Pe aceeași temă
Dacă intrați pe situl Delegației Uniunii Europene în Rusia, veți constata că relația dintre UE și Moscova e descrisă în termeni de “parteneriat strategic”.
De la semnarea Acordului de parteneriat și cooperare în 1994 până la semnarea Parteneriatului pentru Modernizare (P4M) în 2010, europenii au considerat că relația cu Rusia trebuie extinsă atât în domeniile economic, tehnic și cultural, cât și în cel politic, cel din urmă incluzând statul de drept (adică și drepturile fundamentale). Ultimul dialog pe marginea drepturilor omului a avut loc acum câteva zile și puteți citi concluziile la adresa http://eeas.europa.eu/
Nu e foarte clar și nici încurajator, dar e totuși ceva.
Recentele evoluții din Armenia și Ucraina pun însă în mod dramatic chestiunea naturii relației dintre UE și Rusia.
Mai putem vorbi despre un parteneriat strategic atunci când constatăm că Rusia intervine cu brutalitate în relația dintre europeni și țări angajate în Parteneriatul estic?
Nu putem evita un răspuns.
În ceea ce mă privește, consider că Rusia nu mai e în acest moment un partener strategic al Uniunii.
Pentru a evita situația nedorită în care Moscova ar deveni un adversar strategic, va trebui să negociem liniile cooperării din perioada imediat următoare. Altfel, încrederea se va diminua dramatic.
E una dintre provocările care stau în fața Serviciului de Acțiune Externă, dar și a celorlalte instituții europene.
Chestiunea e urgentă și pentru România, care e unul dintre cele 23 de state-membre ale Uniunii care au semnat, în complementaritate cu P4M, parteneriate bilaterale de cooperare.
Ar fi, cred, foarte utilă o dezbatere publică despre ce anume vrem – ca români, ca europeni – de la Rusia și, desigur, despre ce îi putem oferi.
Material publicat pe cristianpreda.ro.
Un partener strategic nu-ți intimidează prietenii.
