Pe aceeași temă
In scrisoarea deschisa pe care mi-o adresati (nr. 829 al revistei 22) cu privire la noua mea carte, Anatomia raului politic, va aparati pe larg, cu citate si trimiteri, de criticile pe care le-am adus maniheismului dvs. doctrinar si mentionati ostentativ ca eu am detectat raul la Patapievici, Mihaies sau Boia, dar nu si la Vadim Tudor sau Adrian Paunescu. Din acest repros se intelege ca ultimii doi sunt intr-adevar rai si ar fi trebuit criticati, in timp ce primii trei sunt prin definitie buni, deci mai presus de orice critica. Convingerea dvs. ca oamenii se impart in doar doua categorii, raii (care trebuie stigmatizati) si bunii (care nu trebuie deranjati) este totusi o noua dovada de maniheism. De fapt, oamenii sunt nu de doua, ci de multe categorii si oricine poate gresi (nu numai Adrian Paunescu!), asa ca nimeni nu trebuie imunizat la critica. Vadim Tudor si Paunescu compromit pozitiile pe care le sustin (amintiti-va reactiile starnite de subitul pro-israelianism al lui Vadim!), in timp ce Patapievici, Boia sau Mihaies, prin audienta lor mediatica si rolul jucat permanent (Elita!), confera respectabilitate pozitiilor pe care le promoveaza. Ca atare, primii doi se autosaboteaza, in timp ce ultimii sunt efectiv formatori de opinii - regretabil nu este ca eu critic acesti formatori de opinii (am dreptul sa strig “imparatul e gol”), ci ca ei tin sa raspandeasca opinii ca democratia e un mit (Boia), o “mlastina” (Mihaies) sau o simpla tehnica de vot inapta sa ne ofere “adevarul” (Patapievici). Maniheismul rezulta si din afirmatia dvs. ca Patapievici, Boia si Mihaies ar fi adversarii mei - asadar, vedeti disputele de idei ca pe niste razboaie intre dusmani. Eu insa nu urmaresc anumiti dusmani, ci critic anumite mentalitati. Adversarul meu este mentalitatea elitista de desconsiderare a democratiei - pe ea o urmaresc, intr-adevar, deoarece nu cred ca de asa ceva avem noi nevoie in Romania post-totalitara. Dvs. declarati ca apreciati partile referitoare la antisemitism din cartea mea - acest lucru ma bucura. Dar sunt surprins ca nu va amintiti de faptul ca antisemitismul nu era suspendat in vid: el era mereu cuplat cu dispretul pentru democratie si egalitate. Or, tocmai acest dispret iese din nou la suprafata azi (chiar daca nu mai e cuplat cu antisemitism); acest lucru nu va deranjeaza? Apreciati ca “impardonabil” procedeul meu de a compara ideile de acest tip cu cele interbelice; pretindeti ca as sugera o filiatie intre ideile legionare si ideile lui Patapievici. Aici, din pacate, va pretati la un fals, caci eu scriu explicit: “nu cred ca Patapievici s-a inspirat din Codreanu. Nu este vorba, probabil, de o filiatiune directa” (p. 312). Departe de a cauta filiatiuni compromitatoare, eu n-am facut decit sa constat similitudini de idei. Nu veti reusi sa il aparati pe Horia Patapievici denuntand orice critica adusa lui drept “impardonabila”. Daca doriti sa il aparati cu succes, va rog sa dovediti ca teza sa (critica fata de democratie) “adevarul nu poate fi descoperit prin vot, ci numai prin tehnici care exclud marele numar” (Omul recent, p. 383) este profund diferita de teza lui Zelea Codreanu, “gasirea adevarului nu poate fi incredintata majoritatii” (Doctrina miscarii legionare, p. 157). Astept cu mare interes aceasta demonstratie.
