Pe aceeași temă
Lumea nu are constiinta intinderii activitatii Securitatii si din cauza ca media nu prezentat constant activitatea „criminală și infracțională a Securității”, concentrindu-se pe „latura spectaculoasă” , pe cea care se consuma în anchete și torturi și care se solda cu condamnări politice, spune filosoful Gabriel Liiceanu intr-un interviu pentru Revista 22. „Nimeni nu le-a spus maselor că rostul Securității era să scaneze întreaga populație a României, s-o supravegheze clipă de clipă ca pe o adunătură de răufăcători. Nimeni nu le-a spus pe șleau că ne tratau pe toți ca pe niște deținuți într-o vastă închisoare.”.
Intrebat ce parere are despre „campania” cu tortionarii si daca ii considera pe acestia principalii vinovati, asa cum se sugereaza in media, Gabriel Liiceanu explica:
„Lumea nu are conștiința întinderii acestei activități și a ceea ce eu am numit supravegherea totală. Iar Televiziunea Publică, condusă de consilii alcătuite după algoritme politice, nu s-a grăbit niciodată în acești 23 de ani să facă din activitatea criminală și infracțională a Securității un punct constant în programele ei. Accentul a fost pus în câteva rânduri pe „latura spectaculoasă” a activității Securității, pe cea care se consuma în anchete și torturi și care se solda cu condamnări politice. Rutina răului, activitatea „liniștită” din birourile în care se fabricau dosarele în proporție de masă și care ocupa pe cei mai mulți angajați ai Securității, nu a ajuns la conștiința „maselor” și nici, odată cu ocultarea ei, esența malefică a întregii Securități. La urechile maselor a ajuns doar discursul securiștilor, repetat la nesfârșit, că ei au fost „patrioți”, că l-au slujit pe Ceaușescu, care la rândul lui era „patriot” și că, deci, ne aflăm în fața unui front compact de patriotism. (De aici și abila întreținere postumă, căci lipsită de orice pericol pentru ei, a unui cult al „patriotului Ceaușescu”, și nicidecum a adevăratei imagini istorice, cea a coborârii întregii Românii în infern.) Nimeni nu le-a spus maselor că rostul Securității era să scaneze întreaga populație a României, s-o supravegheze clipă de clipă ca pe o adunătură de răufăcători. Nimeni nu le-a spus pe șleau că ne tratau pe toți ca pe niște deținuți într-o vastă închisoare. Cum să fie patriotică o instituție care reprima populația propriei patrii?
Despre „rutina raului”, reprezentata de Ion Pătrulescu, ofiterul de securitate care l-a urmarit ani de zile, Gabriel Liiceanu, spune:
„Nu l-a omorit in inchisoare pe Georghe Ursu. Nici n-a fost director de penitenciar. Nici nu bătea la anchete. El stătea într-un birou și făcea „dosare de urmărire informativă”. Îi agăța pe prietenii sau pe rudele celui urmărit și le propunea să devină turnători. Citea și sublinia întreaga corepondență a „obiectivului”. Dispunea montarea „tehnicii de ascultare” în locuința obiectivului. Conducea uneori personal operațiunea. Îi viola domiciliul. Dispunea filarea lui. Îl branșa la „masa de ascultare” și îi cunoștea, grație „tehnicii operative” fiecare gest și vorbă de peste zi și de peste noapte. Nu făcea nimic altceva. Eventual, obiectivul nu simțea nimic. Dar Unul ca Pătrulescu e cel care hrănea apoi, prin activitatea lui „pașnică”, de birou, activitatea anchetatorilor, a angajaților penitenciarelor etc. El e prototipul ofițerului de Securitate”
Gabriel Liiceanu se intreaba unde s-au „evaporat” cei 14.300 de securisti dupa 1989.
„Parte dintre ei au murit, parte s-au pensionat, parte au ocupat locurile de vârf ale clasei politice, cum spuneți, fiind aleși democratic, prin vot, de populația care ignoră esența oribilă a activității lor de dinainte de ᾽90.”, sustine Gabriel Liiceanu in interviul pentru revista 22.
