MOTIVAREA arestarii judecătorului Stan Mustaţă: PERSEVERENTA INFRACTIONALA! Fenomenul CORUPTIEI reprezintă o ameninţare pentru democraţie şi drepturile omului!

Judecătorul Mihai Oprescu de la Curtea de Apel Bucureşti a motivat decizia prin care a decis arestarea preventivă a colegului său Stan Mustaţă şi a grefierei, acuzaţi de corupţie. "Normele constituţionale impun ca Justiţia să fie unică, imparţială şi egală pentru toţi cetăţenii”, a motivat magistratul. Cei doi arestaţi au contestat decizia la Curtea Supremă de Justiţie şi se va judeca mâine, scrie EVZ.
 

Judecătorul Stan Mustaţă şi grefiera Mariana Curea, de la Curtea de Apel Bucureşti, au fost arestaţi pentru 30 de zile în dosarul de mită în schimbul unor soluţii favorabile în dosare, potrivit unei decizii luate de această instanţă, în noaptea de marţi spre miercuri, la propunerea procurorilor DNA.

CITITI SI: INTERCEPTĂRI. Judecătorul Mustață ii cerea MITA lui MEME STOICA dacă vroia să iasă din pușcărie. De frica, Mustață NEGOCIA sentințele și mita în CLOSET , unde trăgea apa des

MOTIVAREA LUI MIHAI OPRESCU:

• În acelaşi context, Judecătorul apreciază că măsura arestării preventive este proporţională cu gravitatea acuzaţiei, raportat la modalitatea de săvârşire a faptei şi la rezonanţa socială a unor asemenea activităţi infracţionale.
• Într-adevăr, fenomenul corupţiei reprezintă o ameninţare pentru democraţie şi drepturile omului, care erodează principiul echităţii şi al justiţiei sociale, punând în pericol însăşi stabilitatea instituţiilor democratice şi a fundamentelor morale ale societăţii, întrucât, Justiţia – ca instituţie, este în egală măsură un serviciu public, dar şi autoritatea statului care răspunde de aplicarea legii şi stabilirea adevărul într-o cauză, exclusiv pe baza actelor aflate la dosar. Normele constituţionale impun ca Justiţia să fie unică, imparţială şi egală pentru toţi cetăţenii.
• Drept urmare, în mod logic, onestitatea magistraţilor este o condiţie esenţială nu doar pentru înfăptuirea actului de justiţie, ci şi din perspectiva conservării nealterate a mijloacelor de „ultimă instanţă” pe care statul trebuie să le aibă pentru contracararea fenomenului corupţiei sau cel puţin limitarea efectelor acestuia.
• Or, în prezenta cauză, urmărirea penală efectuată până la momentul analizat relevă particularităţile şi consecinţele unor fapte de corupţie săvârşite de către un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti, împreună cu un grefier din cadrul aceleiaşi instanţe, cu oameni de afaceri, justiţiabili şi intermediari ai acestora.

Perseverenţa infracţională

• În acelaşi context, nu sunt de neglijat aspectele concrete rezultate din comiterea faptelor pentru care au fost formulate acuzaţii penale faţă de inculpaţii din speţă, constând în: perseverenţa infracţională pusă în evidenţă de săvârşirea mai multor infracţiuni care au presupus existenţa unei multitudini de acte materiale care definesc constituirea unei grupări criminale; încercarea de a atrage în activitatea infracţională a cât mai multor persoane, în calitate de mituitori sau cumpărători de influenţă; existenţa unor date evidente în sensul că înţelegerea infracţională statornicită, între participanţi, cu privire la săvârşirea unor fapte de corupţie de genul pentru care s-a reuşit administrarea probatoriului necesar pentru formularea unor învinuiri, este cu mult anterioară momentului în care a fost începută ancheta; întărirea convingerii mituitorilor sau a cumpărătorilor de influenţă cercetaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni grave că ar fi putut obţine beneficiul unor hotărâri judecătoreşti favorabile, prin coruperea magistraţilor învestiţi să îi judece; alterarea prestigiului Curţii de Apel Bucureşti, unde inculpaţii din speţă erau salariaţi, întrucât facilitarea obţinerii unor hotărâri judecătoreşti la un nivel care are potenţialul de a oferi beneficiarilor soluţiilor încrederea că actul dorit nu mai putea fi supus ulterior controlului judiciar, dar şi cu consecinţa sporirii gradului de vulnerabilitate a sistemului judiciar; dispreţul manifestat de inculpaţi faţă de colegii oneşti, însă cu care, potrivit opiniei susnumiţilor, „nu se poate vorbi” sau nu pot fi „abordaţi” pentru comiterea unor fapte de corupţie; toate aceste elemente sunt de natură a potenţa efectele negative produse, prin creşterea riscului de popularizare în masă a ideii că dreptatea s-ar putea „cumpăra” şi că doar cei „neîndemânatici” mai cred în Justiţie.

Jurisprudenţa CEDO

• Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit principiul general în aceasta materie în hotărârea Wemhoff c. Germaniei: „detenţia preventiva trebuie să aibă un caracter excepţional, starea de libertate fiind starea normala, măsura arestării luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărei cauze pentru a vedea în ce măsura ”exista indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate” (Labita c. Italiei).
• Judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO, secţia I, hotărârea Al Akidi versus Bulgaria, 31 iulie 2003, 35825/97), reţinerea unei persoane în detenţie pe o perioadă lungă de timp trebuie să fie justificată de probe temeinice de vinovăţie şi de pericolul dispariţiei inculpatului. Curtea admite faptul că gravitatea acuzaţilor poate justifica arestarea preventivă a unei persoane.
• Se va avea în vedere însă că, tot potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, la luarea măsurii arestării preventive, este suficient să existe indicii (şi nu exclusiv probe indubitabile din care să rezulte vinovăţia inculpatului) că inculpatul a săvârşit infracţiunea. În hotărârile Brogan c. Marii Britanii şi Murray c. Marii Britanii, Curtea a arătat că art. 5 paragraf. 1 lit. c nu presupune ca autorităţile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzaţii încă din momentul arestării. Rolul acestei măsuri trebuie să fie acela de a permite clarificarea sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor. Faptele care suscită bănuieli nu au acelaşi nivel de certitudine cu cele care permit inculparea şi, cu atât mai puţin, cu cele care permit condamnarea.

Lăsarea în libertate, pericol pentru ordinea publică

• În acest context, judecătorul de drepturi şi libertăţi constată că pericolul concret pentru ordinea publică determinat de lăsarea în libertate a inculpaţilor rezultă şi din circumstanţele reale ale faptelor a căror săvârşire li se impută acestora.
• Curtea Europeană a statuat, în cauza Dumont-Maliverg C. Franţei, că gravitatea unei infracţiuni poate determina autorităţile să dispună şi să menţină arestarea pentru împiedicarea săvârşirii de noi infracţiuni, dacă circumstanţele cauzei şi persoana acuzaţilor fac ca riscul săvârşirii unei noi infracţiuni să fie plauzibil, iar măsura arestării - adecvată.

Grad ridicat de pericol social

• Natura infracţiunilor care se presupune că au fost săvârşite de către inculpat, modul în care acesta a acţionat, conturează un grad ridicat de pericol social al faptelor pentru care inculpatul este cercetat.
• Astfel, se are în vedere că noţiunea de pericol pentru ordinea publică nu trebuie înţeleasă doar ca o primejdie concretă şi imediată, constând în posibilitatea comiterii unor fapte penale grave, ci ea semnifică şi o stare de nelinişte, un sentiment de insecuritate în rândul societăţii civile, generată de rezonanţa socială negativă a faptului că inculpatul asupra cărora planează acuzaţia comiterii unor infracţiuni ce aduc atingere sănătăţii societăţii este cercetat în stare de libertate.
• Judecătorul de drepturi şi libertăţi la aprecierea măsurii preventive va ţine cont atât de gradul ridicat de pericol social, ce rezultă nu numai din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor ci şi din modalităţile şi împrejurările concrete de săvârşire a faptei, din urmările produse sau care se pot produce prin săvârşirea de infracţiuni de genul celei pentru care este cercetat inculpatul şi din rezonanţa socială negativă a infracţiunilor de acest gen, care generează o stare de neîncredere şi insecuritate în rândul societăţii.