DNA: Sorin Blejnar, fost presedinte al ANAF, trimis in judecata pentru trafic de influenta

Vlad Toma | 16.12.2016

DNA l-a trimis astazi in judecata pe Sorin Blejnar, fost sef al ANAF, acuzandu-l pe acesta de trafic de influenta. Dosarul va fi judecat de Tribunalul Bucuresti.

Pe aceeași temă

 

Procurorii DNA il acuza pe Blejnar ca ar fi acceptat sa primeasca 20% din valoarea unor contracte care urmau sa fie incheiate de un om de afaceri la nivelul ANAF. 

 

Blejnar s-ar fi angajat sa-l influenteze pe un subaltern sa mijloceasca atribuirea acestor contracte firmei conduse de acest om de afaceri.

 

Fostul presedinte al ANAF, alaturi de subalternul influentat, ar fi primit astfel 13.172.520 lei, Blejnar ramanand cu 12.513.894 lei din aceasta suma.


DNA a pus sechestru pe mai multe bunuri imobile ale fostului sef al ANAF.

 

Cititi comunicatul DNA:


"În cauza mediatizată prin comunicatului nr. 1346/VIII/3 din 7 noiembrie 2016, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului

BLEJNAR SORIN, la data faptei președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) cu rang de secretar de stat, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 


În cursul anului 2011, în contextul inițierii unor proceduri de achiziții publice la nivelul A.N.A.F., inculpatul Blejnar Sorin, în calitatea mai sus menționată, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituției publice respective.

Banii respectivi urmau să-i fie remiși inculpatului în schimbul exercitării influenței sale asupra unui subaltern, pentru ca acesta să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obținute de firma omului de afaceri.

În aceste circumstanțe, în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin și celălalt funcționar implicat în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme cu comportament tip,,fantomă” controlate de aceștia cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive.

Din această sumă de bani, inculpatului Blejnar Sorin i-a revenit efectiv suma de 12.513.894 lei. 

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpatului Blejnar Sorin. 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză. 

Față de o altă persoană, funcționar A.N.A.F. cauza a fost disjunsă. 

În cauză, procurorii anticorupție au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și din cadrul Direcției de Operațiuni Speciale.

Inculpatul Blejnar Sorin a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru complicitate la evaziune fiscală și constituirea unui grup infracțional organizat (în forma sprijinirii), vezi comunicatul nr. 1942/VIII/3 din 03 iulie 2014.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție."

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22