Pe aceeași temă
Cererea de eliberare provizorie sub control judiciar a fostului angajat al SGG Marcel Păvăleanu, arestat într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 35 de milioane de euro, a fost respinsă pentru a treia oară de magistrații prahoveni, informeaza Agerpres.
Potrivit portalului instanțelor de judecată, Marcel Păvăleanu a formulat o nouă cerere de eliberare provizorie sub control judiciar pe care magistrații instanței de fond, respectiv Tribunalul Prahova, au respins-o ca neîntemeiată marți, în ultima zi a anului 2013. Inculpatul a formulat recurs împotriva acestei decizii, iar Curtea de Apel Ploiești a respins, joi, ca nefondată acțiunea lui Păvăleanu.
De altfel, de la momentul arestării sale în luna octombrie, Marcel Păvăleanu a formulat în total trei astfel de cereri de eliberare provizorie sub control judiciar, respectiv una la sfârșitul acelei luni, alta pe 19 decembrie, iar o a treia la data de 30 decembrie.
De fiecare dată, atât instanța de fond, cât și cea la care s-au judecat recursurile au respins acțiunile lui Păvăleanu.
Fostul angajat al SGG Marcel Păvăleanu și alte șase persoane au fost arestați în luna octombrie sub acuzațiile de evaziune fiscală și spălare de bani într-un dosar cu un prejudiciu estimat la 35 de milioane de euro.
Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în perioada 2012-2013, inculpații s-au folosit de un lanț comercial fictiv, în care erau incluse aproximativ 60 de societăți comerciale de pe raza județului Prahova și a municipiului București, din care o parte aveau comportament tip 'fantomă', simulând operațiuni comerciale de achiziție/livrare mărfuri și servicii ce au avut ca rezultat diminuarea bazelor impozabile fiscale.
Ulterior, sumele de bani rezultate din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală au fost retrase în numerar din conturile bancare ale societăților comerciale, prin simularea unor operațiuni contabile nereale de creditare a propriilor firme, prejudiciul fiind estimat, până în prezent, la 149.800.000 lei.
În acest dosar în care se efectuează cercetări față de un număr de 132 de societăți comerciale procurorii au început urmărirea penală față de SC Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și complicitate la spălare de bani.
În același dosar, anchetatorii au cerut arestarea unui alt inculpat, Răzvan Alexe, însă magistrații au dispus la acel moment măsura obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței de judecată pentru o perioadă de 30 de zile.
La câteva săptămâni, Răzvan Alexe a fost arestat de procurorii DNA într-un alt dosar privind infracțiunea de trafic de influență.