Pe aceeași temă

Prin intermediul unei operatiuni incadrata in planul statului de combatere a evaziunii fiscale, circa 350 de oameni de afaceri bogaţi au primit scrisori de la Fisc care le aduce aminte că trebuie să-şi plătească dările către stat aferente veniturilor obţinute, fie în ţară fie în străinătate. Este vorba de persoane aflate in topurile celor mai bogati romani, precum Dinu Patriciu, Ion Tiriac sau patroni din media, a caror avere cumulata depaseste 30 de miliarde de euro.
"Bucureştiul în general deţine o populaţie numeroasă în materie de orice, deci marea majoritate sunt din Bucureşti. Peste 50%, dar sunt şi din Constanţa şi alte judeţe. E vorba de Patriciu, Ţiriac, toţi patronii de ziare şi televiziuni, de deţinătorii primelor 5 echipe de fotbal, cam primii 25-30 personaje din Top Capital 300 şi Forbes. Sunt şi cei cum e cazul lui Columbeanu, care nu prea mai apar în topuri fiindcă oficial au sărăcit", potrivit unor surse ANAF, citate de Romania libera.
"ANAF a initiat un program de notificare in vederea aducerii la cunostinta acestora a obligatiei de depunere a declaratiei fiscale aferente, in cazul in care, in decursul anului fiscal 2011, au realizat venituri din strainatate. Notificarile au fost adresate persoanelor fizice care prezinta relevanta fiscala din punct de vedere al impozitului pe venit, intrucat comportamentul fiscal al acestora poate afecta integritatea generala a sistemului de impozitare a veniturilor", se precizeaza si intr-un comunicat al institutiei.
Scrisoarea transmisa oamenilor de afaceri
„Prin prezenta vă aducem la cunoştinţă că, în eventualitatea în care, în decursul anului fiscal 2011, aţi realizat venituri din străinătate, aveţi obligaţia, de a depune declaraţia privind veniturile realizate din străinătate (formularul 201) până la data de 25 mai 2012, la organul fiscal în a cărui rază teritorială aveţi domiciliul fiscal, direct la registratură sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Declaraţia se completează şi se depune de către persoanele fizice rezidente române care realizează venituri din străinătate, impozabile în România, cum ar fi venituri din profesii libere, venituri din activităţi comerciale, venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din activităţi agricole, venituri sub formă de dividende, venituri sub formă de dobânzi, venituri din premii, venituri din jocuri de noroc, venituri din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, câştiguri din transferul titlurilor de valoare, venituri sub forma câştigurilor din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract şi alte operaţiuni similare, alte venituri din investiţii, venituri din pensii, precum şi alte venituri impozabile.
Vă informăm că, începând cu anul 2012, vor fi întreprinse acţiuni suplimentare de control şi verificare a conformării în vederea identificării veniturilor impozabile din străinătate pentru care persoanele fizice nu şi-au îndeplinit obligaţia de declarare conform legii. În consecinţă, vă rugăm să vă asiguraţi că aţi întreprins demersurile necesare evitării acumulării de sume suplimentare sub forma de penalităţi şi dobânzi, sau chiar a altor sancţiuni prevăzute de lege, în cazul ignorării cu bună ştiinţă a obligaţiei de a declara veniturile obţinute. Vă aducem la cunoştinţă că nedepunerea declaraţiei în termenul legal se sancţionează cu amenda contravenţională, iar pentru impozitul neachitat la termenul prevăzut de lege se vor calcula dobânzi şi penalităţi de întârziere".
Cu toate acestea, scrisoarea nu a fost transmisa pe ideea ca persoanele vizate sunt imediat suspectate de evaziune fiscala.
"Nu se ştie dacă şi-au plătit taxele sau nu. E un fel de asistenţă la conformare. Fiscul îi notifică şi le reaminteşte o prevedere legală pe carte trebuiau s-o ştie. Doar le reminteşte că dacă au făcut venituri în străinătate, ar fi bine pentru ei să le declare în statul de rezidenţă", a precizat sursa citata, adaugand ca, conform legii, această scrisoare ar trebui trimisă şi românilor plecaţi sezonier la muncă în străinătate, deoarece e foarte probabil că mulţi dintre aceştia câştigă peste 50.000 lei pe an.
De asemenea, potrivit surselor din ANAF, "cei care nu işi vor declara averile, vor fi vizitaţi de inspectori. Însă nu degrabă. Britanicii au pornit în aprilie 2009 şi de-abia acum au început să facă primele verificări".
Programul de control al marilor averi a fost declanşat la sfârşitul anului 2009, iar direcţia propriu-zisă de control a fost înfiinţată de-abia doi ani mai târziu. Expedierea acestei scrisori reprezintă momentul de debut al activităţii propriu-zise cu contribuabilii suspectaţi că au uitat să-şi plătească o parte din impozite.
Ce spun miliardarii despre controlul averilor
Bogatii Romaniei saluta initiativa Fiscului de a-i "indemna" pe cei cu venituri ridicate sa isi plateasca datoriile catre stat, desi raman sceptici cu privire la gradul de eficienta a unor simple invitatii, in absenta unor masuri aditionale concrete, informeaza Ziare.com.
"Nu am primit inca o astfel de scrisoare, dar daca o voi primi si necesita raspuns sigur voi raspunde. Daca scopul acestei actiuni, despre care va repet nu stiu despre ce e vorba, este combaterea evaziunii fiscale, sigur ca este binevenita. Insa, daca se porneste de la presupunerea ca marile averi se pot face doar prin incalcarea legii, atunci deja avem o problema de mentalitate daunatoare sistemului in care astazi traim", spune Ovidiu Tender, presedintele grupului energetic Tender.
Sa isi declare veniturile ii se pare normal lui Dragos Anastasiu, presedintele Eurolines.
"Totusi, nu cred ca va insemna mare lucru, e doar un apel. Eu personal nu mai simt vizat. Dar ma gandesc ca, daca as fi in cercul respectiv, as face pasi daca mi s-ar oferi un stimulent. Daca pur si simplu indemnam oamenii, nu va functiona, e ca si cum am trimite notificari tuturor firmelor din Romania si le-am indemna sa nu mai faca evaziune fiscala. Nu cred ca se va schimba nimic a doua zi.
Stiu ca, la un moment dat, se vorbea de amnistie fiscala pentru cei cu averi neinregistrate. Eu, care nu am lucrat la negru niciodata, as avea o mica problema cu o astfel de decizie. Pana la urma, pragmatic este sa le oferi persoanelor vizate o facilitate si sa isi declare averile fara penalitati", spune Anastasiu.
Mai mult, Marius Cristescu, presedintele Bega Grup, spune ca "Veniturile mele sunt declarate de 20 de ani, ele constau in dividende" si este de parere ca "Initiativa ANAF este foarte buna, se adreseaza in special celor care au alte venituri in afara de dividende. Aceste venituri ar trebui sa fie impozitate, atat timp cat 99,9% din veniturile mele constau in dividende sunt impozitate, mi se pare corect ca si veniturile altora sa fie impozitate."
Top 10 cei mai bogati romani in 2011
Dinu Patriciu este cel mai bogat roman, conform topului Forbes 500 Miliardari, aparut astazi, cu o avere estimata intre 2,1 – 2,2 miliarde de euro.
Pe locul 2 apare Frank Timiș, cu 1,2 – 1,3 miliarde de euro și pe 3, Ioan Niculae, cu 900 de milioane – 1 miliard de euro.
Locul 4 – Dan Grigore Adamescu. Avere: 900 – 950 milioane de euro. Business: centre comerciale, asigurari, hoteluri, mass-media. Companii: Astra Asigurari, Unirea Shopping Center.
Locul 5 – Ion Țiriac. Avere: 700 – 750 milioane de euro. Business: auto, imobiliare, banking, asigurari. Companii: Țiriac Auto, UniCredit Țiriac Bank, Allianz-Țiriac, Metro Cash&Carry.
Locul 6 – Veronica Gușa de Dragan. Avere: 650 – 700 de milioane de euro. Business: distribuți GPL, energie, mass-media, cultura, tipografii, imobiliare. Companii: Butan Gas, FED Print, galeria de arta Veroniki Art, clinica Veroniki Life.
Locul 7 – Gabriel Comanescu. Avere: 500 – 520 de milioane de euro. Business: extracție de petrol și gaze, turism, foraj marin. Companii: Grup Servicii Petroliere SA, Upetrom – 1 Mai, Vega Tourism SA, Upetrom Group Management SA.
Locul 8 – Gruia Stoica. Avere: 400 – 420 de milioane de euro. Business: transporturi feroviare, turism. Companii: Grupul Grampet (Grupul Feroviar Roman), Hotelurile Ciucaș din Poiana Brașov și Semenic din Reșița.
Locul 9 – Dorinel Umbrarescu. Avere: 350 – 380 de milioane de euro. Business: infrastructura rutiera, transporturi. Companii: Spedition UMB, Technostrade.
Locul 10 – Zoltan Teszari. Avere: 350 – 360 de milioane de euro. Business: telecomunicații, televiziune. Companii: RCS&RDS.
ANAF: Peste 140.000 de controale in 2011
În semestrul I al anului 2011, actiunile de control ale structurilor de specialitate ale ANAF (inspectia fiscală, Garda Financiară, Autoritatea Natională a Vămilor şi controlul financiar) au raportat 146.872 controale si inspectii şi au fost conduse pe baza unor principii unitare, cu folosirea tot mai extinsă a informaticii, potrivit raportului de activitate al ANAF pe semenstrul I al anului trecut.
Obligatiile fiscale suplimentare stabilite au fost de 6.686,5 mil lei. Au fost confiscale produse şi numerar în valoare estimativă de 210,4 mil lei. A fost transmis către organele abilitate, un număr de 5.275 de sesizări penale, pentru prejudicii în valoare de 3.988,2 mil lei. Diminuarea pierderii fiscale a fost de 876,7 mil. lei, se mai arata in raport.
În perioada ianuarie-iunie 2011, aparatul propriu cu atributii de inspectie fiscală şi cel din cadrul structurilor aflate în coordonare, au efectuat 49.352 verificări la contribuabili persoane juridice şi fizice (din care 71,1% la persoane juridice).
Au fost stabilite obligatii suplimentare în sumă de 3.766 mil lei (3.543,75 mil lei la contribuabili persoane juridice şi 222,40 mil.lei la contribuabili persoane fizice). În vederea asigurării colectării creantelor fiscale, organele de inspecție fiscală au dispus măsuri asigurătorii pentru suma de 1.137,81 mil.lei (din care: 1.061,12 mil. lei la contribuabili persoane juridice şi 76,69 mil. lei la contribuabili persoane fizice).
Totodată, organele de inspectie fiscală au confiscat bunuri şi sume în valoare totală de 75,70 mil lei (din care: 75,5 mil. lei la contribuabili persoane juridice şi 0,2 mil. lei la contribuabili persoane fizice).
De asemenea, valoarea amenzilor contraventionale aplicate de inspecția fiscală a fost de 25,50 mil. lei (din care: 23,0 mil. lei la contribuabili persoane juridice şi 2,5 mil. lei la contribuabili persoane fizice), iar sesizările penale înaintate organelor de urmărire penală în
vederea continuării cercetărilor au fost în număr de 2.090 (din care: 2.008 la contribuabili persoane juridice şi 82 la contribuabili persoane fizice), cu o valoare a prejudiciilor aferente de 2.213,95 mil. lei (din care: 2.180,61 mil. lei la contribuabilii persoane juridice şi 33,34 mil. lei la contribuabili persoane fizice), se mai arata in raport.