Pe aceeași temă
Liderul grupului popularilor europeni din Parlamentul European, Joseph Daul, îi cere socialistului Adrian Severin să-i ceară public scuze comisarului pentru justiţie, Jacques Barrot, după ce eurodeputatul român şi-a pus întrebarea dacă oficialul european poate fi învinuit de o anumită formă de "corupţie". "Domnul Severin şi colegii săi socialişti vor, cu siguranţă, prin astfel de afirmaţii calomnioase, să ascundă faptul că ei înşişi nu au făcut toate eforturile necesare pentru a lupta mai eficient împotriva corupţiei în propria lor ţara", se spune in comunicatul biroului de presa al PPE din Bruxelles.
"După ce europarlamentarul român socialist, candidat în alegerile europene, Adrian Severin, şi-a pus întrebarea dacă vicepreşedintele Comisiei Europene, Jacques Barrot, ar fi sau nu "corupt", preşedintele grupului PPE din Parlamentul European, Joseph Daul, i-a cerut domnului Severin să prezinte public scuze domnului Barrot", se arată într-un comunicat transmis de biroul de presă al PPE de la Bruxelles.
"Insinuările domnului Severin sunt inacceptabile. Acestea sunt, în plus, incorecte, Comisia Europeană aplicând în mod temeinic procedurile existente în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei în România. Îl invit pe dl Severin, în calitatea sa de deputat european din 2007, să consulte procedurile referitoare la elaborarea rapoartelor din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, disponibile pe site-ul internet al Comisiei Europene", a declarat Joseph Daul, liderul grupului popularilor europeni.
"Domnul Severin şi colegii săi socialişti vor, cu siguranţă, prin astfel de afirmaţii calomnioase, să ascundă faptul că ei înşişi nu au făcut toate eforturile necesare pentru a lupta mai eficient împotriva corupţiei în propria lor ţara. Comisia Europeană ar avea cu siguranţă mai puţin de comentat, dacă ei ar fi acţionat, în loc să arunce vina proprie pe umerii altora", a spus preşedintele celui mai influent grup din Parlamentul European.
Partidul Popular European este principalul rival al socialiştilor în alegerile din 7 iunie.
"Candidaţii la alegerile europene trebuie să rămână demni şi să nu cedeze în faţă unor polemici sterile şi insultătoare. Îi cer domnului Severin să-şi ceară scuze public imediat faţă de vicepreşedintele Barrot", afirmă Joseph Daul în încheierea comunicatului.
Aflat în campanie la Târgu Mureş, Adrian Severin a insinuat sâmbătă că Jacques Barrot, comisarul francez din familia politică a PPE, care l-a înlocuit pe Franco Frattini în fruntea portofoliului justiţiei, s-ar putea face vinovat de o corupţie eventual "morală", înţeleasă ca "deviere de la regulă".
Justiţia din România se află sub monitorizarea Comisiei Europene de la aderarea ţării la UE, în ianuarie 2007, iar executivul european prezintă semestrial rapoarte despre starea justiţiei şi luptei anticorupţie din România. Clasa politică din România şi-a fixat ca obiectiv încetarea monitorizării pe justiţie, decizie pe care şi-o doreşte stipulată în raportul CE aşteptat în iulie, în condiţiile în care precedentul raport, din februarie, constata chiar unele regrese în cazul României. Eurodeputatul socialist Adrian Severin a avut numeroase ieşiri publice în care a criticat modul în care Comisia Europeană, condusă de Jose Manuel Barroso (PPE), a gestionat situaţia justiţiei din România.
"Puneţi-vă întrebarea: de ce comisarul pentru probleme juridice şi afaceri interne nu este cel care coordonează întocmirea raportului pentru România pe justiţie şi este doamna Catherine Day, secretarul general al Comisiei Europene? De ce ne trebuie cineva care nu este titularul domeniului să intervină? Ori domnul Barrot este corupt şi el şi atunci trebuie să rezolvăm această problemă, ori există tot o formă de corupţie. Corupţia nu înseamnă numai să iei nişte bani. Există şi corupţie politică, există şi corupţie morală. Corupţia este devierea de la regulă. Acesta este în sine un act de corupţie, pentru că am deviat de la regulă şi nu există nicio explicaţie convingătoare care să ne explice această deviere de la regulă", a declarat sâmbătă la Târgu Mureş eurodeputatul socialist Adrian Severin, lider al grupului PSD din Parlamentul European.
Declaratiile lui Adrian Severin vin in contextul acuzelor aduse Monicai Macovei, care a fost trecuta de grupul socialistilor europeni pe o "lista neagra" a candidatilor indezirabili. Surse din PE au declarat pentru NewsIn ca informatiile despre Macovei au venit de la PSD.