Gigi Becali și nepotul său, Vasile Geambazi, puși sub urmărire penală pentru spălare de bani

Dora Vulcan | 19.11.2019

Gigi Becali și nepotul său, Vasile Geambazi, au fost puși sub acuzare, marți, de procurorii DNA. Împotriva celor doi a fost extinsă urmărirea penală pentru fapte comise între 2014-2019.

Pe aceeași temă

E vorba de o afacere cu un teren cumpărat în Voluntari cu un milion de euro pentru care s-ar fi cerut despăgubiri de la statul român în valoare de 20 de milioane de euro.

De asemenea, în același dosar s-a dispus continuarea urmăririi penale împotriva unui evaluator desemnat de Agenția Națională de Restituire a Proprietăților (ANRP), acuzat de abuz în serviciu și obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave.

Comunicatul DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus extinderea urmăririi penale față de două persoane, oameni de afaceri, pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare a banilor, fapte presupus a fi săvârșite în perioada 2014-2019.
Anterior, în aceeași cauză, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un evaluator desemnat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P), pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave.

În Ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

Evaluatorul desemnat de A.N.R.P. ar fi întocmit un raport de evaluare cu încălcarea legii 247/2005, prin care un teren de 21,75 ha situat în apropiere de mun. București, care făcea obiectul unui dosar de despăgubire la A.N.R.P., ar fi fost supraevaluat cu suma de 184.819.120 lei, sumă reprezentând un folos necuvenit în beneficiul celor doi oameni de afaceri.
Cunoscând că despăgubirea a fost stabilită în urma supraevaluării frauduloase, cei doi oameni de afaceri ar fi disimulat proprietatea și dreptul de dispoziție asupra despăgubirii. De asemenea, prin multiple transferuri succesive, intercalate și reciproce, cei doi oameni de afaceri ar fi efectuat o serie de operațiuni bancare, în perioada 2014-2019, în scopul separării și ascunderii sumei de originea ilicită. Aceștia ar fi folosit cea mai mare parte a sumei provenind din supraevaluarea frauduloasă pentru capitalizarea unor societăți comerciale și ar fi dobândit o parte importantă a sumei prin retrageri de numerar.

Celor trei persoane li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală de suspect, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Alte date nu pot fi comunicate în acest moment, deoarece le sunt incidente dispozițiile art. 12 alin 1 litera e) din Legea 544/2001.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22