Pe aceeași temă
Intr-un interviu pentru ziarul Adevarul, Sorin Ovidiu Vîntu, care s-a numarat printre cei mai bogaţi şi mai influenţi oameni din România a descris atmosfera anilor ’90 si modul in care a ajuns sa se imbogateasca. Sorin Ovidiu Vîntu a ieşit din închisoare în urmă cu două săptămâni.
Statul roman s-a intarit in ultimii ani
In debutul interviului, Vantu a comentat de o afirmatia a sa din 2009 cand indemnase statul roman sa se intareasca: “Asta e întrebarea! 2009-2014 – am tot umblat prin aresturi şi închisori. Şi întrebarea asta mi-am pus-o şi eu. Am subestimat capacitatea statului de la vremea aceea? Era deja un stat puternic? Răspunsul meu este nu. A început să devină un stat puternic în ultimul an. Dar până acum un an a fost un stat abuziv, nu puternic. Puterea se câştigă călcând peste cadavre. Ai capacitatea să o iei, OK. Nu o ai, iarăşi OK. Dar ca să ajungi la putere calci peste cadavre. DNA-ul a călcat peste cadavre şi a ajuns o instituţie extrem de puternică şi onorabilă în acelaşi timp. Nu-mi vine să cred că eu am ajuns admiratorul Laurei Codruţa Kövesi (n.r. – râde). Nu glumesc, n-a fost o ironie. E o realitate. DNA a fost principalul instrument folosit la întărirea autorităţii statului.”
Chiar daca, conform propriilor afirmatii Vantu spera intr-o intarire a statului roman, el nu se astepta sa ajunga in inchisoare: „Nici în cele mai rele visuri nu imi imaginam că o să am condamnări. Eu n-am lansat un anunţ de vânătoare, „vânaţi-mă, domnilor“, ferească sfântul. Domnule, hai să ne înţelegem. Dacă statul român m-ar fi prins cu ce am făcut, făceam puşcărie pe viaţă. Habar n-are ce-am făcut şi pentru ce aş fi meritat să fac închisoare.
A inventat nişte cauze în schimb şi cu aceste cauze m-a arestat, nu cu ce am făcut cu adevărat. Eu nu reclam faptul că am făcut închisoare, meritam să fac închisoare. Oho, şi încă mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat ieftin. Şi nu numai eu. Enorm de mulţi oameni pe care îi vedeţi pe prima scenă de business, politică, administrativă a ţării ar merita, la fel cum recunosc eu, să facă închisoare zeci de ani de-acum înainte.
Dar un stat puternic înseamnă un stat care aplică legea. Nu DNA-ul este de vină atunci când greşeşte, ci judecătorii obedienţi care nu semnalează greşelile DNA-ului. Ori de frică, ori că sunt ofiţeri acoperiţi, ori din nepricepere, cauţionează orice decizie a procurorilor de la DNA. Ei sunt răul în sistemul judiciar, nu procurorii.“
Scopul oamenilor de afaceri e sa fure statul
Vantu a mai afirmat nu doar ca faptele sale au adus prejudicii statului roman dar ca scopul oamenilor de afaceri in general este sa fure statul : „Munca noastră este să furăm statul, domnule! Noi, oamenii de afaceri, asta facem, încercăm să păcălim statul. Păi ce, aveţi impresia că în Germania sau în America afacerile sunt populate de îngeraşi? Înseamnă că vă asumaţi şi dumneavoastră eşecul în care se află România acum… Eu am spus-o demult. Eşecul acestei ţări este cauzat de către generaţia mea.
În primă fază, domnilor, omul de afaceri fură. În 1990, noi eram ca un banc de piranha. Ne năpusteam asupra a tot ceea ce mişca. Fără legi, fără taxe, fără impozite, fără nimic. Majoritatea celor care fac bani prin mijloace total incorecte, ori cu abateri grave de la lege, ori cu abateri grave de la morală, ei bine, după ce fac bani, aceşti oameni simt nevoia să se onorabilizeze. Moment în care încep actele de caritate. E momentul în care omul de afaceri încearcă să întoarcă societăţii ceva din ceea ce aceasta i-a dat.“
Nu suntem toţi egali, unii sunt mai inteligenţi decât alţii
Vantu considera ca a ajuns sa faca banii pe care i-a facut fiind mai inteligent decat ceilalti romanii care au inceput si ei cate o mica afacere in anii ’90. Legaturile cu fosta securitate nu l-au ajutat sa faca bani:
„Nu suntem toţi egali, unii sunt mai inteligenţi decât alţii. Întâmplarea face să fi fost mai inteligent şi mai flămând decât ceilalţi. Am fost colaborator al Securităţii. Dar asta nu m-a ajutat absolut deloc după 1990. Colaborarea mea cu Securitatea s-a încheiat în momentul în care am ieşit din închisoare în 1985. Am colaborat cu Securitatea în vremea în care am fost condamnat, între ’81 şi ’85. În închisoare, dragul meu prieten, în vremea aceea, aveai un pachet la cinci luni. Ne-adunam în grupuri de 10-15 şi conveneam ce scriem unul despre altul şi, după ce scriam unul despre altul, primeam pachet.
În ’94 am înfiinţat Gelsor, care a fost o companie de brokeraj pe piaţa de capital. Nu se poate face brokeraj fără informaţii. Cei mai calificaţi oameni în domeniul informaţiei erau vechii securişti. În toată lumea asta, companiile financiare au la vârf angajaţi foşti lucrători de la MI6, de la CIA şi aşa mai departe. E o practică la nivel universal, eu n-am făcut altceva decât să replic pe plaiurile noastre modele din exterior.
Am fost cel mai inteligent individ din zona mea de activitate. Şi în felul acesta am angajat securişti, fără să fiu sprijinit de cineva. Şi nu i-am angajat ca să mă sparg în figuri, ci pentru că erau necesari în business. Erau oameni extrem de bine pregătiţi profesional, extrem de cinstiţi, cei mai cinstiţi oameni cu care am lucrat vreodată sunt securiştii pe care voi îi blamaţi. Oameni impecabili din punct de vedere moral şi profesional. I-aţi aruncat la gunoi pentru că sunteţi proşti. Punct. Eu i-am luat şi i-am folosit pentru că sunt deştept. Nu v-a convenit, m-aţi băgat la puşcărie.“
Primii bani: contrabanda anilor '90 si tranzitia dinspre comunism
Primii bani seriosi Vantu i-a facut, in anii ’90, din contrabanda: „Am făcut cea mai deşteaptă chestie pe care putea s-o facă cineva, adică ce-a făcut jumate din naţia română: contrabandă. În ’90, mai bine de jumătate din oamenii de afaceri, din bancul ăla de piranha, plecau în Turcia sau în alte părţi, veneau cu camioane de marfă, luau un pachet de ţigări cu doişpe lei şi-l vindeau cu o sută de lei. Ăsta era business-ul la vremea aceea. Dacă te uitai pe şoselele patriei vedeai portbagajele Daciilor pline până la refuz. Cu marfă de la turci. Aşa au început toţi. Majoritatea de fapt, nu toţi.
Eu nu m-am mulţumit să deschid o consignaţie, am deschis 174. Simplu. Nu m-am mulţumit să aduc un portbagaj de Dacie, am adus câte 15-20 de camioane pe zi. Simplu. În 1989, prietene, aveam un apartament cu patru camere în Roman. Trei camere apucasem să le mobilez până în Revoluţie, a patra cameră n-o mobilasem. La sfârşitul anului 1990 aveam în camera nemobilată o sută de milioane de dolari cash. Am sărbătorit cu soţia mea de la vremea aceea bând o sticlă de şampanie şi făcând dragoste pe o sută de milioane de dolari cash.“
Vantu considera ca ceea ce s-a intamplat in anii ’90 a tinut de destinul Romaniei si ca nimic nu putea fi schimbat. Romania se afla inca in tranzitia dinspre comunism: „ Dincolo de explozia de speranţă şi optimism, a fost şi o explozie de lăcomie. La ce explozie de lăcomie şi entuziasm a fost pe vremea aceea, nu văd cum s-ar fi putut întâmpla altfel. A fost un tsunami în ţara asta, cine-ar fi putut zăgăzui? Iliescu a venit, la vremea aceea, cu nişte intervenţii de bun simţ, logice, hai s-o luăm uşor. Cine se putea opune valului ăla uriaş care s-a pornit în România după anii ’90? Nimeni, absolut nimeni. Nu te poţi pune în calea unui popor, prietene, indiferent cum te cheamă. Poporul voia să iasă în străinătate, să vadă, să consume, să bea Coca-Cola şi să se îmbogăţească.
Nu se poate numi capitalism nici ce avem acum. Este o perioadă de tranziţie dinspre comunism spre nu ştim unde, nu este capitalism. O societate rămâne haotică şi bolnavă până în momentul în care reuşeşte să asigure predictibilitate membrilor ei. Una dintre marile virtuţi ale comunismului a fost predictibilitatea socială: te năşteai, făceai şcoală, în funcţie de şcoala pe care o făceai ştiai în ce pătură a societăţii te afli, îţi făceai serviciul, ieşeai la o pensie, în timpul vieţii făceai o rată, îţi dădea statul casă, făceai încă o rată şi îţi mobilai casa, ieşeai la pensie, te duceai trei săptămâni la Sovata şi aşa mai departe. Aia se cheamă predictibilitate existenţială. Un stat care se respectă şi care pune în mijlocul valorilor sale cetăţeanul nu are altă grijă decât să asigure acea predictibilitate.
Un stat care nu mă pune pe mine în mijlocul valorilor, nu reprezintă nimic pentru mine. Nu dau doi bani pe el. De aceea îl furăm, de aceea îl corupem, că nu face nimic pentru mine. A spus domnul Băsescu că statul român nu e un stat social, deci îl doare în cur pe tovarăşul stat de mine. Şi pe mine mă doare în cur de tovarăşul stat.“
.jpeg)
