De același autor
Tineri în căutarea unui loc de muncă, tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului, femei cu vârsta peste 45 de ani aflate în căutarea unui loc de muncă, familii monoparentale şi familii cu mai mulţi copii şi cu venituri reduse, persoane lipsite de educaţie, persoane fără adăpost, persoane de etnie romă, imigranţi şi refugiaţi, victime ale abuzurilor, discriminărilor sau violenţei în familie, persoane cu dizabilităţi, persoane care trăiesc în zone defavorizate: acestea sunt aşa-numitele grupuri vulnerabile, grupuri care prezintă un risc ridicat de excluziune socială. Deşi toate constituţiile democratice le apără drepturile, proasta administrare a resurselor publice, lipsa de viziune din politicile publice, prejudecăţile sociale şi discriminarea, politicile iresponsabile de management al riscului ori strategiile de profit definite pe termen scurt le refuză oportunităţile de care depinde viaţa unui om obişnuit într-o societate modernă.
Le iau şansa de a se educa, de a se pregăti profesional şi de a-şi dezvolta o carieră în profesia dorită. Le refuză oportunităţile de care au nevoie pentru a-şi lua viaţa în propriile mâini, pentru a putea munci şi duce o viaţă decentă integrându-se într-un mediu social şi într-o piaţă competitive.
Excluziunea este una dintre cele mai dificile şi provocatoare probleme sociale pe care mediul de afaceri le poate aborda cu succes prin politicile de responsabilitate socială. Competiţia şi liberalizarea comerţului internaţional, globalizarea şi problemele etice şi sociale cu care se confruntă companiile multinaţionale, presiunea ONG-urilor şi a mass-media, iar apoi criza economică globală au determinat mediile occidentale de afaceri să reacţioneze faţă de fenomenul excluziunii. S-au creat astfel coduri etice şi standarde internaţionale de bune practici care conţin principii împotriva discriminării de orice natură; politici de resurse umane care descurajează discriminarea şi încurajează diversitatea la locul de muncă; politici şi programe de cercetare pentru crearea de noi produse şi tehnologii care să permită persoanelor cu disfuncţionalităţi accesul la anumite produse şi servicii; programe de educaţie antreprenorială şi facilităţi care să încurajeze antreprenoriatul în rândul grupurilor marginalizate; strategii de branding prin care sunt promovate companiile şi mărcile care combat excluziunea sau care investesc în produse inovative dedicate persoanelor cu disfuncţionalităţi; parteneriate de tip public-privat sau cu ONG-uri şi instituţii de învăţământ pentru crearea de programe educaţionale şi de pregătire profesională pentru grupurile vulnerabile.
În funcţie de cauzele şi de formele pe care le capătă excluziunea socială, s-au dezvoltat diferite instrumente de responsabilitate socială menite să combată excluziunea. Iată câteva dintre modelele testate, care s-au dovedit de succes atât prin eficienţa cu care abordează excluziunea, cât şi prin beneficiile generate pentru companii: programe de incluziune socială, economică sau financiară, de educaţie şi cultură antreprenorială, de incluziune culturală şi de încurajare a diversităţii la locul de muncă, de incluziune informaţională şi educaţională.
Se disting deja, în mediile occidentale de afaceri, industrii deschise faţă de problemele provocate de excluziune. Există companii în care excluziunea este abordată deschis, prin politici transparente, pe termen lung şi proactiv, căutându-se modele sustenabile, capabile să genereze beneficii atât pentru grupurile marginalizate cărora li se adresează, cât şi pentru companii.
De pildă, în domeniul financiar-bancar, se elaborează programe de incluziune financiară şi de educaţie financiară. În industriile bazate pe cercetare şi inovaţie, IT, telecomunicaţii, domeniul produselor educaţionale, pentru care capacitatea de inovaţie tehnologică este esenţială competitivităţii pe piaţă, se iniţiază programe educative şi de incluziune informaţională. Unele companii multinaţionale, pentru care climatul etic şi cultura organizaţională orientată către diversitate sunt dezirabile şi necesare, dezvoltă programe de incluziune culturală şi lingvistică. Industriile creativităţii, precum moda, vestimentaţia ori industria produselor cosmetice, pentru care multiculturalismul, creativitatea şi capacitatea de dezvoltare individuală sunt generatoare de plusvaloare, iniţiază, la rândul lor, programe pentru combaterea discriminării şi pentru incluziunea persoanelor aparţinând minorităţilor etnice.
În mediul românesc de afaceri există puţine programe pentru combaterea excluziunii sociale. Industriile IT şi telecomunicaţiilor sunt o excepţie notabilă. Statul român nu încurajează astfel de programe. //
