Dragnea, salvat de gașcă. Unde-i capătul?

Dragnea și ai lui trăiesc într-o bulă a cărei rezistență la realitate trece toate testele.

Andreea Pora 02.07.2018

De același autor

Printr-o scamatorie propagandistică de neegalat în ultimii 29 de ani, condamnatul a devenit primul abuzat al țării, magistrații, stâlpii corupției, statul paralel, eșafodul pe care sunt trași pe roată nevinovații, iar inflația, izvor de bunăstare. Lumea din bulă e una întoarsă cu susul în jos, în care sărăcimea e scut uman pentru îmbuibați și jecmănitori, tinerii care protestează sunt noii dușmani ai poporului, plătiți de oculta soroșistă, și partenerii occidentali care le mai dau din când în când peste degetele hoațe, „niște ziduri“ pe care pesedimea de lux scrie măscări agramate.

 

În perioada de după condamnare, Dragnea și ai lui s-au suit din mers în trenul care nu mai oprește în stații „până la capăt“. Adică, până la capătul tunelului în care i-a băgat justiția și unde martirii partidului își vor găsi izbăvirea de dosare, condamnări, confiscări extinse și abuzurile în serviciul mafiei. Ei n-au aflat că pământul e rotund și că istoria nu se repetă de la un ciclu electoral la altul, oricât ai rescrie la ea. Merg înainte ca orbii lui Bruegel cel Bătrân, ținându-se unul de altul, conduși de orbul șef, care deja s-a prăbușit în șanțul în care vor sfârși cu toții. O teribilă solidarizare în orbire. Sunt tot mai grăbiți, mai anxioși și mai agresivi. Lovesc cu toiegele în oricine încearcă să-i oprească, să le explice că șanțul e adânc și acolo s-ar putea să-i mănânce „șobolanii“.

 

După răzgândeala cu Ordonanța de Urgență pentru codurile penale, provocată strategic de camaradul Tăriceanu, belicoșenia lui Dragnea s-a transformat deja în fapte. Sub înaltul patronaj al trinomului Iordache-Nicolicea-Nicolae, legislația penală devine de nerecunoscut chiar și pentru infractori, care își văd așteptările depășite de avântul „reformist“ al aleșilor neamului pesedist. Confiscările extinse devin o piatră de încercare de care procurorii vor da cu capul până se vor învăța minte, eliberarea condiționată va fi un binemeritat și gratuit bilet de vacanță după scurtul popas după gratii, iar grupul infracțional organizat, o adunare de sfinți.

 

Abuzul în serviciu, miza întregii tărășenii, s-a tranșat la ruleta lui Dragnea. A picat pe roșu și a fost dezincriminat „parțial“ și șmecherește, să scape toți de o grijă. Tudorel, viclean copil de casă, a propus ca pragul abuzului să fie jos, la nivelul salariului minim pe economie, știind că etalonul e sus la partid și se numește Dragnea. Astfel, abuz în serviciu va fi doar atunci când funcționarul public se află în timpul programului și „obţine pentru sine, soţ, rudă sau afini până la gradul al II-lea inclusiv un folos material necuvenit“. Deși „terții“, printre care și partidul, nu mai intră la socoteală, pentru ca Dragnea să nu mai fie deranjat de nicio furnicătură a fost redus și termenul de prescriere la doar 5 ani. O altă manevră cu arie mai largă este cea prin care „urma scapă turma“: dacă unul dintre inculpați plătește prejudiciul într-un dosar de corupție, scapă toți cu pedeapsa la jumătate. Bombonica fie a picat de fraieră, fie își ia parandărătul. Vestea proastă e că Dragnea va spune bye-bye completului de 5 judecători doar după ce codurile penale pesediste vor fi publicate în Monitorul Oficial. Or, până atunci se pot întâmpla multe. Lucrurile alea înfricoșătoare pe care Dragnea și ai lui le visează noaptea.

 

Tocmai pentru ca ele nu cumva să se dezîntrupeze din statul paralel, să prindă viață și să dea cu ciocănelul, vor fi de neclintit. Se vor bate până la capăt ca dosarele să le fie închise, procesele revizuite și infractorii să scape de stres. Nu e greu de ghicit la cine s-a gândit Tăriceanu când a propus un proiect de lege prin care să fie declasificată Hotărârea CSAT din 2005, pe când, culmea!, el era premier, deci membru CSAT, privind combaterea corupției, fraudei și spălării banilor. Proiect care se încheie cu o recomandare pentru toți năpăstuiții de justiția cea abuzivă: „persoanele care se consideră vătămate într-un drept ori într-un interes legitim de efectele produse de documentele declasificate au posibilitatea, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, să se adreseze instanțelor, cu acțiuni în revizuire, pretenții, răspundere civilă delictuală, pentru constatarea încălcării drepturilor și libertăților fundamentale și repararea prejudiciului suferit“. Să nu uităm că prezența corupției în securitatea națională a fost declarată neconstituțională, deci ilegală, de mințile luminate și caracterele întunecate ale judecătorilor CCR. Așa că, în viziunea drăgnisto-tăricenistă, toți corupții deja condamnați, bieți martiri ai statului paralel, vor putea deschide acțiuni în revizuire și cere daune plătite de restul fraierilor.

 

În bula lui Dragnea, cine nu e cu noi și nu susține binefacerile „reformelor“ e dușman și trebuie pedepsit. Cum ar fi Ambasada Americii, căreia trioul Dragnea-Tăriceanu-Dăncilă i-a transmis un mitocănesc flit la recepția de Ziua Națională. Absența lor a detensionat însă atmosfera - lumea se aștepta ca Viorica să dea încă un recital gramatical sau să-și șteargă degetele pe fața de masă, iar Dragnea să-și ia gorilele cu el -, așa că a fost marcată prin discursuri despre justiție, stat de drept, guvern profesionist și viitor luminos. Unul în care bula lor se va face țăndări sub presiunea votului. 

 

Deocamdată.Dragnea a fost salvat de gașcă cu prețul aruncării în aer a justiției. E acesta  capătul? //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22