de un judecător care nu e cu gândul la pensie, soluția i-o oferă tot Dragnea & comp.: termenele de prescriere se reduc, iar motivele de eliberare condiționată se relaxează. Ca și cele pentru controlul judiciar - în fond, de ce să nu se ducă oamenii în locuri exotice și primitoare precum Costa Rica să-și rezolve acolo problemele emoționale, financiare sau de sănătate. Și asta nu e tot, deși pușcăriile vor fi goale, condițiile din ele tot proaste vor rămâne, așa că infractorul eliberat va primi și bani drept recompensă. A avut grijă de asta domnul Tudorel. Doar la prevederile privind confiscarea banilor furați nu s-a schimbat nimic, că nu era cazul, ei rămân, ca și până acum, la hoți. Când se va trage linie la finalul sesiunii, vor fi niște coduri penale mustind de grija părintească față de făptași. E de înțeles, PSD s-a convins că victimele lor nu votează cu el.

 

Dar cum nimic nu-i sigur pe lumea asta, o măsură de prevedere în plus nu strică niciodată. Pentru asta e bună Curtea Constituțională, care întinde covoare roșii de la sediul DNA și al Înaltei Curți la vilele infractorilor. Ultima decizie, de exemplu, e ca sabia dreptății pogorâtă deasupra corupției, ochii ei plânși cerând de mult răzbunare: CCR a scos corupția dintre amenințările la securitatea națională. Și cum în România, țara tuturor (im)posibilităților legislative, s-a încetățenit bunul obicei ca deciziile Curții să acționeze pentru trecut, și nu doar pentru viitor, probele obținute pe mandate de siguranță națională au șanse să fie scoase din dosarele de corupție. Oricum, arse de flama revoluției împotriva statului paralel pot fi toate dosarele instrumentate din 2009 până în prezent, suspectate că au luat lumină de la Protocolul SRI-PG.

 

Tot la Curtea Constituțională va ajunge și plângerea trinomului Dragnea-Dăncilă-Tăriceanu împotriva refuzului lui Iohannis de a o revoca pe Kövesi. Scena va fi memorabilă- avocatul Tudorel pledând în fața lui Morar, care va zâmbi mulțumit și enigmatic, doar el știe câte informări de la SRI a folosit în dosarele băgate la sertar. După lupte aprige cu singura judecătoare (Livia Stanciu) care nu acceptă să stea ghiocel, PSD își va primi parandărătul și președintele va fi scos și din procedura de revocare a procurorilor șefi. Un mizilic, prin comparație cu ceea ce va urma la legile siguranței naționale, șefii SRI și SIE urmând să fie numiți de parlament, adică de Dragnea cu mâna colegului Tăriceanu.

 

Cupletul Viorica & Liviu a reușit să sperie diplomația europeană, anunțând că-și mută ambasada la Ierusalim, doar-doar i-o mai întinde Trump o mână peste masă dictatorului de Teleorman. Șeful statului a zis că nu-i bine și nu se face să fim singurii europeni cu ambasadă acolo, să nu ne trezim cumva cu vreo bombă pusă de un arab supărat, dar cine să-l mai bage în seamă, după ce a stat în adormire o iarnă întreagă. Nici măcar Viorica n-a catadicsit să-i răspundă telefon. Și cu asta basta, căci marele ambâț al lui Daddy de a bărbieri instituția prezidențială (unde el nu poate ajunge nici măcar prin interpuși) va deveni realitate.

 

Dar, s-o recunoaștem, nimic din ceea ce reușește partidul-stat mafiot în justiție nu se compară cu realitatea din teren. Salariile „au crescut până au scăzut“, inflația urcă la ceruri, vinovat fiind Isărescu, care n-are grijă de ea cum are Dragnea de penali, Pilonul II de pensii va fi sifonat la Pilonul I, cu gaura de un miliard cu tot, iar protestatarii din sănătate se plâng că au fost trași pe sfoară și amenință cu greva generală. Prea târziu, că nu mai sunt bani. Ce s-a luat de la săraci să se dea la bogați nu se mai dă înapoi. Mulți zic că își merită cu toții soarta, dacă s-au închinat la programul de guvernare PSD ca la moaștele făcătoare de minuni.

 

Simfonia Lalelelor s-a încheiat cu bine, în spiritul manifestațiilor de altă dată pentru ceaușeștii locali. Fetița pusă să facă tumbe în fața mahărelor de la București a scăpat teafără după ce s-a dat cu capul de asfalt, fiind răsplătită cu aplauze și zâmbete materne de Viorica, Norica, Grațiela și alte doamne nostalgice. Poporul a fost încântat și nu prea: „e frumos, dar nu ne-a dat nimic“. A zis, bietul, că a început deja campania.

 

Oficial se va declanșa la finele lui mai, când Dragnea a dat ordin pentru un mare miting în apărarea „sfintelor valori“ ale familiei tradiționale atât de dragi lui și partenerului său politic, Tăriceanu. Deși s-au luat cu acte în regulă, se vede clar că parteneriatul lor civil scârțâie serios: ambii vor să fie candidați și șefi. Or, se știe că în familia tradițională românească nu încap două săbii în aceeași teacă, altfel se lasă cu ochii umflați ai femeii. În realitate, nu de dragul heterosexualității, moralității (gurile rele zic că Daddy va anunța căsătoria cu juna pesedistă chiar în ziua mitingului) sau a natalității face Dragnea manifestație, ci ca să-și tragă spuza pe turta sa electorală, confiscând o temă cu audiență la publicul telenovelistic și parohial. De fapt, e mai mult o contramanifestație târzie la protestele #REZIST. Să vedem ce iese, că niciodată nu știi unde dai și unde crapă. Ca dovadă, academicianul Ioan Aurel Pop a ajuns să fie apărat de aceiași penali și naționaliști sulfuroși care l-au apărat și pe Iulian Vlad.

TAGS : coduri penale infractori coruptie dragnea dancila tudorel CCR probe dosare DNA costa rica iohannis presedinte Ierusalim
Comentarii
Paul Butoi 2018-04-30
Ehei......
Vedeti , nu a fost suficienta trimiterea - in textul precedent - la articolul domnului Dan ...
Ca sa va reabilitati in ochii publicului maestrului Emanuel - format , se stie , din cei mai inteligenti romani - trebuie sa scrieti si dv - in clar , ca domnu' Dan - ca de vina pentru tot / orice ( inclusiv pentru protocolul dintre P G - SRI , nu ? ) este TB ( si Daniel Morar ) ...
Este o teza simpla , care are avantajul ca poate fi inteleasa chiar si de cei mai inteligenti romani ...
Ar putea fi o problema doar faptul ca maestrul Emanuel are paternitatea ei de multi ani - macar vreo 12 ...
Da' daca nu avem idei noi ...
E clar ca traumele produse de TB - si de Nutzy - celor mai inteligenti romani sunt suficient de adanci pentru ca oamenii de bine sa aiba ce sa scrie , ani buni de acum incolo ...
Iar asta aduce - dupe cum vedem - un numar sporit de cititori - de cea mai buna calitate ...

O idee : domnu' Dan a cam lasat lucrurile in aer , limitandu-se la a identifica / numi responsabilii pentru eventualele nereguli din Protocolul P G / SRI - TB si Daniel Morar .
Concret - dpdv juridic - asta nu ar reprezinta - macar - neglijenta in serviciu ?
Nu ar fi logic ca oamenii de bine sa lanseze / sustina ideea depunerii unei plangeri penale , impotriva lui TB pe acest " caz " ?
Pen'ca altfel , textul lu' domnu' Dan - deosebit de puternic , fara indoiala - ar putea parea doar un mic delir isteric , penibil tare ...
Marturisind doar admiratia nelimitata a lu' domnu' Dan fata de acea atat de curajoasa femeie ...
Care a inchis dosarele Revolutiei si Mineriadei - redeschise si trimise in instanta acum ...
Care nu are nici o responsabilitate in inchiderea dosarului Microsoft , EADS , ...
Care nu are nici o responsabilitate in esecurile institutiei pe care o conduce ...
Pen'ca ne-a distrat grozav , cu arestari preventive & catuse la tv , tot anul 2015 ...
Constat ca a ramas un mister ( si ) de ce a oprit spectacolul in 2016 ....
Iar impresia finala este cam nasoala : pana la urma , atat de curajoasa femeie a facut exact ce a cerut , public , in repetate randuri , TB ....








Marcel 2018-04-26
Efectele secundare ale desființării Codului Penal se vor face simțite destul de repede: România va deveni raiul infractorilor de toate calibrele, protejați și ținuți în palmă chiarde autorități. La Timișoara, un mare escroc imobiliar și artizan al unor falsuri în acte cu daune de milioane de euro, dat în urmărire generală acum vreo doi ani, s-a întros din Germania și s-a predat poliției. Ionelaș Cârpaci și-a făcut calculul că după noile „legi” va sta foarte puțin la închisoare și s-ar putea să se aleagă și cu vreo 12 000 de euro despăgubiri pentru încarcerările anterioare. Este doar unul dintre marii urmărți generali atras de „oferta” extraordinară lansată infractorilor de statul român, compromis deja și subminat de Dragnea & Comp. România va fi cea maifost ea odată, un tărâm al hoților și tâlharilor care vor jefui și ucide ziua-n amiaza mare, fără teamă că le-ar putea face cineva ceva. În aceste condiții, România va fi ocolită de toți ceilalți, turiști sau investitori și tare mă tem că nici nu va mai rămâne multă vreme în forma sa statală actuală. Cred că Transilvania și Banatul se vor „dez-uni” de Teleormanistanul în care se va transforma țara noastră.
emil 2018-04-27
Autorii distrugerilor imobiliare din Timisoara au lucrat in cardasie cu primaria, politia si instantele de judecata.
Arde-i pe corupti... 2018-04-24
Piromanul Romaniei este escrocul Traian Basescu pe care l-ati sustinut si ovationat...
aacer 2018-04-24
Doamna Pora abia astept un articol scris de domnia voastra care sa se numeasca "Rămășițele statului basist din care am facut parte"
Mircea 2018-04-27
Domnule aacer..., aveti de asteptat... D-na Pora este cu democratia, cu statul de drept, e de dreapta intr-un cuvant !!!!.... Cand participau la desantarea aia scabroasa cu Basescu si securitatea lui aflata la apogeu..., cand faceau europarlamentari toate loazele sekuritatii si analfabeta lui Basescu... atunci era cu statul de drept !!!... Nu mai continui ca ma doare capul.... Lacustele astea producatoare de nimic(dar sant de dreapta....), dupa ce au confiscat infrastructura propagandistica a sekuritatii lui Ceausescu(vezi Editura Politica, umflata de ''dreptaciul' propagandist Liicheanu )..., acum bat obrazul poporului roman ca nu accepta aceste lacuste lacome si carora MUNCA LE PUTE.... La munca cinstita Andreea Pora !!!!...., golania asta cu deontologia asupra propriei natii, cerseala asta ordinara de stipendii nu mai tine !!!!...., faceti afaceri si pravalii pe banii vostrii si lasati statul roman in pace...., dar nu prea santeti in stare.
Total 6 comments.
Recomandari
4593
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22