Pe aceeași temă
„Revolutia libiana nu trebuie sa se termine cu un razboi civil. Dar nu este nicio garantie ca nu se va intampla astfel. In ambele cazuri, abilitatea noastra de a influenta evenimentele este limitata. Ii putem ajuta pe rebeli, precum am facut-o tot timpul: opozitia libiana a primit nu doar sustinere aeriena NATO, ci si training militar din partea Frantei si a Marii Britanii. Dar nu putem sa le purtam noi razboiul in locul lor, nu ii putem unifica prin forta si nu le putem scrie noi constitutia lor. Dimpotriva, daca devenim prea vizibili in Libia, cu trupe si prea multi consilieri cu ochelari intunecati, vom deveni instant un alt inamic. Daca incercam sa le cream guvernul, riscam sa il facem imediat nepopular. Ceea ce ar trebui sa facem este sa conducem din spate.
Asta a fost revolutia lor, nu a noastra. Acum devine tranzitia lor, nu a noastra. Le putem oferi ajutor si consiliere. Putem sa le aratam experienta altora -Irak, Chile, Polonia- care au parcurs tranzitia de la dictatura la democratie si care pot sa ofere lectii in ceea ce este de facut si ceea ce este de evitat. Asteptarile trebuie sa ramana realiste iar promisiunile noastre minimale”.
In cele din urma pentru multi occidentali Libia este un pamant necunoscut: ”Avem foarte multe de invatat despre rebelii libieni, diviziunile lor tribale, despre politica si economia lor”.
