De același autor
Poporul român - A dat o lecție aroganței politicienilor, dar și bisericii, demonstrînd că, atunci cînd este supus manipulărilor prea grosolane, are resurse de reacție nebănuite (vezi și campania lui Ponta la prezidențiale). Dă speranțe că unele creiere spălate au șansa de a se murdări la loc. De văzut dacă tendința se va verifica printr-o prezență masivă la alegerile care contează. Să facem diferența între pasivitatea de la alegeri și neparticiparea de acum, aceasta fiind un mod ferm de a spune NU. Poporul nu va obține absolut nimic din ceea ce i s-a promis de clasa politică diversionistă și probabil că a început să conștientizeze asta, ceea ce dă cu plus. E posibil să fi ieșit întărit din această încercare căreia i-a făcut față așa cum s-a priceput. Unitatea și forța de a lupta în continuare pentru apărarea adevăratelor valori morale și democratice par să-i fi crescut, dar adevăratul test va urma cînd i se va cere să se exprime activ, eliberat de lehamite.
Coaliția de guvernare - A mimat faptul că vine în întîmpinarea propriului electorat și-i poartă de grijă, iar cînd nu i-a mai mers, s-a spălat pe mîini și a făcut un discret pas înapoi lăsînd cu cinism biserica în ofsaid, în rolul de promotor principal pe care și l-a asumat cu prostească emfază, astfel că acum trebuie să-l deconteze și să-i suporte consecințele. Divizarea societății, răspîndirea urii și învrăjbirii a atins cote pe care nici cei mai optimiști consilieri israelieni nu le-ar fi putut estima. Și dacă ăștia nu se pricep la așa ceva, atunci cine? Banda de infractori care distruge România va începe să simtă că nu mai poate exercita controlul absolut asupra populației, mai ales cînd gafează în alegerea mijloacelor.
Nici laboratorul de fraudă electorală nu pare să fi funcționat în ton cu condițiile ce-i fuseseră pregătite, asta dacă nu cumva procedeele de falsificare au vizat modele extrem de sofisticate, iar în acest stadiu a primat testarea unor metode de a le face nedetectabile.
Probabil va urma legea parteneriatului civil, ca să ne dovedim europeni. Culmea impertinenței ar fi să ceară pentru asta un nou referendum pe care, după modificările rușinoase ale legii din ultima săptămînă, să-l valideze indiferent de rata de participare, să dureze o săptămînă (precum ne amintește Caragiale de cel din 1866), fără sistem electronic de control al votului multiplu (nici în 1866 nu a funcționat).
Să nu uităm că întrebarea referndumului s-a referit la o lege adoptată de parlament, iar unele reticențe au venit și din neîncrederea în eventualul conținut capcană al acesteia. S-a dovedit că și atunci cînd încercă să se prefacă că vine în întîmpinarea unor cereri ale poporului, acest parlament nu poate emite decît lucruri toxice. Zilele următoare se va vorbi puțin despre răspunderi și demisii, despre risipirea celor 43 de milioane de euro, apoi se va așterne tăcerea.
Curtea Constituțională - Cum Constituția rămîne la locul ei, Curtea a ratat șansa unei noi manipulări fanteziste a acesteia, măcar pînă la o nouă comandă a pușcăriașului disperat. Lasă încă speranța că, dacă va voi să-și curețe blazonul, va putea impune aplicarea Deciziei nr. 682 din 27 iunie 2012, cu 300 de parlamentari într-o singură cameră. Pentru că încă mai poate. Chiar dacă a refuzat să constate că referendumul a fost neconstituțional, va valida, în consens cu o decizie recent publicată, viitoarea lege a parteneriatului civil.
Coaliția pentru familie - Din haos Doamne s-a născut și se va-ntoarce-n haos. Posibil să fie ultima dată cînd mai auzim despre această construcție fantomatică. Apare și mai consistentă bănuiala că o bună parte din cele 3 milioane de semnături au fost obținute prin înșelăciune și fals, mai ales că niciodată nu au putut fi verificate.
Biserica națională - Instituția pentru care dezastrul este maxim. E limpede că biserica se mai bucură de o credibilitate de sub 20%, asta după ce în urmă nu cu mult timp era creditată cu peste 70%. Totul vine pe fondul implicării fără precedent într-o bătălie care nu era a ei, dar din care și-a făcut socoteala greșită că ar putea trage niște foloase. Poporul s-a arătat cel puțin dezgustat de agresivitatea și ridicolul apelurilor așa zișilor slujitori ai lui Dumnezeu, în fapt ai oligarhiei politice și a respins încercarea diavolească de a-l transforma pe Dumnezeu în agent electoral și a-l confisca în scop politic. Atitudinea ierarhilor a fost sinucigașă pentru BOR, semnîndu-i un act de condamnare cel puțin la penitență.
Dacă Dumnezeu înseamnă pur și simplu Iubire, oare de iubire a fost vorba în revărsarea de ură și intoleranță pe care decidenții politici și administratorii BOR s-au întrecut în a le răspîndi utilizînd cele mai perverse mijloace? Poporul și-a pierdut încrederea într-una dintre instituțiile care i-a fost alături în marile perioade de restriște ale zbuciumatei sale istorii, mai puțin cea comunistă, în care ierarhii au început să se dedulcească cu crescîndă nerușinare la pofte de mărire, iar restul preoțimii, cu notabile excepții, i-a urmat într-un nechibzuit proces de ascultare.
Ce-i de făcut? În primul rînd, retragerea la o mănăstire, ferit de toate cele lumești, a întîi-stătătorului BOR, cel care a transformat-o într-o jalnică societate comercială. Fiecare zi care îl mai găsește în capul BOR nu face decît să sporească compromiterea acesteia ca instituție și să o apropie de „the point of no return”. Dacă este lipsit de demnitatea de a o face din proprie inițiativă, atunci să i se ceară. Nu știu dacă există ierarhi care să aibă căderea să o facă, dar cu siguranță sunt simpli preoți, pe cîțiva îi cunosc dar cu siguranță sunt mult mai mulți, care nu au acceptat să se înroleze în această mascaradă. Ei sunt cei de la care poate veni un suflu înnoitor și salvator pentru biserică. În al doilea rînd, Sfîntul Sinod trebuie să-și prevadă în „constituția” sa, în capitolul unde nu se pot face modificări în veci, interzicerea totală a oricărei apropieri a reprezentanților bisericii de idei și acțiuni politice, indiferent de natura lor; cu riscul pierderii tuturor privilegilor, inclusiv a fondurilor pentru mastodontul rătăcirii neamului. Dacă credincioșii vor, atunci să se facă din contribuția lor, precum la Beograd unde s-a început o catedrală similară în 1939 și încă se lucra la ea în anii din urmă. Și cu dînsa-ntrînsa și cu sufletu-n Rai nu se poate. S-a dovedit.
O ultimă precizare. Am fost acuzat după primele două articole că aș fi ateu. Nu, nu sunt, dar îl păstrez pe Dumnezeu în suflet, învăluit de iubirea Lui, convins că lucrarea Lui se răsfrînge asupra tuturor, nefind în niciun caz doar în beneficiul unei caste preoțești lacome și retrograde.
