Pe aceeași temă
In comentariul publicat marti, 20 ianuarie 2009, de agentia oficiala de presa Olvia Press, de la Tiraspol, controlata de regimul separatist al lui Igor Smirnov, este criticata intentia Romaniei de a fi cooptata in macanismul de reglementare a crizei transnistrene.
Potrivit Olvia Press, in ultimul timp, Romania tot mai insistent isi declara intentia de a participa la reglementarea conflictului moldo-transnistrean.
Presedintele Romaniei, Traian Basescu, in repetate rinduri, a facut declaratii potrivit carora includerea Romaniei in formatul de negocieri va da un nou impuls procesului de reglementare.
Zilele trecute, recent numit in functia de ministru al Afacerilor Externe al Romaniei, Cristian Diaconescu, in cadrul intrevederii cu reprezentanul special al UE in Republica Moldova, Kalman Miszei, a declarat ca "Bucurestiul trebuie sa participe la procesul de negocieri pentru reglementarea conflictului transnistrean direct si nu doar prin reprezentarea in UE".
Potrivit sefului diplomatiei romane "formatul 5+2 nu a avut rezultate semnificative, desi in formatul de negocieri sunt implicati toti vecinii Moldovei, in afara de Bucuresti, de aceea Romania trebuie sa fie implicata direct in procesul de negocieri".
Acest punct de vedere coincide cu opinia presedintelui Traian Basescu, care de asemenea este convins ca formatul de negocieri privind reglemetarea conflictului moldo-transnistrean trebuie modificat, iar Bucurestiul ar trebui sa devina membru al acestui format. Romania nu pretinde la un rolul decizional, ci doar "la un rol constructiv in procesul de negocieri, prin care Bucurestiul va sustine vecinul sau in solutionarea conflictului transnistrean".
Este putin probabil ca aceasta declaratie a sefului diplomatiei romane sa uimeasca pe cineva in Trasnistria. Din momentul destramarii Uniunii Sovietice, Romania mereu a pretins la un statut de lider regional.
Infiintarea Republicii Moldovenesti Transnistrene nu intra in planurile Bucurestiului. De aceea, Romania a depus eforturi de lichidare a statalitatii transnistrene. Si daca, initial, aceasta tendinta nu a avut nici pe departe un caracter diplomatic, exprimat in participarea de partea Chisinaului cu resurse tehnice si resurse umane in conflictul militar al Moldovei impotriva Transnistriei, acum aceasta are un caracter pasnic, dar nu mai putin agresiv.
Trebuie subliniat ca, la inceputul anilor 90 Moldova, prin declaratiile sale de reunificare "rapida" a celor doua maluri ale Prutului, a trezit Romaniei anumite sperante. Insa Romania a dat de inteles ca nu are nevoie de o Moldova agrara, fara o Transnistrie dezvoltata industrial – nu este acel cadou pe il asteapta de la fratii moldoveni. Aceasta a fost principala greseala a Romaniei.
In punctul culminant al desteptarii nationalismului in Moldova de la inceputul anilor 90 ai secolului trecut, reintoarcerea Basarabiei la sinul Romaniei ar fi fost o treaba de citeva saptamini, sau chiar citeva zile. Insa Moldova si Romania au declarat razboi Transnistriei si au pierdut-o. Momentul a fost ratat. Activitatea Frontului Popular din Republica Moldova a cunoscut un declin, iar venirea la putere a lui Petru Lucinski a aminat unificarea pentru un timp nederminat.
Cu toate acestea, Romania a continuat, in tot acest timp, sa urmareasca toate evenimentele din Moldova si, in primul rind, pe cele legate de reglementarea conflictului moldo-transnistrean.
Cind a aparut cunoscutul plan Primakov, Bucurestiul a reactionat destul de dur la adresa acestuia. In octombrie 2000, Ministerul de Externe al Romaniei a dat un comunicat, care continea o critica destul de dura a acestui plan. In particular, comunicatul mentiona ca "un numar de prevederi ale proiectului intra in contradictie cu principiile dreptului international", a fost criticata denumirea Transnistriei drept "formatiune teritorial-statala", si era subliniat ca "Tratatul dintre Romania si Republica Moldova, semnat in aprilie 2000, devine incompatibil cu principiile constructiei si prerogativele "statului comun" moldovenesc, propus de planul Primakov.
Conform Ministerului de Externe al Romaniei, "planul Primakov deschidea calea de legitimare a statalitatii transnistrene si separarea, ulterioara, de Moldova". In acest fel, Bucurestiul dadea de inteles raspicat Chisinaului ca acceptarea planului Primakov va duce nu doar la aminarea pe termen nedefinit a tuturor incercarilor de integrare moldo-romana, dar va duce la pierderea protectiei politice a Bucurestiului.
Cu participarea Romaniei, in 2003, Institutul de Cercetare in domeniul Securitatii al UE a elaborat un plan de reglemetare a conflictului moldo-transnistrean cu participarea UE. In particular, acest plan presupunea infiintatrea unui grup de lucru regional format din reprezentanti ai OSCE, Rusiei, Ucrainei, Moldovei si Transnistriei, precum si a Romaniei si a institutiilor financiare internationale. Semnarea acestui plan in perioada cind tocmai urma sa fie incheiat cunoscutul "memorandum Kozak" a demonstrat atitudinea Occidentului fata de ideea unei organizari federative a viitoarei Moldove unificate.
Dupa cum stim, Occidentul a "ingropat" "memorandumul Kozak". Insa, remarcabil este faptul ca tocmai in momentul cind s-a conturat un plan real a unificare a celor doua maluri ale Nistrului, imediat, a aparut si Romania. Acelasi lucru s-a intimplat cu planul Primakov, apoi si cu Planul Kozak, asta se intimpla si in prezent.
Trebuie subliniat ca Romania, care niciodata nu a functionat obiectiv in procesul de negocieri pentru reglementarea conflcitului moldo-transnistrean, nu a fost inclusa intimplator de UE in planul sau de reglementare. In opinia Occidentului, un nou jucator in procesul de negocieri trebuia sa asigure inclinarea balantei de partea pozitiei Chisinaului. Desi Romania nu a fost inclusa in procesul de negocieri in 2003, Chisinaul si-a atins scopul.
In septembrie 2005, a fost luata decizia comuna a statelor cu statut de garant si mediator in procedul de reglemetare a conflictului moldo-transnistrean, precum si a partilor aflate in conflict, de extindere a formatului de negocieri prin includerea reprezentantilor SUA si UE in calitate de observatori. Acum Moldova vrea sa mearga mai departe, cerind schimbarea statutului SUA si UE in cel de mediator.
In 2004, o data cu venirea la putere a presedintelui Traian Basescu, demersurile Bucurestiului in directia estica au devenit mai active.
Recunoasterea Kosovo, apoi a Abhaziei si a Osetiei de Sud, anul trecut, din nou apropie pozitiile Romaniei si Moldovei. Presedintele Romaniei face vizite la Chisinau, unde discuta probleme legate de retragerea trupelor militare rusesti din Transnistria, precum si dezghetarea conflictului moldo-transnistrean. Insa straduinta lui Basescu nu a avut niciun rezultat.
Transnistria a refuzat reluarea negocierilor in format 5+2 pina cind nu vor fi eliminate toate restrictiile in activitatea economica externa a Republicii Moldovenesti Nistrene iar initiativa in reglementarea conflictului moldo-transnistrean a trecut in mainile Rusiei.
Bineinteles, Romania nu a putut sa accepte aceasta. Imediat dupa ce a aparut informatia ca o formula de reglemetare a conflictului analizata este federalizarea Moldovei, Romania a declarat imediat ca nu este de acord cu acest model de construire a statului moldo-transnistrean comun. In particular, Traian Basescu a declarat ca federalizarea Moldovei nu poate fi o solutie la problema moldo-transnistreana. El a subliniat ca "desi exista numeroase probleme, cu care se confrunta Moldova in solutionarea problemei transnistrene, federalizarea nu reprezinta o solutie, aceasta varianta nu poate fi acceptata, in primul rand, de UE".
Basescu se pronunta pentru modificarea compozitiei fortelor de mentinere a pacii in regiunea de conflict in favoarea UE.
De ce Romania tinde astazi sa devina membru cu drepturi depline in procesul de reglementare a conflictului moldo-transnistrean? In februarie se implinesc trei ani de cind Moldova a intrerupt procesul de negocieri in format 5 + 2. Toate incercarile statelor mediatoare si a observatorilor de reluare a acestuia nu au avut niciun rezultat. Moldova si Transnistria au pozitii total divergente in ceea ce priveste caile si metodele de reglemetare a conflictului. In aceste conditii UE incearca sa ia sub controlul sau procesul de negocieri dintre Moldova si Transnistria. SUA si UE inteleg ca sperante ca statutul lor va fi modificat, in scurt timp, practic nu exista, includerea in procesul de negocieri, in scurt timp, a Romaniei, membru UE, in calitate de stat mediator, ar putea consolida pozitia UE.
Pentru ca Romania sa devina membru al procesului de negocieri, este nevoie si de o aprobare a Tiraspolului in scest sens. Cunoscind pozitia Romaniei fata de Transnistria, este putin probabil ca autoritatile Republicii Moldovenesti Nistrene sa accepte aceasta. Cred ca, la Bucuresti acest lucru este inteles foarte bine.
Afirmind ca formatul 5 + 2 nu a adus rezultate semnificative, desi in acesta sunt inclusi toti vecinii Moldovei, in afara de Bucuresti, si de aceea Romania trebuie sa fie implicata direct in procesul de negocieri, seful diplomatiei romane face aluzie directa la faptul ca formatul de negocieri trebuie modificat. Romania se propune ca mediator. Este putin probabil ca statutul de observator sa o aranjeze. Mai mult, activizarea Romaniei poate fi vazuta ca o noua incercare de modificare a balantei de putere in formatul 5+2. Incercarea de "trecere" a UE si SUA de la statutul de observator la cel de mediator sau garant nu a avut niciun rezultat. Pozitia Romaniei nu difera cu nimic de cea a SUA si UE.
In fond, acesta si este noul plan de reglementare al conflictului moldo-transnistrean despre care pe tot parcursul anului 2008 vorbea Traian Basescu. Dorinta Bucurestiului de a juca un rol oarecare in spatiul european, il determina sa inainteze noi initiative. Insa toate acestea sunt utopice si nerealizabile, cum este utopica si reunificarea Moldovei si a Transnistriei ca si unirea, ulterioara, cu Romania.
(Traducere si adaptare dupa Olvia Press, 20 ianuarie 2009)
