De același autor
1. „Apără copiii României! Apără căsătoria dintre un bărbat și o femeie! Apără România de mîine!” - se spune într-un material de propagandă distribuit pe străzi și asumat de un site impersonal. E greu de spus cum se vor realiza toate astea printr-o simplă restrîngere a definiției căsătoriei. NB.- referendumul nu are nicio legătură cu familia, nu face nicio trimitere la diversele ei definiții (juridice, sociologice, religioase) sau forme de existență (restrînse, lărgite etc.) și nici nu lasă să se întrevadă cum, însuflețiți de noua prevedere constituțională și rușinați că natalitatea se duce vertiginos la vale (din cauza unor grupuri existente de cînd lumea și detectabile în existența tuturor formelor de viață), bărbații și femeile se vor buluci să se căsătorească și animați dintr-odată de un nestăvilit elan patriotic, se vor pune vîrtos pe făcut, crescut, educat și mai ales apărat, copii.
2. Deși codul civil are un articol special exact cu formularea care se dorește pusă în constituție, scepticii susțin că un parlament bezmetic o poate modifica mult mai ușor decît Constituția. Perfect adevărat! La ce ajută totuși formularea propusă, o dată bătută-n cuie în Constituție, dacă a doua zi acel parlament bezmetic, respectînd trendul european sau în urma altor presiuni, va adopta, perfect constituțional, următoarea lege:
Articol unic. (1) Oricare doi cetățeni majori își pot oficializa legătura de conviețuire stabilă în cadrul unui parteneriat civil.
(2) Contractanții parteneriatului civil beneficiază în fața legii și a autorităților de toate drepturile și obligațiile pe care le presupune instituția căsătoriei.
PUNCT. În acest moment toate speculațiile manipulatorii referitoare la tradiționalismul familiei ortodoxe dispar în neant. Nevoia de a ține pasul cu vremurile se impune, chiar dacă unora nu ne place.
3. „La o sută de ani dela Marea Unire nu vom putea onora mai bine sacrificiul marii generații a unirii decît prin reafirmarea suveranității și unității naționale prin referendum!” Nu văd ce ar mai fi de subliniat în ridicolul acestei afirmații care jignește sacrificiul unei generații de români sublimi, coborîndu-l la nivelul deplasării inutile la o secție de votare doar pentru a ilustra învrăjbirea la care sunt supuși și îi cad victime actualii constituenți ai națiunii române.
4. „Să păstrăm modul de viață firesc după care au trăit părinții, bunicii și strămoșii noștri”. Adică să ne întoarcem în întunecatul ev mediu, trăind în familii în care numai bărbatul are dreptul de decizie în orice problemă, inclusiv asupra copiilor, femeia trebuind să se supună bărbatului, căci el este capul femeii, iar ea să se teamă de bărbat, acesta trăgîndu-i și cîte-o mamă de bătaie ca să-i reamintească asta (în deplin acord cu feministele și bigotele), discriminînd niște minorități, care sunt deja pedepsite fiind exterioare normalității și refuzîndu-li-se dreptul la integrare socială. Noroc că un la asta se referă referendumul, ci doar o propagandă stîngace. Dacă totuși dorim altceva, că tot morfolim legile justiției, ar fi mai simplu să înăsprim pedepsele pentru pedofilie, viol, violență domestică și cam tot ce tulbură familiile și le șubrezește prin indiferență, inconștiență, impunitate și clemență prost înțeleasă (că tot ne străduim să devenim raiul infractorilor).
5. „Dacă nu vii la vot, doi bărbați vor putea adopta un copil, iar la școală copiii vor fi învățați că mama nu e femeie și tata nu e bărbat! Copiii noștri sunt ținta lor!” Afirmația dezvăluie o perspectivă sumbră și insinuează că dintr-odată cuplurile de homosexuali căsătoriți vor deveni niște răpitori feroce de copii. Posibil ca discutarea problemei adopției să fie prematură în acest stadiu, inflamînd și mai mult spiritele, dar să încercăm să vedem dacă lucrurile vor sta chiar așa.
În primul rînd, trăind într-un stat care încă se declară a fi „de drept”, copiii nu mai pot fi răpiți, ci doar adoptați în condiții strict stabilite de lege. Poate deveni adoptabil doar un copil care a fost tratat într-un mod inuman în cadrul sau în afara familiei tradiționale în care a fost născut, un copil pe care practic acea familie nu l-a dorit și a făcut tot posibilul pentru a se debarasa de el. În momentul în care viața i-a devenit insuprtabilă în cadrul acelei familii și dacă a avut norocul să fi intrat în vizorul autorităților, acel copil urmează să fie instituționalizat și să crească într-un orfelinat, fiind cunoscute perspectivele luminoase pe care le oferă o asemenea instituție în spațiul mioritic. Singura lui șansă de a reveni la o viață normală este să fie adoptat și asta dacă se întîmplă la o vîrstă fragedă, înainte de a fi pervertit spre obiceiuri care l-ar face inadaptabil la normele morale ale civilizației.
În al doilea rînd cine sunt cei care ar dori să adopte un copil străin, să-l crească și să-l educe ca pe propriul copil? Evident niște oameni cu oarecare stare materială, pe care Dumnezeu nu i-a dăruit cu proprii urmași și care simt nevoia să-și reverse iubirea asupra unora care să le împlinească și să le continue rostul pe care și l-au făcut în viață, inclusiv purtarea pe mai departe a memoriei și faptelor lor. Nu încape nicio îndoială că situația ideală este cea a unui cuplu heterosexual matur, care poate oferi totul unui copil, inclusiv umplerea acelei nevoi „tradiționale” de a avea un tată și o mamă. Se întîmplă însă de multe ori ca această situație ideală, tot prin voința Domnului, ar spune unii, să se curme la un moment dat și să se continue în cadrul a ceea ce juridic se numește familie monoparentală (indiferent dacă provine din cea tradițională sau cea adoptatoare). Probabil că toți vor fi de acord că o asemenea situație este de preferat unei dezvoltări instituționalizate sau, cum se întîmplă în foarte multe cazuri, ca un copil al străzii.
Mergînd mai departe pe linia unui astfel de raționament, s-ar putea ca alăturarea a încă unei persoane acelui „părinte unic” să nu fie cel mai defavorabil lucru pentru dezvoltarea armonioasă a copilului. Apare dela sine înțeles că asemenea situații vor trebui îndelung și amănunțit analizate de către instituții responsabile ale statului, urmînd a fi acceptate doar în urma îndeplinirii unui cumul de condiții stricte.
6. „Ei vor lua copiii noștri, căci ei nu sunt în stare să facă copii” - declara cu ineptă emfază un înalt ierarh. Altul transmitea că acel ce nu merge la referendum, deci nu-și mărturisește credința, să nu mai creadă după aceea că e creştin-ortodox, lăsînd să se înțeleagă că va fi afurisit și trimis direct flăcărilor iadului în lipsa binecuvîntatei votări. Mai lipsește doar eliberarea (eventual contra unei modeste donații) a unui certificat care să ateste calitatea de bun creștin.
Să vedem și ce beneficii obțin cei care au organizat și susținut referendumul și care s-au dat de ceasul morții că nu se implică în niciun fel în desfășurarea lui:
7. Coaliția de guvernare - În afara faptului că vine în întîmpinarea propriului electorat captiv, în afara faptului că realizează o diversiune majoră menită să distragă atenția dela problemele grave pe care nu vrea și nici nu poate să le rezolve, trecîndu-le în umbră (sau sub preș) pe cele care urmează, mai face un pas în incitarea la ură și dezbinare, singura rețetă verificată ce i-a mai rămas la dispoziție pentru a-și subjuga poporul, dar mai ales reușește prin formula adoptată să fenteze atît dispozițiile constituționale ale art.152 alin.(2), conform căruia „nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora” - consecința juridică ar fi fost să se declare referendumul neconstituțional - cît și legiferarea rezultatului referendumului din 2009 cu 300 de parlamentari într-o singură cameră, respectiv aplicarea Deciziei nr. 682 din 27 iunie 2012 a CCR (din vremea în care această instituție își respecta statutul) care spune limpede că la prima modificare a Constituției exprimarea voinței populare trebuie obligatoriu aplicată. Dacă nu se îndreaptă acum, situația rămîne total în uitare, căci ei pot să se situeze încă o dată deasupra legii.
Spuneam în articolul precedent că actualei majorități parlamentare puțin îi pasă de familie sau căsătorie, deci e posibil ca totul să fie abandonat (din cauza statului paralel), de vreme ce nu va duce la rezolvarea problemelor juridice ale lui Dragnea. Adevărata miză este laboratorul de fraudă electorală în care se testează posibilitățile de falsificare a alegerilor care contează, crearea și verificarea unor modele funcționale și găsirea unor metode eficiente de ascundere a lor.
8. Curtea Constituțională - Înainte de a declara acest referendum ca fiind constituțional, tocmai pronunțase o altă decizie, recent publicată, în care statuează: „Curtea constată că relația pe care o are un cuplu format din persoane de același sex intră în sfera noțiunii de „viață privată”, precum și a noțiunii de „viață de familie”, asemenea relației stabilite întrun cuplu heterosexual, fapt ce determină incidența protecției dreptului fundamental la viață privată și de familie statuat de art.26 al legii fundamentale. Bucurându-se de dreptul la viaţă privată și de familie, persoanele de același sex, care formează cupluri stabile, au dreptul de a-și exprima personalitatea în interiorul acestor relații și de a beneficia, în timp și prin mijloacele prevăzute de lege, de o recunoaștere legală și judiciară a drepturilor și îndatoririlor corespunzătoare.”
Întrebarea, care va rămîne fără răspuns, se referă la care din aceste decizii Curtea și-a respectat statutul de instanță juridică supremă și la care s-a făcut preș în fața puterii politice. Oricum și-a mai adăugat o pată pe blazonul și așa destul de șifonat, iar dacă va valida referendumul desconsiderîndu-și propria decizie, pentru că poate, va face un mare pas înainte în acțiunea de subminare a propriei credibilități.
9. Biserica națională - A ajuns la remorca cultelor neoprotestante, din sînul cărora a pornit toată tevatura. Implicarea în această veritabilă nouă afacere vine din impostură, lăcomie, mercantilism și imorlitate. Pe de o parte se iluzionează că își va spori în acest fel numărul de credincioși, pe de alta încearcă să-și sporească influența și implicarea politică, impunînd prin lege ceea ce a eșuat în a insufla enoriașilor prin îndrumare spirituală, cu alte cuvinte transformîndu-se dintr-un păstor de suflete într-un vechil politic, constrîns să-și arate recunoștința pentru privilegiile pe care politicienii i le acordă, la rîndul lor cu speranța de a se apropia de cei pentru care ultima nădejde rămîne doar Dumnezeu. Se zvonește chiar despre o tranzacție între managerul aducător de prosperitate dar și de pierzanie al BOR și cel căruia cu nerușinare i s-a cîntat „vrednic este” în cursul unei vizite de lucru la catedrala patriarhală.
Deși poate fi catalogată drept blasfemie, chiar și numai anecdotic, iată originile biblice ale familiei proslăvite de fariseismul actual: un bărbat foarte putenic (Dumnezeu) lasă gravidă o fecioară (Maria) pe care nu o ia de nevastă - pentru că poate (nu degeaba biserica se străduiește să-l prezinte ca pe un vajnic pesedist), fiind atît de sus încît știe că nimeni nu îl va trage la răspundere - apoi obligă pe un alt bărbat (bătrîn și impotent - Iosif) să o ia de nevastă și să îi crească copilul (Iisus), în prima și cea mai armonioasă dintre familiile creștine tradiționale.
10. Coaliția pentru familie - Am numit-o ca fiind fantomatică, întrucît ea nu și-a arătat adevărata față umană, prezentîndu-se doar ca un conglomerat de asociații și organizații la fel de abstracte. Pe site-ul acestei asociații apar o serie de enunțuri generale în favoarea creșterii copiilor în familii heterosexuale, bazate pe căsătora dintre bărbat și femeie care este singura de natură să ducă la procreere și să asigure dezvoltarea optimă e generațiilor viitoare. Nu se face însă nicio trimitere la cadrul legislativ în vigoare, conform căruia familia este un grup de persoane înrudite genetic, singurii care nu sunt rude între ei fiind „soții” care devin rude doar cu descendenții lor direcți. Căsătoria este doar un contract civil care poate fi anulat prin divorț. Rudenia însă nu poate fi anulată pentru că ea este un fapt genetic nu juridic, luat însă în considerare în chestiuni de filiație, adopție, moștenire, cetățenie etc. Din această perspectivă se poate spune că principala inițiatoare și susținătoare nu cîștigă nimic, decît cel mult o alunecare în derizoriu și un surplus de dispreț. Chiar și din partea celor 3 milioane de păcăliți, dac-or fi reali.
Să nu uităm că în România va fi actuală încă pentru multă vreme zicerea: „Să ne ferească Dumnezeu de prostul harnic; el nu face niciodată pauze în gîndire și acțiune.”
