Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Despre „puterea fragilităţii“
2018-05-08
2
Paradoxal, acum când a plecat spre altă lumină, nu o mai pot numi un simbol. Făptura ei umană, combinând graţie, discreţie şi forţă, acea „putere a fragilităţii“ despre care mărturiseşte titlul cărţii publicate în 2006 la Humanitas, mi se pare infinit mai preţioasă, sursă de inspiraţie şi model pentru cei care nu putem ajunge la tăria ei decât atât timp cât o simţim aici încă, lângă noi.

 

Era din specia rară a celor de neînfrânt, nici de regimul totalitar comunist care a pus la bătaie toate instrumentele pentru a o intimida, anihila sau compromite, nici de cei care i-au oferit în pripă după 1989 recunoaşteri şi onoruri menite a-i valida şi legitima pe ei înşişi. Dovada e că, îndată ce nu a acceptat pactul, s-a dezlănţuit seria de atacuri bine orchestrate, menite a o coborî de pe piedestal la modul cel mai josnic. Le-a făcut faţă cu brio, pentru că disidenţa ei nu a fost una din interiorul puterii, ci una care o situa radical de partea celor care au suferit din pricina sistemului totalitar comunist. Lor le-a dus cuvântul mai departe, în numele lor a luptat pentru a spune adevărul, când acesta era interzis şi pedepsit, când puţini, foarte puţini au avut curajul să îl rostească răspicat, să rişte pentru a-l face cunoscut.

 

Vocea ei îl rostea calm, dar ferm, încercând să ne facă să uităm frica, instrumentul principal al terorii şi paravanul laşităţii noastre, încercând să obţină o solidaritate la care puţini s-au raliat (e drept, au făcut-o unii dintre cei mai buni!) în perioada în care era cu domiciliu obligatoriu şi devenise deschis inamicul puterii şi al lui Ceauşescu personal. Trebuie să ai o anume ingenuitate, să îi scrii scrisori unui dictator, în care să îi spui deschis ce crezi şi să încerci să porţi un dialog cu el. Dar e important să faci totuşi acest gest pentru a arăta că se poate, că sunt oameni dispuşi să înfrunte puterea cu orice sacrificiu, chiar atunci când ea pare de nezdruncinat.

 

agerpres_551513-1467.jpeg (2536×1890)

 

Şi mai era ceva. Doina Cornea şi-a făcut un nume făcând disidenţă şi opoziţie, şi nu invers. Se credea că trebuie să fii un nume cunoscut pentru a fi protejat atunci când ai curajul să te opui. Mitul acesta, folosit în epocă şi ca o scuză de cei tăcuţi, se clatină atunci când e vorba de o simplă profesoară de franceză, pe o poziţie modestă în mediul universitar. A fost eliminată şi din universitate – ca de obicei, despre cei care au semnat înlăturarea ei din învăţământ se va spune că nu aveau încotro – ca, de altfel, despre detractorii ei de atunci, nu toţi cunoscuţi şi vizibili. Cât despre detractorii ei de după 1989, unii dintre ei au şi început să o laude şi omagieze cu pioasă lipsă de remuşcare. Momentul morţii e menit desigur să niveleze lucrurile în memorie, dar a nu despărţi binele de rău şi a accepta o ambiguitate chiar şi comemorativă ar fi un gest prin care am sfida chiar ceea ce o definea structural pe Doina Cornea.

 

De unde forţa acestei femei? Din credinţă în Dumnezeu? Din speranţa şi iubirea care o însoţesc de obicei? Din autenticitatea angajamentului ei moral şi patriotic? Din singurătatea ei asumată sau miza pe mulţimea tăcută care gândea ca şi ea, fără să o spună? A sărit să îi sprijine pe toţi aceia care au rupt pactul neimplicării, a crezut în toţi cei care au încercat să schimbe radical societatea noastră după 1989. Schimbarea i se părea că ar trebui să înceapă cu fiecare dintre noi şi însemna mai ales credinţa în valori: justiţie, democraţie, verticalitate, onoare, demnitate. Nu le putem apăra, cum se vede limpede azi, fără luptă şi mai ales fără acel lucru cu noi înşine spre care ne îndemna. Cred că ar fi un omagiu potrivit să începem cu această lucrare, în care ne va fi fără tăgadă un ghid ideal, un model, un prieten.

TAGS : doina cornea atcuri ceausescu comunist sistem totalitar detractori revolutie democratie
Comentarii
Liviu din Timisoara 2018-05-09
Va stiu din vedere si din auzite. Ne uitam la sala din timpul congresului al IV-lea al pcr ... ne putem uita la demonstratia de sustinere ( ghilimele ? ar avea sens ? ) din Bucuresti in dimineata lui 22 decembrie ... apoi ne putem uita in oglinda. Fiecare vreme cu imposturile si impostorii ei. ( Macar de-am fi invatat ceva ...)
emil 2018-05-08
Elogiile sunt tardive.
Total 2 comments.
Recomandari
1376
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22