Un mesaj pentru Valentin Ceausescu: Revolutia nu a fost o mizerie

Dintre cei trei copii ai cuplului Nicolae si Elena Ceausescu, Valentin a fost cel mai decent. Este fizician si am auzit numai lucruri ce-l onoreaza profesional. A sfidat dictatul parintilor si s-a casatorit, la sfarsitul anilor 1960, cu Iordana Borila.  Am mai scris pe acest subiect. Soarta fiului lor (Valentin si Iordana s-au despartit in anii 80), Daniel Valentin, imi aminteste de aceea a  fiicei lui Stalin, Svetlanei Alliluieva. Ii respect dorinta de a fi el insusi, dincolo de mostenirile unui timp sumbru si insangerat.  Acum cativa ani, am stat de vorba cu Sergo Mikoian, fiul lui Anastas Mikoian, ani de zile membru al Biroului Politic al CC al PCUS. Sunt amic cu Nina Khrushcheva (Hrusciova), nepoata lui N. S. Hrusciov, care preda acum la NYU, a lucrat la East European Constitutional Review si a scris eseuri remarcabile despre intelligentsia disidenta. Ar fi o aberatie de tip stalino-fascist sa legam destinul copiilor de acela al parintilor ori al bunicilor. Dar, am mai spus-o, biografiile demnitarilor comunisti, ale familiilor lor, conteaza si trebuie cunoscute.  Comunismul dinastic visat de Nicolae si Elena Ceausescu era exact proba acestor legaturi reale, chiar daca inavuabile, dintre viata intima a nomenklaturii si scenariile politice urzite la varf.

Dupa ce a evitat consecvent sa se implice in circul politic oficial, spre deosbire de fratele sau mai mic ajuns lider al UTC si apoi prim-secretar al Comitetului Judetean Sibiu al PCR, Valentin a facut eroarea de a accepta sa devina membru supleant al CC al PCR la Congresul al XIV-lea din noiembrie 1989, sinistrul conclav pe care l-am numit atunci congresul rusinii si al disperarii.

Valentin Ceausescu nu este istoric sau politolog, nu cred ca a citit cartile clasice despre teoria si practica revolutiilor moderne (nici nu pretinde acest lucru). Nu stiu daca a citit istorie romana (de pilda Tacit ori Suetoniu)–in mod cert ar descoperi similitudini teribile cu soarta familiei sale.  Este un fiu afectat (lucru absolut normal) de asasinarea parintilor sai in urma unei farse judiciare, un pseudotiranicid, de fapt ultimul show-trial stalinist din Europa. Este evident revoltat (din nou, pe buna dreptate) de cinismul nomenklaturistilor care au orchestrat si au profitat de lichidarea fizica a parintilor sai. Pe care au vrut sa-i amuteasca, sa-i elimine din joc, sa-i anihileze in scopul confectionarii unei imagini de revolutionari eroici pentru noii corifei.

Iliescu, Roman, Mazilu, Voican pe tancuri, gata sa-si arda carnetele de partid in ianuarie 1990… Va mai amintiti? Cum sa nu simta Valentin Ceausescu greata in raport cu aceasta farsa postrevolutionara?

Am insa cateva probleme cu ceea ce spune el, in interviul din Irish Times, reluat pe Hotnews. In primul rand, N. Ceausescu insusi a creat conditiile pentru revolta civica anticomunista care a izbucnit la Timisoara pe 16 decembrie 1989. Nu M. Gorbaciov, ci N. Ceausescu, impreuna cu clica sa, a constrans romanii, indiferent de originea etnica, sa traiasca in mizerie morala si materiala. Revolutia care a demarat la Timisoara nu a fost o mizerie, ci o renastere spirituala si morala a unei natiuni prea mult timp batjocorita.  Mizeria a constat in deturnarea, confiscarea, manipularea acestei miscari revolutionar-civice anticomuniste de catre junta condusa de Ion Iliescu, Petre Roman, Victor Atanasie Stanculescu, Silviu Brucan, N. S. Dumitru, Gelu Voican Voiculescu si ceilalti uzurpatori ai revolutiei. In al doilea rand, revolutia a fost pasnica. Violenta a venit din partea regimului comunist condus de N. Ceausescu, sotia sa (sefa cadrelor partidului) si locotenentii lor: Manea Manescu, C. Dascalescu, Ion Dinca, Gh. Radulescu, Iulian Vlad, Emil Bobu, Ion Coman, Const. Olteanu etc. Faza urmatoare a violentei a fost direct legata de provocarile organizate de succesorii lui Ceausescu, probabil in colaborare cu sovieticii.  Cei care au demonstrat pasnic la Timisoara, Bucresti, Cluj, Sibiu, Brasov au fost insufletiti de chemarea democratiei, de dorinta de a se pune capat unui sistem ilegitim si criminal.

Iata un exemplu din atatea alte cazuri de martiriu:

NICOLAE OVIDIU MUNTEANU

Student la Facultatea de Mecanică, Munteanu a murit la Spitalul Judeţean Timişoara, după ce a fost împuşcat pe o alee din Complexul Studenţesc, alături de alţi doi studenţi.

„Un coleg de-al soţului mi-a relatat că studenţii, printre care era şi soţul meu, huiduiau şi aruncau cu sticle pentru că au auzit cum se trage din TAB-urile care treceau prin faţa Complexului Studenţesc. Atunci, s-a tras o rafală dintr-un TAB şi au fost răniţi soţul meu şi alţi doi studenţi. Toţi au murit la Spitalul Judeţean, deşi cei de la Medicină Legală mi-au spus că a fost adus mort la spital”, spune Silvia Munteanu, soţia celui care rămăsese în căminul studenţesc pentru că mai avea de dat o restanţă la facultate.

Deci, revolutia nu putea fi calma, pasnica, de catifea, pentru ca stalinistii romani erau diferiti ca formula ideologica de colegii lor din celelalte state din Est. CEAUSESCU INSUSI A ALES SA NU FIE O REVOLUTIE PASNICA. El a cerut nominal sa se traga in 17 decembrie  la Timisoara (vezi stenogramele Comitetului Politic Executiv). Poate ca fara sa-si dea seama, Valentin Ceausescu isi construieste discursul pe directia negationist-amnezica, a nostalgiei pentru un fel de Ceausescu pater nationis, rau sfatuit probabil, dar bine intentionat.  Adevarul istoric este ca Nicolae Ceausescu a fost un criminal, a avut pe constiinta mii de vieti omenesti si si-a meritat soarta, chiar daca executantii au fost perfizi, un grup de feloni care isi urmareau doar propriile interese. Valentin ar putea fi informat si cu privire la actiunile tatalui sau impotriva taranimii din Oltenia in anii cumpliti ai colectivizarii fortate.

Ceausescu (aici cred ca Valentin imi va da dreptate) credea cu ardoare in miturile comuniste. Un Jivkov ori un Honecker erau de mult lamuriti. Nu Nicolae si Elena Ceausescu: au murit cantand imnul solemn al proletariatului revolutionar, Internationala. Ion Iliescu, principalul responsabil de suprimarea gangstereasca a cuplului Ceausescu, este un nostalgic al metodelor bolsevice, dar nu mai crede in obositele dogme utopice. Impreuna cu ciracii sai, a pornit pe calea capitalismului de prada, a corporatismului oligarhic.

L-am cunoscut bine pe fratele lui Valentin, Nicu (ma fost colegi de clasa). Stiu istoria acestei familii, comparabila in fond cu aceea a familiilor Shehu ori Hoxha din Albania (poate ar merita ca Valenitin, dar si fiul sau, sa se uite peste cartea Sinistra doamna de Fahri Balliou aparuta la Humanitas), ori a familiei Honecker etc. As dori sa-i sugerez asadar fiului ultimului dictator comunist al Romaniei sa admita ca acei peste o mie de oameni care s-au jerfit in si pentru  revolutie au facut-o cu simtaminte nobile, sperand ca mizeria comunista se va termina defintiv.