Pe aceeași temă
Procesul Hexi Pharma ar putea fi reluat de la zero, Curtea de Apel București urmând să ia o decizie în acest sens în 10 decembrie. Joi, instanța era așteptată să pronunțe sentința în dosarul dezinfectanților diluați distribuiți în peste 300 de spitale din România.
O decizie a magistraților urmează a fi luată în acest sens în 10 decembrie când se discuta posibilitatea reluării cercetării judecătorești.
„În baza art. 395 alin. 1 Cod proc. pen., dispune repunerea cauzei pe rol în vederea discutării reluării cercetării judecătoreşti. Acordă termen la data de 10.12.2020, ora 12:00, pentru când se vor cita părţile. Se va asigura apărarea inculpaţilor, în sensul că se vor contacta apărătorii aleşi ai acestora", este decizia de joi a Curții de Apel București.
În 30 ianuarie 2019, magistrații Tribunalului București au dispus condamnarea directorului HexiPharma Dinu Flori la 3 ani de închisoare cu executare și au decis dizolvarea persoanei juridice a Hexi Pharma, precum și aplicarea unei amenzi penale în valoare de 2.600.000 lei, decizia nefiind definitivă. Totodată, și Mihail Leva, director de producție la Hexi Pharma, a fost condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare.
Acuzațiile procurorilor
În martie 2017, compania Hexi Pharma a fost trimisă în judecată de Parchetul General pentru 340 de infracţiuni de înşelăciune (dintre care şapte având consecinţe deosebit de grave), uz de fals (61 acte materiale), precum şi pentru participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.
În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei directorul general al Hexi Pharma, Flori Dinu, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (49 de acte materiale) şi participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, precum şi Mihai Leva, şef de producţie al companiei, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (33 acte materiale) şi complicitate la participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.
Procurorii susţineau că, în perioada 1 iunie 2010 - 16 mai 2016, Hexi Pharma a indus în eroare reprezentanţii a 340 de unităţi sanitare "prin prezentarea ca adevărată a unor calităţi mincinoase ale produselor proprii", referitoare la concentraţia substanţelor active şi la eficienţa biocidă, precum şi prin utilizarea de mijloace frauduloase constând în etichete şi alte înscrisuri ce atestă elemente de conformitate nereale, determinându-i în acest mod să încheie contracte de achiziţie de produse biocide şi pricinuindu-le o pagubă.
Totodată, în intervalul 12 octombrie 2012 - 9 martie 2016, Hexi Pharma a folosit la Comisia Naţională pentru Produse Biocide 61 de înscrisuri (fişe de prezentare ale produselor proprii, fişe cu date de securitate şi declaraţii de substanţă activă) în vederea obţinerii avizului de plasare pe piaţă a produselor, documente conţinând menţiuni necorespunzătoare adevărului.
Parchetul mai arăta că, în intervalul 1 iunie 2010 - 16 mai 2016, prin plasarea pe piaţa din România, la cvasitotalitatea unităţilor sanitare de dimensiuni mari din ţară, a unor produse biocide ineficiente sub aspect bactericid, fungicid, sporicid, micobactericid, Hexi Pharma a înlesnit cu intenţie nerespectarea de către membrii personalului medical de specialitate a măsurilor privitoare la prevenirea şi combaterea bolilor nosocomiale (boli infectocontagioase).
De asemenea, conform procurorilor, în intervalul 1 iunie 2010 - 16 mai 2016, Flori Dinu, în calitate de director general al Hexi Pharma, a coordonat activitatea de vânzări desfăşurată de companie, asigurând plasarea pe piaţă la aproape toate unităţile sanitare de dimensiuni mari din România a unor produse biocide ineficiente sub aspect bactericid, fungicid, sporicid, micobactericid, înlesnind cu intenţie nerespectarea de către membrii personalului medical de specialitate a măsurilor privitoare la prevenirea şi combaterea bolilor nosocomiale (boli infectocontagioase).
Flori Dinu mai este acuzată că, în intervalul 4 februarie 2014 - 9 martie 2016, a falsificat 49 de înscrisuri sub semnătură privată (fişe de prezentare ale produselor Hexi Pharma, fişe cu date de securitate şi declaraţii de substanţă activă), folosite de companie la Comisia Naţională pentru Produse Biocide, prin atestarea cu semnătura sa a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în vederea obţinerii avizului de plasare pe piaţă a produselor, documente conţinând menţiuni necorespunzătoare adevărului, sub aspectul concentraţiei de substanţe active şi al eficienţei biocide.
Totodată, din probele administrate a reieşit faptul că, în perioada 14 iulie 2012 - 16 mai 2016, Mihai Leva, în calitate de şef de producţie, a ajutat la plasarea pe piaţa din România, la unităţile sanitare de dimensiuni mari din ţară, a unor produse biocide ineficiente sub aspect bactericid, fungicid, sporicid, micobactericid.
De asemenea, între 4 februarie 2014 şi 9 martie 2016, Mihai Leva a falsificat 33 de înscrisuri sub semnătură privată, prin atestarea cu semnătura sa a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului (fişe de prezentare a produselor Hexi Pharma şi fişe cu date de securitate), din care cele 16 fişe cu date de securitate le-a şi întocmit, documente folosite de companie la Comisia Naţională pentru Produse Biocide, în vederea obţinerii avizului de plasare pe piaţă a produselor, care conţin menţiuni necorespunzătoare adevărului, sub aspectul concentraţiei de substanţe active şi al eficienţei biocide.
Ancheta a pornit după ce, în aprilie 2016, jurnaliștii de la Gazeta Sporturilor au scris că firma Hexi Pharma diluează dezinfectanții distribuiți în peste 300 de spitale din țară.