Cristian Mungiu pe covorul roșu la Cannes cu premiul Palme d’Or pentru filmul Fjord

Cristian Mungiu intră astfel în istoria cinematografului european alături de  cei 11 dublu câștigători, printre care Francis Ford Coppola, Emir Kusturica și Michael Haneke.

Premiul i-a fost înmânat sâmbătă noaptea de actrița britanică Tilda Swinton într-o ceremonie cu accente emoționale, iar alături de el pe scenă s-au aflat actorii din rolurile principale ale filmului: Renate Reinsve, Cristian Mungiu și Sebastian Stan.

Lungmetrajul „Fjord”, regizat de cineastul român Cristian Mungiu, a câştigat alte patru premii la Festivalul de la Cannes înainte de începutul ceremoniei de decernare a principalelor trofee ce vor fi atribuite sâmbătă seară pe Croazetă, transmite Agerpres.

Filmul „Fjord” a fost recompensat cu prestigiosul premiu FIPRESCI (Federaţia Internaţională a Criticilor de Film), Premiul Juriului Ecumenic, Premiul Francois Chalais şi Prix de la Citoyenneté.

„Cred că filmele au devenit prea politice în ultimii 10 sau 15 ani, confirmând mereu „valorile corecte”. Trebuie să echilibrăm acest lucru cu filme care ne permit să ne exprimăm îndoielile cu privire la valorile zilei. Aceasta este o parte a democrației și a libertății pe care trebuie să o menținem vie”, a spus Cristian Mungiu la decernarea premiului.

În Mungiu îşi plasează povestea filmului în Norvegia, unde un cuplu evanghelic foarte credincios româno-norvegian (Sebastian Stan şi Renate Reinsve) se stabileşte împreună cu cei cinci copii ai săi şi pare, la început, că se integrează fără probleme într-o societate care îşi proclamă toleranţa şi respectul faţă de minorităţi.

Însă totul se schimbă brusc atunci când apar suspiciuni de violenţă domestică împotriva copiilor. Autorităţile norvegiene încep să-i privească cu ochi critici pe cei doi soţi, pun la îndoială educaţia lor strictă, care exclude utilizarea platformei video YouTube şi a smartphone-urilor, şi le critică credinţa religioasă.

Tensiunea creşte până când se declanşează o procedură de plasament care îi vizează pe copii, inclusiv pe cel mai mic dintre fraţi, un nou-născut care era încă alăptat de mama sa.

Cazul real care a inspirat filmul, cel al familiei Bodnariu, a atras atenția în 2015–2016, când cei cinci copii ai familiei au fost preluați de autoritățile norvegiene. După luni de dispute juridice și mediatice, copiii au fost în cele din urmă returnați părinților, autoritățile renunțând la acuzațiile inițiale.

„Astăzi societatea este divizată. Este fragmentată. Este radicalizată”, a declarat Mungiu, după ce a câștigat Cannes, citat de AFP.  

„Cred că acest film tratează în mare măsură fundamentalismul. Dacă ai o mentalitate fundamentalistă, nu este o diferență atât de mare între fundamentalismul de dreapta și cel de stânga. Cred că ar trebui să ne întâlnim undeva la mijloc și să începem prin a accepta că unii oameni nu vor avea aceleași opinii și valori ca noi”, a mai spus Mungiu.

„Faptul că îmi exprim îndoieli cu privire la societatea noastră liberală nu înseamnă nici măcar pentru o secundă că sunt un apărător al unei societăți conservatoare. Înseamnă că am mai multă încredere în capacitatea unei societăți progresiste de a admite autocritica”, a adăugat el, pentru The Hollywood Reporter. 

Da, el știe că filmul poate fi folosit de grupurile conservatoare de dreapta. Dar toate filmele pot fi folosite, adaugă regizorul. „Sper să stârnesc lucrurile și să creez o polemică. Filmul este doar un declanșator pentru o conversație pe care cred că trebuie să o avem în societate”, a spus artistul român.

Este opinia unui optimist care nu crede că lucrurile merg bine de la sine, ci doar dacă oamenii se implică în mod democratic. Iar implicarea începe prin a-l asculta pe celălalt, cu care nu ești de acord, dar cu care poți discuta.

Cea mai bună dovadă? „N-am făcut filmul în Belarus, ci în Norvegia”, a replicat Mungiu. În Belarus nu se poate dezbate.

Cristian Mungiu a mai câștigat prestigiosul trofeu Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes în anul 2007, cu filmul „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”. Aceasta a fost o premieră absolută și a rămas până astăzi singurul trofeu Palme d’Or acordat unui lungmetraj românesc în istoria festivalului.