Lacrimogene

Bilanțul guvernării Dăncilă într-o zi (10 august) de conducere agresivă: PSD a scăzut la 25%, guvernul a căzut la 9%, la Parchet sunt 350 de plângeri penale la adresa Jandarmeriei, un protestatar a murit și multi alții se simt rău după ce au fost „gazați“ cu substanțe „conforme“, dar periculoase.

Tia Serbanescu 21.08.2018

De același autor

Ca la Auschwitz, cum ar zice Daia. Înainte de a-i ceda șefia Jandarmeriei lui Ionuț Sindile care (ce mică-i lumea! cât un județ!) e din Teleorman, Sebastian Cucoș a apărut cu icoane și steaguri făcând-o pe predicatorul: „hai să ne așezăm la calm, la moderație, fiindcă prea ne urâm unii pe alții“. Orătania asta chiar are tupeu.

 

Dar când dădea cu gaze lacrimogene în manifestanții pașnici de la mitingul diasporei de ce nu s-a așezat la calm? Apoi a apărut maiorul Cazan. Aflat sub presiune, Cazan a zis că agresivitatea jandarmilor era justificată întrucât „erau sute de persoane violente“. După nouă zile, hop și Carmen Dan cu 90 de file: Raportul Jandarmeriei a numărat 1.000 de persoane violente, 5 persoane reținute și alte 5 (numărul zodiacal al lui Carmen) agresate fără motiv. Carmen fă-te că gândești: de ce nu i-a săltat Jandarmeria pe loc pe agresori? De ce a preferat să lupte cu oameni nevinovați și dezarmați? În loc de orice răspuns, Carmen a identificat 10 manipulări anti-jandarmerie – cărora Raportul le-a răspuns cu alte zeci de manipulări. Căci și manipularea e scrisă-n legile omenești. Chiar te-ntrebi dacă nu trăim la răscruce de manipulări (globale). Jandarmeria a folosit nu numai gaze lacrimogene, ci și manipulări lacrimogene (chipurile, doi jandarmi au fost omorâți), astfel că după 10 zile n-avem niciun oficial vinovat. Autorul diversiunii a părăsit pe furiș locul faptei și pare că se îndreaptă spre zona Belina, la nunta fiului său. Unii la bal, alții la spital. Este adevărat că până să ajungă Iliescu și Roman în instanță pentru mineriada din ‘90 am așteptat 27 de ani. Dar, vorba lui Preda, acum timpul nu mai are răbdare.

 

Considerând că „PSD abuzează de victoria în alegeri pentru a scoate țara de pe calea europeană“, Iohannis a cerut PSD „să se debaraseze de această conducere nocivă“. Apel respins. PSD nu se debarasează de Dragnea pentru că liderii săi actuali sunt ca Dragnea. Aproape toți seamănă cu Daddy. Par rezultați din încrucișarea lui Dragnea cu Dăncilă. Un fel de cocktail Molotov-Ribbentrop. Scenariile post factum s-au înmulțit și ele. Românul s-a născut poet, dar s-a făcut scenarist (acoperit). Se plătește mai bine. Scenariul care pretindea că mitingul a urmărit înlăturarea prin forță a guvernului i-a plăcut cel mai mult lui Dăncilă – care l-a copiat (îndeletnicirea asta i-a luat vreo 6 zile), l-a introdus pe Iohannis ca principalul vinovat fiindcă vrea să îi ia guvernul din poșetă, a încheiat scrisoarea cu „salutari din Priștina“ și a trimis-o la Bruxelles. Săraca, vrea și ea să manipuleze. Și n-are pe cine. De la CE a primit un răspuns telegrafic: „Violența nu este o soluție“. Urmează sancțiuni. Auzind, directorul Filarmonicii din Craiova și-a cerut scuze după ce a declarat că mamele care-și duc copiii la miting „merită un glonț în cap“. Ce-i drept, părinții de la PSD nu-și duc copiii în fața guvernului, ci chiar în guvern (al lui Buzatu e secretar de stat, al lui Bran e ministru) și îi abandonează acolo, lăsându-i în grija statului - unde se învață la rele. Când piața strigă „Hoții!“, uncenicii lui Dragnea răspund cu grenade: Alo, noi suntem hoți, noi suntem și vardiști. Restul sunt ghinioniști.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22