De același autor
Cifra din ultimul Eurobarometru asupra căreia s-a insistat masiv este cea care arată că doar 49% dintre români mai consideră că apartenența țării noastre la Uniunea Europeană este „un lucru bun“. Unii analiștii au remarcat deja că scăderea sub jumătate a „suportului pentru UE“ indică un trend periculos și au pus evoluția pe seama ultimelor evenimente politice: continuarea luptei coaliției PSD-ALDE împotriva justiției (și, implicit, împotriva recomandărilor repetat critice care vin de la Bruxelles) și referendumul eșuat promovat de Coaliția pentru Familie. Mai ales referendumul a produs, dincolo de scopul său declarat, o bulversare majoră în societatea românească și a scos la suprafață un discurs cu puternice accente naționaliste și antieuropene, care a culminat cu aducerea în discuție pentru prima dată în mod explicit a ideii de „Roexit“. Optimiștii nu văd însă în cifrele Eurobarometrului motive de alarmă, argumentând că procentul de 65% dintre români care ar vota împotriva unei eventuale ieșiri a țării noastre din UE este suficient de solid. Oare?
Pentru început, ar fi de observat faptul că, la întrebarea în chestiune, 21% dintre românii intervievați au răspuns că statutul de membru al UE este „un lucru rău“ pentru țara noastră. Procentul este de departe cel mai ridicat dintre toate țările membre, fiind depășit cu foarte puțin doar de respondenții din Marea Britanie: 22%. Dar acolo a fost „Brexit“. Doar cetățenii din Italia și Cehia se apropie de acest indicator negativ cu 17-18%, în vreme ce media europeană stă undeva la 11%. Rezultă că România este singura țară rămasă în UE în care percepția explicit negativă a populației este atât de ridicată. Pe primul loc. Lăsați scăderea de 10% în interval de doar câteva luni (aprilie-septembrie) a încrederii și notați creșterea de 7% a imaginii negative. Cifrele sunt fix în același grafic. Nu le-a văzut nimeni? Probabil că nu, deși sunt cu roșu. Precum semnalul de alarmă, pe care îl ignoră toată lumea.
Nu este vreo noutate faptul că România s-a aflat de-a lungul istoriei sale într-un permanent decalaj istoric. Uneori, această întârziere lucrează în favoarea noastră, pentru că problemele ajung la noi la pachet cu soluțiile găsite de alții, alteori (cel mai adesea), în defavoarea noastră. Această realitate ar putea constitui o explicație a faptului că, în vreme ce la nivel european nivelul de încredere în UE este pe un trend ascendent, la noi se întâmplă exact invers. Explicația ar fi că trecem astăzi prin ceea ce restul europenilor au trecut acum câțiva ani. Dar nu este doar atât. Și nu factorii economici sunt determinanți, așa cum s-ar crede.
Foarte mult timp, antieuropenismul a fost pus exclusiv pe seama sărăciei, a lipsei de educație și de informare. Se ignoră însă specificul național, și anume permeabilitatea la stimuli induși. Totul ține la noi mai mult de modul în care este percepută realitatea decât de realitatea în sine. Se vede clar și în răspunsurile aparent contradictorii din sondaj. Interesul respondenților pentru modul concret în care funcționează instituțiile europene este modest, ca să nu spun că nu-i interesează deloc sau că habar nu au. În schimb, sunt foarte siguri atunci când vine vorba de răspuns la „marile teme“, acolo unde se pronunță dezinvolt, fără a avea fundament.
S-a vorbit mult despre propagandă, război informațional și despre efectele acestora. Românii sunt, în principal din cauza modului în care a fost diseminată istoria națională în ultimii zeci de ani, mari consumatori de conspirații internaționale. Nimic nu este mai simplu decât să-i convingi că există forțe malefice care le vor răul (organizațiile supranaționale de tipul UE sunt exact pe profil), că sunt exploatați și că, de fapt, cineva este etern interesat să le ofere mai puțin decât merită. Este discursul care aduce invariabil cele mai multe voturi, atrage simpatia și obține instant atenția. Pe acest teren fertil, instrumentalizarea politică a unor campanii țintite a produs și poate produce în continuare efecte devastatoare.
Din acest punct de vedere, recentul Eurobarometru este cel mai precis indicator al performanței propagandei antieuropene care este dusă de doi ani de către actuala coaliție de guvernare. Sigur că domnul Dragnea și PSD nu își asumă public ideea unui „Roexit“, pentru care nu ar avea în acest stadiu nici o șansă de susținere, dar tema este cu siguranță luată în calcul. Momentan, campania este purtată de vectori secundari și în zone fără conexiune directă, așa cum a fost cazul recentului referendum „pentru familie“, însă este chestiune de timp până când ea va fi împinsă spre discuția publică. Ce ne face să credem că Dragnea va alege alt drum în relația cu UE decât prietenii săi de familie politică est-europeană? Modelul este deja brevetat de Ungaria d-lui Orbán. Faci exact cum te taie capul, iar, dacă UE îți atrage atenția că nu e bine, tu o ții mai departe așa, indiferent de sancțiuni și riscuri. Oricum, UE apare slabă, incapabilă să te oprească, ceea ce îți crește cota internă. Apoi, investești în campanii media prin care îți convingi conaționalii că există un mare dușman extern care le vrea răul, iar tu ești, în fapt, singurul lor apărător. Simplu.
Așa cum credea acum mulți ani un președinte american confruntat cu un tip de război pe care nimeni nu știa nici cum să-l poarte, nici cum să-l câștige, adevărata bătălie se va duce pentru „mințile și inimile“ oamenilor. Cine va reuși să convingă va câștiga.
