Pe aceeași temă
Preşedintele Vladimir Putin a apreciat că nu există niciun element care să amintească de epoca stalinistă în modul său de a guverna Rusia, subliniind că ţara are nevoie de "ordine şi disciplină", relatează AFP, potrivit Mediafax.
"Consider că nu există niciun element stalinist. Stalinismul este legat de cultul personalităţii, de încălcarea masivă a legalităţii, de represiune şi de lagăre. Nu este nimic de acest fel în Rusia", a declarat Putin, întrebat de un jurnalist care şi-a exprimat îngrijorarea faţă de o revenire la practicile staliniste în Rusia.
Putin, care s-a exprimat în cadrul tradiţionalei sale sesiuni de întrebări şi răspunsuri cu populaţia rusă, a adăugat imediart: "Dar aceasta nu înseamnă că nu trebuie ordine şi disciplină".
Preşedintele rus a apărut o lege controversată, care a intrat în vigoare la sfârşitul lui 2012 şi care obligă organizaţiile neguvernamentale ce beneficiază de subvenţii străine şi au "o activitate politică" să se înscrie într-un registru al agenţilor străni.
"Dacă organizaţiile neguvernamentale încearcă să aibă o influenţă asupra politicii noastre interne şi sunt finanţate din străinătate, noi trebuie să ştim. Aceste ONG-uri să ne spună de la cine au primit banii şi câţi anume, precum şi în ce scop au fost folosiţi aceşti bani", a declarat Putin.
Autorităţile ruse au lansat la sfârşitul lui martie o vastă campanie de controlare a ONG-urilor - criticată de UE, Washington, Paris şi Berlin - care a afectat între altelte principala organizaţie din Rusia pentru apărarea drepturilor omului, Memorial, birourile din Moscova ale Amnesty International şi Human Rights Watch.
ONG-ul Human Rights Watch a afirmat în raportul său anual că Rusia lui Vladimir Putin a comis în 2012 cele mai grave represiuni împotriva societăţii civile de la destrămarea URSS în 1991.
Sursa: romanialibera.ro