Pe aceeași temă
Protestele s-au răspândit mai ceva ca un virus în cele mai importante orașe din Bosnia și Herțegovina, în decursul a doar câteva zile (începând cu data de 4 februarie 2014). Evenimentele vorbesc și despre cine sunt și felul în care sunt politicienii din Bosnia și Herțegovina. O țară devastată atât de război, cât și de perioada de tranziție, în care politica a devenit foarte rapid cea mai profitabilă industrie care a proliferat și produs venituri substanțiale pe scheletul vechilor diviziuni etnice și al fricii de celălalt. Acordul de Pace de la Dayton este documentul care a segmentat țara în două entități distincte: Republica Srpska, populată de majoritatea sârbilor bosniaci, și Federația, populată majoritar de bosniaci și croați bosniaci (precum și districtul Brčko, în Nord-Estul Bosniei și Herțegovinei). Rezultatul palpabil a fost nașterea celui mai ineficient și corupt sistem de administrație din lume. Administrația (in corpore) a devenit foarte curând după Dayton un adevărat cămin al elitei politice și al rudelor și familiilor acesteia, înzestrați cu adevărați dinți de vampir, adânc împlântați în grumazul tuturor birourilor publice, companiilor controlate parțial sau total de administrațiile locale, tuturor afacerilor imaginabile și inimaginabile. Federația Bosniei și Herțegovinei este alcătuită din zece cantoane, fiecare având propriul parlament, propriile ministere și prim-miniștri. În ultimii douăzeci de ani, Bosnia și Herțegovina a avut 3 președinți, 14 guverne pe toate palierele administrative, aproape 200 de miniștri (și ministere) și peste 700 de parlamentari. Este, cu alte cuvinte, un adevărat Regat al Administrației Publice!
În Bosnia și Herțegovina, salariul mediu ajunge undeva pe la 400 de euro (pe hârtie), dar numai pentru faptul că supradimensionatul sector public produce salarii de șapte până la zece ori mai mari decât sectorul privat (vorbim în special, în mod evident, de clientela politică). Salariul real al cetățeanului bosniac mediu ajunge undeva la 150-200 de Euro, în vreme ce prețurile din magazinele orașelor-reședință sunt aproape la fel de mari ca în, de pildă, Amsterdam. Există suficient de mulți oameni care primesc pensii în valoare de 32 de euro, mare parte a lor îngroșând rândurile protestatarilor care au ieșit recent pe străzi să-și strige nemulțumirea. Oameni care au muncit o viață întreagă pentru a ajunge la finalul existenței lor dependenți practic de acești 30 de euro pe lună. La polul opus, managerii și membrii consiliilor de administrație din companiile de stat bosniace (de obicei și membri ai partidelor politice locale) beneficiază de salarii în jurul a 20.000 de euro pe lună.
Rata oficială a șomajului este de 42%, dar marea majoritate a populației active își desfășoară activitatea "la negru". Acest lucru se întâmplă, pe de-o parte, din cauza taxelor exorbitante aplicate salarizării muncitorilor (KPMG a clasat recent Bosnia și Herțegovina pe locul 19 în lume în privința dimensiunii taxelor), iar pe de altă parte, și mai simplu spus, din cauza unui sistem slab și ineficient. Rata reală a șomajului este, așadar, undeva la 28%, dar ea rămâne, chiar în aceste condiții, extrem de ridicată. În rândul tinerilor situația este și mai disperată, același indice de șomaj ajungând undeva la 60%!
Vorbim așadar de o fostă economie centralizată care a intrat direct în focul luptelor fratricide care au însoțit destrămarea fostei Iugoslavii, după care, pe drumul tranziției, privatizarea economică a fost pervertită de această interferență suspectă a factorului politic. Practic, cel puțin din punct de vedere economic, avem în față un stat eșuat: politizare agresivă, management defectuos, lipsa criteriilor de performanță, corupția endemică, ș.a.m.d. Bosnia și Herțegovina au supraviețuit ca economie în ultimul deceniu doar prin pârghiile de control financiar ale Fondului Monetar Internațional care a prevenit într-o măsură oarecare întârzierea diferitelor plăți. La nivel financiar, Bosnia este ținută în viață artificial prin aceste mecanisme macroeconomice internaționale susținute, printre alți actori, de Statele Unite și Uniunea Europeană. În mod cu totul interesant, deși comunitatea internațională încă are puterea de a elibera din funcții oficiali si federației, acest lucru nu s-a mai petrecut. Uniunea Europeană, cea care controlează biroul Înaltului Reprezentant al Comunității Internaționale în federație, a decis în urmă cu câțiva ani să diminueze din puterea acestei funcții în favoarea unei autonomii politice crescute a bosniacilor. Această decizie de a slăbi hățurile politice ale Uniunii a fost însă nu de puține ori criticată chiar de către foști înalți reprezentanți, printre care și Paddy Ashdown, care s-a grăbit să afirme că respectiva decizie a fost o mare greșeală. S-a văzut ulterior că liderii aleși au avut mai multă libertate de mișcare și ca atare s-au grăbit să-și consolideze, local, pozițiile de putere, să se îmbogățească pe ei și clientelele lor fără consecințe de vreun anumit fel. În trecut, acest fenomen fusese relativ controlat, și ne putem aminti fie și de faptul că britanicul Ashdown însuși eliberase din funcții numeroși oficiali bosniaci care își demonstraseră lipsa de performanță (cu un record de 80 într-o singură zi). Eufemistic vorbind, atenția comunității internaționale a fost mai departe de problemele Bosniei în ultimii ani (un fel de "pierdere a interesului" în zonă) iar acum pare din nou urgentă și necesară o reevaluare a mecanismelor de constrângere politică în tradiția inaugurată prin Dayton, în 1995.
În tot acest timp, tendințele centrifuge au cunoscut o creștere dacă ne gândim și la un recent sondaj în rândurile studenților croați bosniaci de la Universitatea din Mostar care și-au declarat în proporție covârșitoare dorința de a-și găsi propria lor identitate. Uniunea Europeană și-a retras pârghiile de observație și control în utlimii ani, dar acest lucru nu a făcut decât să lase loc unei reproduceri din ce în ce mai accentuate a taberelor naționaliste care ar putea, cel puțin teoretic, să reaprindă în orice moment flacăra clivajelor etnice. Concluzia nu poate fi însă decât una singură: a ignora instabilitatea crescândă din zonă este un gest politic care conține numeroase riscuri!
Dincolo de toate aceste aspecte, protestele actuale din Bosnia și Herțegovina au repus pe tapet problema intervenției internaționale și nu puțini au fost comentatorii care s-au întrebat dacă aceasta poate reprezenta o soluție la actuala criză sau este chiar parte a problemei. O altă întrebare legitimă este legată tot de acest "moment zero" al politicii din federație și dacă politicienii locali, responsabili pentru situația creată, vor realiza în sfârșit că este timpul pentru compromisuri rezonabile și slăbirea presiunii economice asupra populației profund sărăcite.
Pe de altă parte, după faza incipientă a evenimentelor care a părut a fi mai degrabă o mișcare spontană izbucnită pe fondul acestor insatisfacții de ordin economic, protestatarii par a începe să se organizeze din ce în ce mai bine. Vorbim inclusiv de liste de revendicări care cer, printre altele, demisii pe diverse paliere guvernamentale. Probabil că scenariul de care se teme cel mai mult lumea occidentală este că protestele ar putea lua forma unor violențe de natură etnică (trecutul zonei este încă suficient de viu pentru a alimenta astfel de îngrijorări). Ceea ce poate însemna practic orice, inclusiv tentativa de a muta centrul atenției de la elita politică, cea incriminată în primă instanță pentru situația economică dezastruoasă a țării. Să ne gândim și că protestatarii bosniaci și forțele de ordine chemate să apere clădirile guvernamentale din Sarajevo și din alte orașe fac toți parte dintr-o pătură socială sărăcită. Tot de curând, sindicatul poliției sârbe făcea publică o scrisoare prin care avertiza asupra pericolului ca această așa-zisă "primăvară bosniacă" să cuprindă și țara vecină (Serbia). Și tot aceeași instituție avertiza că nu ar fi prima dată când oamenii în uniforme albastre ar renuța la însemnele oficiale și s-ar alătura celor din stradă. Și chiar dacă acest scenariu este încă departe, declarația sindicatului ascunde o semnificație care nu trebuie neglijată.
Un tânăr filosof croat, Srecko Horvat, își încheia recent analiza asupra evenimentelor curente din Bosnia și Herțegovina apelând la o veche expresie locală: "mirna Bosna"! ("Bosnia cea pașnică"). Acest lucru înseamnă pentru toți locuitorii zonei o stare de lucruri când toate părțile implicate sunt mulțumite. Pe cale de consecință, când nu avem de-a face cu "Mirna Bosna", butoiul cu pulbere din Balcanii de Vest e gata să explodeze din nou...
