Pe aceeași temă
Astfel, ministerul condus de social-democratul Daniel Breaz pune laolaltă Muzeul Taranului Roman, Antipa, cel al Satului si pe cel al Holocaustului, creând un „complex muzeal” eterogen din toate punctele de vedere și lipsit de logică.
Pentru a-și susține punctul de vedere, Conducerea Muzeului Antipa a solicitat autorilor planului urbanistic zonal si a planului de reglementari al zonei respective, care, legal, e declarata protejata, și anume Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”.
Intr-un raspuns semnat de prof. dr. arh. Dan Marin, sef de proiect pentru PUZ Zone construite protejate din Bucuresti, se arata ca nici arhitectural, nici urbanistic si in niciun caz legal Muzeul Holocaustului nu poate fi construit in zona dorita de Guvern, scrie Ziare.com.
„Muzeul National de Istorie Naturala Grigore Antipa, Muzeul de Geologie, Muzeul Taranului Roman sunt legate nu numai de proximitatea si de misiunea lor culturala, ci si de o alta caracteristica comuna: au fost construite urmand un acelasi model de factura romantica, ca edificii amplasate in interiorul unor mari spatii plantate.
Impreuna, ele fac parte din scenariul urbanistic mai amplu al zonei de parcuri din nordul Bucurestiului, care s-a constituit in timp, incepand cu amenajarea in anii 1840 a Soselei si Gradinii Kiseleff, continuand cu trasarea Soselei Jianu (astazi Bulevardul Aviatorilor) si terminand cu amenajarea Parcului National si a Muzeului Satului in primele decenii ale secolului XX.
Din aceste motive, intreaga zona construita protejata a fost caracterizata in regulament drept un 'parc istoric semnificativ; martor al structurii si imaginii Bucurestiului", arata expertul.
El insista pe faptul ca, prin statutul dobandit, zona trebuie prezervata, iar orice interventie permisa acolo trebuie facuta pentru a proteja si potenta in special spatiul verde, in niciun caz a-l distruge prin constructia unei alte cladiri.
In plus, chiar si extinderea Muzeului Antipa se poate face doar inspre Bd. Ion Mihalache, in niciun caz inspre Soseaua Kiseleff, unde vrea Guvernul sa fie amplasat Muzeul Holocaustului.
„Restrangand discutia la Muzeul National de Istorie Naturala Grigore Antipa, monument istoric de grupa A, spatiul din vecinatatea sa imediata a fost conceput ca o gradina a muzeului, asa cum apare si in planul Bucurestiului din 1911. Ca martor al viziunii initiale de amenajare urbanistica si pesiagistica a zonei, acest spatiu este parte integranta a substantei monumentului si a semnificatiei sale istorico-culturale.
In ceea ce priveste prevederile regulamentului de urbanism, avand in vedere interventiile permise de regulamentul de urbanism aferent zonei construite protejate nr 84 Parcul Kiseleff-Delavrancea - conservarea spatiilor, constructiilor si plantatiei valoroase existente - si conditiile specifice ale parcelei Muzeului Antipa, in plansa de reglementari o posibila extindere a muzeului este amplasata spre Bd. Ion Mihalache, nu spre Soseaua Kiseleff.
Sensul acestei pozitionari si al restrangerii ocuparii terenului este cel de a proteja spatiul verde situat intre cladirea muzeului si limita de proprietate spre Muzeul Taranului Roman si de a pastra dominatia vegetatiei dense si inalte in imaginea Soselei Kiseleff si a conexiunii ei cu Piata Victoriei”, se mai arata in raspunsul semnat de prof. dr. arh. Dan Marin, care a atasat si documentele pe care si-a bazat expertiza.