Iohannis: Stați acasă, altfel după sărbători avem înmormântări!Să se revină asupra acordului BOR-MAI

Redactia | 15.04.2020

Președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri că va cere premierului Ludovic Orban și ministrului de Interne Marcel Vela să revină asupra acordului MAI cu BOR privind răspândirea luminii de Paști.

Pe aceeași temă

Declarația președintelui Klaus Iohannis

Astăzi suntem în prima zi din starea de urgență prelungită. Și, din păcate, nu avem niciun motiv de relaxare.

Avem, între timp, peste 7.200 de cazuri de persoane infectate. Avem de ieri până astăzi 20 de persoane care au murit. Avem de ieri până astăzi peste 340 de persoane în plus infectate cu coronavirus.

Deci, nici vorbă de relaxare!

Și ca să fie foarte, foarte clar ce-am spus ieri și poate încă nu a ajuns foarte limpede la toată lumea, repet: cuvântul de ordine este „Stați acasă!”.

Este regretabil să observăm, și în viața noastră, și în viața publică, că de multe ori cele mai bune intenții creează cele mai mari complicații. Așa se pare că se întâmplă și cu un așa-zis acord încheiat între Ministerul de Interne și Biserica Ortodoxă.

Probabil intențiile sunt foarte bune, dar nu s-a înțeles foarte bine ce se dorește acolo. Mulți români au înțeles că este cazul să ne relaxăm. Nu este cazul să ne relaxăm! Iar explicațiile care s-au dat au fost prea optimiste.

Așadar, peste câteva minute voi începe o ședință cu Premierul Orban, Ministrul Vela, alți miniștri și consilieri. În cadrul acestei ședințe voi solicita Premierului Orban și Ministrului de Interne să revină asupra acestui acord, să găsească, dacă vor, o formulă care respectă principiul „Stați acasă!”, care se încadrează perfect în solicitările din decretul care prelungește starea de urgență și care, evident, respectă toate ordonanțele militare.

Așadar, dragi români, indiferent ce vă spun unii și alții, eu vă spun același lucru pe care îl spun și medicii, în frunte cu Ministrul Sănătății, același lucru pe care îl spun experții, același lucru pe care îl spune Organizația Mondială a Sănătății: Stați acasă!

Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări!

***

Ministrul de Interne Marcel Vela a anunțat marți seară că ministerul pe care-l conduce și Biserica Ortodoxă Română au semnat un acord pentru ca paștile și lumina sfântă de la Ierusalim să fie distribuite de sărbătorile pascale ortodoxe cu ajutorul voluntarilor BOR și al cadrelor MAI.

Mai mult, criticat pentru decizia sa, Vela a spus miercuri că a avut acordul premierului Ludovic Orban și al președintelui Klaus Iohannis și că a luat această decizie pentru că primarii PSD pregăteau o acțiune de instigare a credincioșilor ortodocși de a-i îndrepta spre biserici.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22