Pe aceeași temă
Inteleg ca, pe masura ce ICR dezvolta mai multe programe si proiecte, primeste de la buget tot mai putini bani. Pentru inceput, ce inseamna mai multe programe si proiecte?
„Mai multe programe si proiecte“ inseamna, inainte de orice, mai multe institute culturale in lume: 7 in 2005, când H.-R. Patapievici a preluat mandatul, si 17 in clipa de fata. Inseamna trecerea de la un sistem de tip „feuda“ la unul bazat pe competitie deschisa si concurenta intre proiecte. Inseamna schimbarea radicala a conceptiei potrivit careia institutele culturale românesti din strainatate erau un fel de camine culturale mai dichisite, pompând aceleasi programe râncede din vremea comunismului — cu singura deosebire ca activistii-culturnici erau platiti in valuta. Inseamna punerea accentului pe colaborarea cu parteneri culturali locali. Inseamna si largirea notiunii de „cultura nationala“, care, in viziunea noastra, este cu totul altceva decât exclamatia muzeal-patriotarda si mucegaiala ideologizanta. Cultura nationala inseamna tot ceea ce ne poate reprezenta la vârf.
Mai inseamna si decesul asa-zisei „culturi oficiale“, adica a exportului de oameni, carti, instrumente, obiecte ce reprezentau in mintea ingusta a activistului de partid „imaginea profunda a României“, si inlocuirea ei cu proiecte dinamice si creatii capabile sa intre in dialog cu arta planetei. Inseamna a adopta logica adevaratei competitii, si nu a spectacolelor girate de functionari de la diverse ghisee culturale — insi ce nu si-au revenit nici dupa douazeci de ani din spalatura pe creier pe care le-au aplicat-o alde Popescu-Dumnezeu, Eugen Florescu si alti corifei ai comunismului ideologic-cultural.
In esenta, vorbim despre 2.710 evenimente, 460 de expozitii, 700 de concerte, 130 de volume din scriitori români tradusi sau pe cale de a fi tradusi in perioada imediat urmatoare, 390 de conferinte, 900 de proiectii de filme, 51 de proiecte complexe finantate prin Programul Cantemir, 1.000 de artisti români prezenti in activitati culturale in strainatate. Daca cifrele seci nu spun prea multe, cu siguranta cele peste 6.000 de mentiuni (analize, cronici, evaluari) din mass-media se constituie intr-o radiografie mult mai nuantata decât orice am putea spune noi despre noi.
Presupun ca pentru 2009 ICR a angajat deja proiecte. Ce veti face?
In primul rând, ne vom face de râs, vom da explicatii, vom confirma ca, atunci când e vorba de România, neseriozitatea, delasarea, incapacitatea de a depune un efort sustinut sunt embleme dupa care trebuie sa fim recunoscuti. A obtine, pentru un concert sau o expozitie, o sala intr-un mare oras occidental reprezinta in sine o batalie plina de obstacole, impinsa pe durata a multe luni — daca nu chiar ani. Reusisem, mai ales in ultimii doi ani, sa avem un credit real in mediile de management cultural occidentale, iar acum suntem blestemati s-o luam de la inceput. Ceea ce nu e doar rusinos, ci si deprimant: odata ce te-ai dovedit neserios, nimeni nu-ti mai acorda vreun credit. Evident ca tocmai asta s-a urmarit! Curatori de expozitii, editori, patroni ai salilor de concerte vor reincepe sa ridice din umeri atunci când va veni vorba de România si de pretentiile ei la normalitate. Suntem, intr-adevar, exceptionali: prin ticalosia celor care ne conduc, prin prostia lor devastatoare si prin cinismul cu care-ti explica ce vigilenti sunt când vine vorba de imaginea tarisoarei, dar si de justa impartire a bugetului. Si cum sa nu fie, când banii trebuie sa ajunga la clientela hamesita, si nu risipiti pe creatiile enervantilor, incomozilor, cârtitorilor artisti români!
Guvernul a angajat doua campanii in Spania si Italia, pentru schimbarea in bine a imaginii Romaniei. Discutabile amandoua. In total, 7,73 milioane de euro, adica 27,72 milioane RON (la un curs de 1 euro = 3,6 RON) — un pic mai putin decât intregul buget al ICR pe 2009. Ce parere ai?
Nu cunosc in amanuntime ce s-a facut cu banii. Sper sa fi fost folositi cu folos. Imi amintesc doar de un jalnic spectacol de-acum vreo doua luni din Piazza del Popolo, unde, in ciuda eforturilor organizatorilor, singurul lucru care te izbea erau scaunele goale, amatorismul regiei si scalâmbaielile unei „diseuse“ ce se straduia sa creeze senzatia unui regal artistic. A fost un exemplu de improvizatie, organizare in pripa, nesocotire a regulilor elementare de a gândi spectacole in Occident, necunoasterea potentialului adresant si multe alte asemenea lucruri ce nu se pot invata prin simpla emitere a unei „hotarâri de guvern“.
Ti se pare ca amputarea bugetului ICR seamana a sanctiune?
Nu doar seamana, ci chiar asta e! Autorul amputarii se numeste Calin Popescu Tariceanu, acest individ incapabil sa-si reprime resentimentele si sa inteleaga abc-ul unui comportament politic democratic. Desi am beneficiat de intelegerea si sprijinul Ministerului Economiei si Finantelor (imi fac o datorie de onoare sa mentionez ca ministrul Varujan Vosganian a fost un sprijinitor constant al proiectelor noastre), ura primului ministru s-a dovedit decisiva. Ura de om marunt, neinstare sa-si controleze instinctele, care, in ce priveste cultura româna, sunt in aceeasi linie cu a neuitatilor calai stalinisti ori neostalinisti, Chisinevschi, Roller, Eugen Florescu, Mihai Dulea.
Daca, in perioada urmatoare, imaginea României in strainatate se va deteriora si mai mult, va trebui sa ne reamintim si de acest episod, in care un politruc ajuns la ora comportamentului dictatorial a crezut ca-si pune la colt prin astfel de masuri revoltatoare niste adversari politici. In fapt, România, România culturala, sutele de artisti dornici sa ne reprezinte in strainatate sunt pusi pe coji de nuca, si nu functionarii de la ICR. Ceea ce, printr-o trasatura de condei, a facut acum Tariceanu va presupune ani si ani de recladire a unor punti ce s-au prabusit intr-o clipa. Exista multe lucruri pentru care dezastruosul sau final de mandat nu va fi uitat. Am certitudinea ca acesta este unul dintre ele.
A consemnat Rodica Palade
