APEL către toate autoritatile Statului Român...

Fara Autor | 21.03.2011

Pe aceeași temă

...către Ministerul Afacerilor Externe al României, pentru o poziţie clară în legătură cu drama din Libia.

Subsemnaţii se solidarizează, netăgăduit, cu lupta dreaptă a poporului libian în eroica sa încleştare împotriva regimului genocidar - şi laş! - al colonelului Ghaddafi, exponent al unei a treia forme de totalitarism – după cel roşu şi cel negru: totalitarismul verde, rudă bună cu naţional-comunismul apropiatului său prieten, N. Ceauşescu.

Subsemnaţii cer M. A. E. al României ruperea urgentă, dacă se poate, astăzi, chiar – ziua în care a fost adoptată Rezoluţia ONU, Nr. 1973, cu privire la Libia – a oricăror relaţii diplomatice cu aşa numita ”Jamahirie Arabă Libiană Socialistă Populară” şi recunoaşterea imediată a Consiliului Naţional Provizoriu al Libiei Libere, cu sediul la Benghasi.

Prin Rezoluţia ONU, Nr. 1973, adoptată azi-noapte, comunitatea internaţională, în general, a trecut, pînă la urmă, cu succes, un veritabil, periculos şi delicat, examen de corijenţă.

Să facem ca şi ţara noastră, în particular, să treacă, fie şi-n ceasul al XIII-lea, această corijenţă.

În Bucureşti, vineri, la 18 martie 2011.

Urmează semnăturile, alfabetic:

Octav BJOZA, preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România,
Prof. Dr. Ion CALAFETEANU, istoric, Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, Bucureşti
Gabriel CATALAN, istoric, Arhivele Naţionale ale României,
Ladislau CSENDES, membru al Colegiului C.N.S.A.S.,
Marius DRĂGHICI, jurist, Bucureşti,
Cornel Constantin ILIE, muzeograf, Muzeul Naţional de Istorie al României,
Teodor MĂRIEŞ, preşedintele Asociaţiei ”21 Decembrie”, Bucureşti,
Prof. Dr. Miodrag MILIN, istoric, Institutul de Cercetări Socio-Umane ”Titu Maiorescu”, Timişoara,
Prof. Dr. Lucian NĂSTASĂ, istoric, Institutul de Istorie ”George Bariţiu”, Cluj-Napoca,
Lect. Dr. Adrian NICULESCU, istoric, S. N. S. P. A., Bucureşti,
Dr. Marius OPREA, istoric, Centrul pentru Investigarea Crimelor Comunismului din România, Bucureşti,
Dr. Ernest OBERLANDER – TÂRNOVEANU, director general al Muzeului Naţional de Istorie a României.,
Răzvan PÂRÂIANU,
Florin POSTOLACHE, Preşedinte al Asociaţiei ”15 Noiembrie 1987 - Braşov”, deputat în Parlamentul României (PDL),
Dr. Ilie ROŞIANU, istoric de artă, Bucureşti,
Romulus RUSAN, scriitor, Fundaţia ”Academia Civica”, Bucureşti.

După Conferinţă, s-au mai asociat Apelului:

Conf. Dr. Gabriel ANDREESCU, fost disident, politolog, S.N.S.P.A., Bucureşti,
Doru BRAIA, fost exilat, publicist, realizator TV-N.24, Bucureşti
Prof. Dr. Andrei CORNEA, publicist, Revista ”22”, Universitatea din Bucureşti,
Lect. Dr. Claudiu CRĂCIUN, politolog, S.N.S.P.A., Bucureşti
Lucia HOSSU-LONGIN, realizatoare TV, TVR, Bucureşti,
Claudiu IORDACHE, scriitor, Director General al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie, 1989, Bucureşti,
Dr. Vasilica LUNGU, arheolog, Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, Bucureşti,
Drd. Andrea MENNA, politolog, S.N.S.P.A., Bucureşti,
Prof. Dr. Vlad NISTOR, decan al Facultăţii de Istorie, Universitatea din Bucureşti,
Conf. Dr. Marian PETCU, Facultatea de Jurnalism, Universitatea din Bucureşti,
Dr. Stejărel OLARU, istoric, realizator TV, Bucureşti
Prof. Dr. Liviu ROTMAN, istoric, S.N.S.P.A., Bucureşti,
Conf. Dr. Andrei ŢĂRANU, politolog, S. N. S. P. A., Bucureşti,
Conf. Dr. Ştefan STANCIUGELU, politolog, S.N.S.P.A., Bucureşti.
Acad. Stefan STEFANESCU, istoric
Prof. Dr. Sorin VASILESCU, Institutul „Ion Mincu”, Bucuresti

Prof. Dr. Emil CONSTANTINESCU, presedintele Romaniei 1996-2000, presedinte Fundatia pentru Democratia Romaniei


Puteţi să semnaşi apelul, folosind formularul de mai jos.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22