Pe aceeași temă
Din punct de vedere al votului popular a fost cea mai buna performanta electorala a unui candidat al Partidului Democrat de la victoria lui Lyndon Johnson pana astazi. Prin procentul realizat a fost al treilea democrat care a castigat in ultimii 100 de ani o majoritate clara a voturilor americanilor (52%). Senatorul de Illinois a avut o performanta mai buna decat George W. Bush (2000), Bill Clinton (1992), Ronald Reagan (1980), Jimmy Carter (1976), Richard Nixon (1968) sau John F. Kennedy (1960).
Obama a fost democratul care a reusit sa castige pentru prima data dupa 1964 statul Virginia. De asemenea este al doilea democrat din afara Sudului care a reusit sa castige presedintia Statelor Unite (primul a fost John F. Kennedy in 1964).
Democratii si-au consolidat pozitiile din Camera Reprezentantilor si Senat. Daca adaugam si rezultatul alegerilor de acum 2 ani, Partidul Democrat a reusit cele mai mari victorii (din punct de vedere al ponderii parlamentare) de la alegerea lui Franklin Roosevelt. Practic nu exista nici macar un congressman Republican din Noua Anglie.
Succesul democratilor se datoreaza unor tendinte demografice pe termen lung: cresterea electoratului cu studii superioare, a celor care locuiesc in suburbii, a social liberalilor dar si a electoratului care nu este alb. De aceea democratii cred ca este inceputul unei noi epoci. Lunga perioada de dominatie conservatoare care a inceput acum mai bine de 30 de ani, prin alegerea presedintelui Reagan, a luat sfarsit.
Totusi putem identifica o serie de nuante in alegerile din 4 noiembrie care nu ii confirma pe cei care cred ca America este pe cale sa se transforme intr-o democratie sociala de tip european. Pentru multe dintre cele mai sensibile probleme sociale, numerosi alegatori si-au exprimat sprijinul pentru politici conservatoare.
Cu greu poate fi insa vorba despre un inceput radical nou. Alegatorii din California, Florida si Arizona si-au exprimat sprijinul pentru amendamente constitutionale care interzic casatoriile intre persoanele de acelasi sex. Alegatorii din Arkansas se opun adoptiilor facute de catre cuplurile necasatorite. In Nebraska a fost votata o masura legislativa care interzice „discriminarea pozitiva“ la angajare.
Important de semnalat este ca americanii nu au suferit o reconversie ideologica majora in ultimii 4 ani. La exit poll-urile din 2004, 21% dintre americani s-au declarat liberali (de stanga), 45 % de centru, iar 34% conservatori. Pe 4 noiembrie 2008, sondajele au aratat ca 22% dintre americani se considera liberali, 44% de centru, iar 34% conservatori. Presedintele Obama si sustinatorii sai din Congres nu trebuie sa uite ca America este inca o tara de centru-dreapta.
*Adaptare de Octavian Manea dupa The Times, It was a great victory but not for the Left, Gerard Baker, 6 noiembrie 2008