Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Minciunile și demagogia unui fost disident yoga
2018-08-16
12
În numărul din 14.08.2018 al revistei 22, Gabriel Andreescu publică, sub titlul „Cazul Botez“: ostilitatea foștilor ideologi comuniști față de disidența anticomunistă, un articol în care complicatul subiect de cercetare referitor la Mihai Botez este înlocuit cu o înșiruire de informații false și reale despre mine și familia mea și despre familia profesorului Radu Florian, redactate în stilul specific vulgatei național-comuniste.

 

 

Voi enumera pe scurt minciunile lui Gabriel Andreescu conținute în articolul sus-menționat:

 

- tatăl meu, Virgil Ioanid, nu a fost prieten cu Gogu Rădulescu și nu l-a cunoscut;

 

- nu am fost ideolog sau propagandist comunist, lucru dovedit de toate scrierile mele din perioada respectivă;

 

- nu am frecventat și nu l-am cunoscut vreodată pe Valentin Ceaușescu, Mihail Florescu sau Ion Ursu;

 

- viza de imigrare în Statele Unite mi-a fost acordată înainte de emigrarea din România, cu sprijinul Congresului SUA și a unei importante organizații evreiești americane, și nu de o „prietenă a mamei cu relații la ambasada română“ din Viena;

 

- domnul Alexandru Florian nu s-a ocupat niciodată de „cazul“ Mihai Botez sau de alți disidenți.

 

Citind prea multe dosare DSS, Gabriel Andreeascu a împrumutat stilul de lucru al ofițerilor de Securitate, amestecând realitatea cu diferite elucubrații. Aceasta este de mult opțiunea sa, care s-a materializat în tentative de spălare a unor informatori DSS cu state (a se vedea cazurile unor informatori din dosarul lui Dorin Tudoran).

 

Repet, polemica cu un individ care este dominat de venin și rea-credință și care funcționează dând edicte este inutilă. În ceea ce privește activitățile și luările de poziție ale părinților mei în timpul regimului Ceaușescu, ele sunt probate de documente de arhivă și de mărturii publice. Plec de la premiza că tatăl meu a fost Stalin și mama mea Hitler. Gabriel Andreescu trăiește în epoca pe care o desființează; îmi denunță „originea nesănătoasă“, ignorand un fapt elementar: nu ne putem alege părinții.

 

Este însă scandalos să primesc certificate de comportament civic tipic staliniste de la un fost disident yoga care a ales să își împartă viața cu un informator de frunte al Direcției a III Contraspionaj, fapt pe care l-a ținut ascuns cu grijă multă vreme. Așa cum scria Dorin Tudoran, „mi se pare necuviincios [nu place cuvântul, îl schimbăm cu «imprudent»] să dai verdicte în asemena chestiuni atâta vreme cât «subiectul» din propria casă este ținut sub preș“. (Dorin Tudoran, Întunecările dlui Andreescu-public vs. privat (I) https://www.dorintudoran.com/intunecarile-dlui-andreescu-public-v...).

 

Este tot atât de scandalos să fiu acuzat că denigrez disidența anticomunistă de către un individ care a acționat sistematic, ani de zile, pentru distrugerea imaginii lui Andrei Pleșu și Dorin Tudoran.

 

Este, în sfârșit, uimitor ca același individ care dă lecții de democrație de decenii unei societăți întregi să militeze pentru amnistierea în România a unei persoane condamnate definitv pentru „act sexual cu minor în formă continuată“, a unei persoane urmărite ulterior de Europol și polițiile a doua state – Franța și Finlanda - pentru „trafic agravat de ființe umane“ și „abuz sexual“.

TAGS :
Comentarii
Gabriel Andreescu 2018-09-02
Încă o explicaţie.

Era curent ca informatorii să fie la rândul lor supravegheaţi. Ori, ca o persoană să fie urmărită informativ (devenind „obiectiv”) şi să ajungă colaboratoare a Securităţii mai târziu. Sau invers. Am prezentat în scrierile mele astfel de cazuri – între care, cel mai impresionant, al lui Nicolae Balotă.

Însă persoana „obiectiv” nu este niciodată şi informator "în acelaşi dosar". Contextul discuţiei noastre era dosarul de urmărire informativă a lui Dorin Tudoran I 153657. Din el am preluat pasajul lui Iulian Vlad şi l-am explicat în comentariul meu anterior. Cum dosarul reprezintă cheia de boltă a acuzaţiilor de colaboraţionism, era important să arăt că "în acest dosar", conducerea Securităţii îl percepe pe Mihai Botez ca „obiectiv” şi deci nu ca sursă, ca „informator”, cum tot repetă denigratorii fostului disident. "În acest dosar", Botez nu putea fi şi una, şi alta. Deci susţinerile că ofiţerii de securitate primeau de la Botez informaţii utile lor sunt, prin aprecierea a însuşi Şefului Securităţii, fantezii.

Poate fi înţeles că bărbatul care se ascunde în spatele numelui „ana” (marca masculină a scriiturii este pregnantă) sărise contextul comentariului meu. Astfel de situaţii se rezolvă între persoane civilizate cu o întrebare, ori cu exprimarea, simplă, a unei opinii care deschide dialogul şi în beneficiul celorlalţi cititori. Însă, profitând de anonimat, autorul îşi exhibă agresivitatea aducând la suprafaţă un subsol uman extrem de jos. Mă tulbură şi asemănarea lexicală şi atitudinală dintre comentariul „anei” şi articolul „Minciunile și demagogia unui fost disident yoga”.
Gabriel Andreescu 2018-08-31
Două explicaţii.

1. Divergenţele cu privire la natura relaţiei lui Mihai Botez cu Securitatea nu reprezintă o „ceartă” între intelectuali. Ci opoziţia dintre cercetătorii care lucrează cu arhiva Securităţii şi cei care nu au această experienţă. Pentru specialişti, ideea că Mihai Botez ar fi oferit asistenţă Securităţii este rizibilă. Niciodată informatorii nu discută cu ofiţerii care-i îndrumă precum în notele interogatoriilor luate lui Botez. Între documentele reproduse în cărţile lui Dorin Tudoran şi Radu Ioanid, câteva dezmint „absolut” ideea colaborării. Astfel, Nota lui Iulian Vlad din 24 februarie 1984 adresată generalului Alexie reproduce negru pe alb nemulţumirile Şefului Securităţii: „2. Conlucrarea Direcţiei a III-a cu I.M.B. - Securitate şi legătura cu ofiţerul care are obiectivul [Mihai Botez] în contact de influenţă, până în prezent, nu au fost efective şi eficiente” (ACNSAS, I 153657, vol. 2, f. 274-274v). Or, persoana „obiectiv” nu este niciodată informator. Documentul dezvăluie că acţiunile asupra lui Botez nu au fost nici efective, nici eficiente. Iulian Vlad avea o imagine globală asupra cazului, el nu se putea înşela asupra identităţii lui Mihai Botez (colaborator sau disident).
2. Spre sfârşitul anilor 1960, au fost posibile referiri la yoga în publicaţiile vremii. Prima carte despre Yoga a apărut în anul 1972. Au început cursuri de Yoga la cluburi. În ţară au venit primii maeştri străini. În urma scandalului Meditaţiei Transcendentale din 1982, Yoga a fost din nou interzisă, iar adepţii acestei discipline au fost vânaţi, bătuţi, trimişi în închisoare. Pentru detalii: Gabriel Andreescu, Reprimarea Mişcării Yoga în anii `80 (Polirom, 2008).
ana 2018-09-01
Pentru cineva care invoca argumentul autoritatii (data, vezi Doamne, de "experienta studiului in arhive") faceti confuzii si greseli penibile. Calitatea de "obiectiv" (adica, de persoana urmarita) nu o exclude in niciun caz pe cea de sursa. Exemple sunt cu sutele, chiar in adeverintele cu preambul postate pe site-ul CNSAS, documente publice, pe care le poate consulta oricine. Sunt nenumarate exemple de persoane care au avut si dosar de urmarire - deci, au avut calitatea de "obiectiv" - si dosare de retea (adica, de colaborator), unii chiar simultan, dosarele fiind instrumentate de ofiteri sau de compartimente diferite. A se vedea cazurile Rodica Stanoiu (care s-a aparat public ani in sir clamand ca a fost "obiectiv", nu colaborator, desi instanta a stabilit definit ca a fost sursa Sanda si sursa Georgeta, bine mersi), Andrei Marga (deconspirat ca sursa "Horia", desi are doar un dosar de urmarire ca obiectiv, nu si un dosar de retea, acesta din urma fiind probabil distrus) si, cu voia dumneavoastra, cazul Dan Voiculescu, care nu are decat dosar de obiectiv, in care sunt arhivate propriile note informative, semnate Felix. Repet, exemple sunt cu sutele si chiar la indemana. Astfel, afirmatia dumneavoastra categorica prin care decretati ca "persoana obiectiv nu e niciodata informator" este rizibila si in egala masura amatorista, desi invocati autoritatea studiului in arhive. Se pare ca nu v-a folosit la mai nimic studiul in arhive, ati retinut doar ambiguitatile si relativitatile convenabile, cum ii sta bine unui roman impartial... Mai butonati site-ul CNSAS, sau mai studiati dosarele din instanta, sunt accesibile printr-o simpla cerere la grefier.
cititor 2018-08-30
Vorba lu nea Nicu "o minciuna si un fals"!
Ume 2018-08-27
Deci practic se bat la misto SIE cu SRI in presa, probabil ca perdea de fum pentru vreo actiune comuna. Dar unde? America? Africa? Asia?
?????? 2018-08-20
Ai bre, în comunism se studia yoga ?
BASCA 2018-08-20
Iar adevarul va va face liberi...
Gabriel Andreescu 2018-08-18
Punct cu punct.

1. Conform notei-raport din 2 mai 1984, Radu Ioanid „va face demersuri pe lângă Gogu Rădulescu care este prieten cu Ioanid Virgiliu” (ACNSAS, I 002197 , vol. 1, f. 24). Uneori, ce scriu ofiţerii este fals, din această cauză, afirmaţiile lor trebuie coroborate cu alte surse. Relaţia de familie specială cu Gogu Rădulescu este confirmată de telefonul din 2 august 1985, ora 16:13 dat de Radu Ioanid „tatălui să-i spună că a fost în `strada Iorga`, l-a căutat pe Gogu Rădulescu dar nu l-a găsit, îl roagă să vorbească cu generalul Ghenoiu, să-i spună el ce gândește…” (f. 41). Transcrierile după convorbirile telefonice înregistrate de Securitate sunt printre cele mai fidele materiale din Arhiva Securităţii.

2. Documentul din 26.08.1981, aflat la f. 7 a aceluiaşi volum, notează că Radu Ioanid „Este membru PCR și propagandist la organizația UTC”. Confirmarea efectivă este dată de pasajele propagandistice din textele sale publicate – gen „vârfurile reacţionare ale burgheziei contra luptelor revendicative conduse de P.C.R.”, „Nicolae Ceauşescu … „militant revoluţionar” etc. Remarc nonşalanţa cu care Ioanid neagă fapte verificabile doar mergând la bibliotecă.

3. Filele 33v, f. 63 21 şi 44, ale aceluiaşi dosar fac referiri la contactele lui Radu Ioanid cu Valentin Ceaușescu, Mihail Florescu şi Ion Ursu.

4. Conform Adresei UM 0800/S București către Unitatea Militară 0544 din 7.03.1989, „Ioanid a plecat cu aprobare pentru Israel, dar ajuns la Viena, a fost ajutat să plece direct în SUA de organizațiile evreiești. `În acest aranjament s-a implicat în mod deosebit numita Winer Reli din Viena, prietenă a mamei obiectivului, despre care se afirmă că are o influență deosebită în rândul evreilor, precum și relații la Ambasada română din Viena`” (ACNSAS dosar SIE nr, 56470, f. 11)

5. Alexandru Florian şi-a exprimat pe blogul lui Dorin Tudoran admiraţia („Excelent. DT, cu eleganţă şi argumentat”) pentru articolul din iulie în care „DT” batjocorea încă o dată (printre altele) memoria lui Mihai Botez. Alexandru Florian „s-a ocupat şi de alţi disidenţi”, dar nu voi cita, sa nu abat atenţia de la subiectul principal.

6. În filipică, Radu Florian reia acuzaţiile de colaborare la adresa lui Mihai Botez şi Mircea Iorgulescu („informatorii din dosarul lui Dorin Tudoran”). Faptul că foşti securişti precum Filip Teodorescu şi foşti activişti comunişti precum Radu Ioanid construiesc scenarii de discreditare ale victimelor regimului pe care l-au susţinut, iar acestea nu duc la proteste, ci la aplauzele unor intelectuali altfel necompromişi, califică nivelul moralităţii noastre publice.

7. În articolul „`Cazul Botez`: ostilitatea foștilor ideologi comuniști față de disidența anticomunistă”, nu am făcut vreo referire la viaţa privată, de familie, a lui Radu Ioanid, Virgil Ioanid, Alexandru Florian şi Radu Florian. I-am amintit exclusiv ca „familie ideologică”, comunitate a cărei identitate politică marchează viaţa în postcomunism.
Marius Nicolescu 2018-08-17
Da. Se înțeleg prea multe adevăruri ce se desprind din cele două articole. Eu unul m-am luminat pentru ce nu am avut dizidență a elitei intelectualității românești. Intelectualii noștri au avut alte griji între 1947-1989. Să se sape unul pe altul, unul mai adânc decât altul. Si dăi și luptă...neicusorule. În țara aceasta, din 1947 până azi, nimeni nu și-a însușit vina și nu a mai știut să-și ceară iertare. Am devenit un neam fără rasă. Și ce neam frumos am avut în interbelic! Pentru colegii forumiști (păreriști) subliniez un lucru: am vorbit despre toți intelectualii dintre 1947-1989. Vă rog să păstrați epitetele istorice de o anumită culoare pentru a pune etichete fără noimă.
?????? 2018-08-17
Ce opinie aveți totuși despre Peter O'Toole, de la "Lawrence al Arabiei" la "Caligula", și despre modul în care personajele interpretate redau elementele epocilor și personalitatea actorului ?

Andrei Constantinescu 2018-08-17
Ce se intampla stimati domni de la Revista 22, cenzurati comentariile?
Am postat ieri (16/8) un comentariu la acest articol si nici pana azi nu a aparut.
Nu continea nici un termen ofensiv, sau poate referirea la originile cuiva ce provin din nomenclatura comunista - pe care nici macar nu le neaga - vi se pare ofensiva? Si ne plangem de jandarmi...
Va rog sa recititi comentariul in chestiune si sa-l publicati, altfel ma voi vedea silit sa-mi revisuiesc calitatile de citior si donator al acestei reviste.
Tofan Mihai 2018-08-16
Corect . Aveti dreptate d-le Ioanid.Ca unul care am facut politica in cadrul Opozitiei Democrate si ultrainfiltare ( lucru evident azi ,atunci.. nu) inca de la inceputul lui '90 si pina in martie '92 cind m-am saturat sa stau in atita tarite pot spune ca Gabriel Andreescu era inca de atunci o persoana foarte controversata .Si chiar in cadrul GDS (unde nu era singurul de acest gen si unde era locul bintuit de el atunci ) dar si in cel al ALIANTEI CIVICE .Cam cum era Stelian Tanase la noi la PAC si pe buna dreptate.
Total 12 comments.
Recomandari
6352
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22