De același autor
Legenda creată în jurul personajului Michael Collins este o perfectă ilustrare a înclinaţiei irlandeze către mituri menite a hrăni tradiţia.
Recent, cercetătorii de la Irish Virtual Research Library & Archive au postat o colecţie de documente inedite legate de personalitatea lui Michael Collins, lider important al mişcării republicane irlandeze din anii 1920. Această colecţie oferă posibilitatea de a studia mai atent perioada formativă a tânărului Michael Collins, mai puţin cunoscută şi studiată de istorici, perioadă petrecută de el la Londra, înainte de implicarea în Rebeliunea Paştelui (The Easter Rising) din 1916. Figura istorică a lui Michael Collins a căpătat o faimă internaţională odată cu filmul care îi poartă numele realizat de regizorul irlandez Neil Jordan, avându-i în rolurile principale pe Liam Neeson şi Julia Roberts. Dar cine a fost Collins? El este cunoscut pentru rolul major pe care l-a jucat în organizarea primei Armate Republicane Irlandeze (IRA), începând cu anul 1916, şi adoptarea unor metode de luptă neconvenţionale, adaptate după tactica de gherilă folosită de către africani în timpul celui de al doilea război anglo-bur din Africa de Sud.
Michael Collins s-a născut în anul 1890, în ferma purtând numele de Woodfield, la 5 kilometri de orăşelul Colnakilty, în comitatul Cork, fiind cel de-al treilea fiu şi cel mai mic copil al unei familii care a avut opt copii. Tatăl său, având acelaşi nume, Michael Collins, a fost implicat în mişcarea republicană, dar, la un moment dat, s-a retras şi s-a aşezat la ferma lui, una de nivel mediu, 90 acri. Michael Collins avea doar 6 ani când tatăl său a murit, la vârsta de 75 de ani. Tipic irlandez, s-a născut legenda că tatăl său, aflat pe patul de moarte, şi-a sfătuit familia să aibă grijă de Michael jr. pentru că, într-o bună zi, va fi un om strălucit şi „va face lucruri mari pentru Irlanda“. Collins a părăsit şcoala în Irlanda la vârsta de 15 ani şi a luat calea Londrei, locuind la una dintre surorile sale, în timp ce urma cursurile King’s College. În iulie 1906, a fost angajat la Poşta britanică, pentru care a muncit până în 1915, când şi-a schimbat serviciul în favoarea Guaranty Trust Company of New York, filiala londoneză a acestei bănci americane. În ajunul Rebeliunii Paştelui din 1916, a revenit la Dublin lucrând pentru o firmă de contabilitate, Craig Gardner and Co. Căsuţa în care s-a născut Collins încă stă în picioare, în timp ce fermei de lângă aceasta, construită după casă, i s-au păstrat doar fundaţiile, căci a fost incendiată de trupele paramilitare aduse de englezi în timpul războiului de independenţă, celebrii (în Irlanda) Black and Tans.
După această perioadă liniştită din scurta sa viaţă, Collins a fost implicat în istoria violentă de la sfârşitul dominaţiei britanice în Irlanda de Sud. După eşecul previzibil al Rebeliunii din 1916 a fost deportat într-un lagăr de prizonieri din Ţara Galilor, dar a fost eliberat în 1918, după doar doi ani, o măsură destul de greu de înţeles a guvernului lui David Lloyd George. Revenit în Irlanda, a preluat conducerea voluntarilor irlandezi, pe care i-a transformat în temuta Armată Republicană Irlandeză, care, prin intermediul unui război de gherilă, i-a forţat până la urmă pe britanici să accepte semnarea Tratatului Anglo-Irlandez, în decembrie 1921. Tratatul prevedea vag împărţirea insulei, de fapt, posibilitatea unor comitate de a rămâne sub jurisdicţia Londrei, dar şi crearea unei comisii bilaterale care să stabilească de facto limitele acestui decupaj teritorial. Cercetări recente au dovedit că Michael Collins credea că această comisie va putea amputa de o manieră substanţială teritoriul protestant, pentru a face această zonă neviabilă din punct de vedere economic, fapt ce ar fi dus la reunificarea cu Sudul. O presupunere.
Desfăşurarea ulterioară a evenimentelor nu a mai permis acest scenariu. Collins pregătea lansarea unei ofensive pe scară largă împotriva Nordului protestant, trimiţând în zona de graniţă arme şi unităţi ale IRA. Declanşarea războiului civil din Sud l-a determinat să amâne sine die această operaţiune. Dovada sprijinului de care se bucura Collins în interiorul unităţilor IRA din Nord o reprezintă şi înrolarea a 524 de voluntari în armata noului stat sud-irlandez, aflat în conflict cu elemente ale IRA care nu acceptau Tratatul Anglo-Irlandez şi refuzau prevederile acestuia. Collins avea să moară la vârsta de 31 de ani, fiind împuşcat în timpul unei ambuscade puse la cale de disidenţii IRA, pe care de altfel aproape îi învinsese (ultimul lor fief fiind regiunea natală a lui Collins, Cork, pe care îl cucerise fără prea multă vărsare de sânge, căci şi-a îmbarcat trupele în Dublin, la bordul câtorva vase, şi debarcând în portul Cork – o interesantă manevră de desant). Însă felul în care a murit arată destul de mult natura lui Collins, care era departe de a fi un om de stat cinic şi raţional (precum s-a dovedit a fi Eamon de Valera): drumul pe care se deplasa convoiul de maşini a fost blocat de insurgenţi care au început să tragă. Asistentul lui Collins, Emmet Dalton, l-a îndemnat să se refugieze în vehiculul blindat care-i însoţea (să nu uităm că suntem în anul 1922) sau să dea înapoi autovehiculul în care călătorea pentru a scăpa. Collins a refuzat şi le-a ordonat subordonaţilor să răspundă focului inamic. El însuşi a fost omorât în timp ce trăgea cu puşca înspre aceştia. În mod paradoxal, a fost singura victimă a incidentului.
Documentele au fost achiziţionate de către Departamentul Arhive al University College din Dublin la 10 iunie 1994 de la Biblioteca Universitară Marquette din Milwaukee, Statele Unite. Din nefericire, nu se ştie cum a ajuns această colecţie de documente referioare la istoria Irlandei în America, chiar dacă se bănuieşte că aceasta a fost cumpărată din Londra.
Documentele dovedesc implicarea lui Collins în activităţile exilului irlandez din Londra, cu accent pe participarea la viaţa din interiorul Ligii Gaelici şi a Asociaţiei Sportive Gaelice care, ambele, promovau renaşterea celtică, una în domeniul cultural (Liga Gaelica), iar alta în domeniul sporturilor irlandeze (Gaelic Athletic Association) ca hurling-ul, fotbalul gaelic, în opoziţie cu sporturile engleze (fotbalul, tenisul, rugby-ul etc.). Din documentele publicate reiese destul de clar faptul că Michael Collins şi-a făcut ucenicia într-ale organizării prin implicarea sa în activităţile Gaelic Athletic Association, căci din scrisorile primite rezultă că el organiza meciurile acestei asociaţii naţionaliste, paravan pentru activităţi politice, obţinea sponsorizări, colecta cotizaţii, întocmea regulamente (ca, de exemplu, cel prin care se specifica faptul că fiecare dintre membrii clubului trebuia să-şi achiziţioneze la începutul fiecărei ediţii un Anuar al asociaţiei, în vederea însuşirii termenilor irlandezi folosiţi în hurling şi fotbalul gaelic, pentru a-i folosi doar pe aceştia în timpul meciurilor).
Colecţia de documente a fost ordonată, în funcţie de conţinutul documentelor, în nouă mari secţiuni, care tratează o varietate de subiecte mici, personale, care nu ar fi avut probabil niciun interes pentru nimeni, dacă Michael Collins nu ar fi jucat un rol atât de important pe scena politică a Irlandei şi dacă nu ar fi contribuit din plin la construirea fundaţiilor statului liber irlandez, dar şi a divizării insulei. Marea majoritate a documentelor care se referă la perioada când a studiat la King’s College nu este datată şi este alcătuită din note, referate scrise de Collins despre diverse subiecte, exerciţii de algebră, hărţi adnotate şi chiar un manual de istorie. O altă secţiune adună scrisorile personale pe care Collins le-a primit de la numeroşii săi membri de familie, din care, una, de la fratele său Patrick, stabilit la Chicago, sugerează faptul că Michael Collins cocheta cu ideea de a emigra în America, un fapt cât se poate de banal pentru irlandezii de atunci. Secţiunea a patra concentrează ciornele lui Collins în care el creiona diverse discursuri sau articole pentru ziare, ele învârtindu-se în jurul unor subiecte sensibile pentru conştiinţa politică irlandeză, precum Marea Foamete (1848–’52), autonomia Irlandei sau Partidul Republican Independentist Sinn Fein. O altă secţiune este formată din articole din diverse ziare decupate de Michael Collins şi care presupunem că i-au atras atenţia şi l-au făcut să le păstreze, în vederea folosirii lor ulterioare. Tematica marii majorităţi a decupajelor este cea politică (dezbaterile privind Legea autonomiei din Camera Comunelor, discursul de o oră al liderului autonomist moderat Redmond, care a impresionant audienţa etc.).
Legenda creată în jurul personajului Michael Collins este o perfectă ilustrare a înclinaţiei irlandeze către mituri menite a hrăni tradiţia, conştiinţa naţională prin compozitorii de cântece de petrecere şi, nu în ultimul rând, poeţi. „Era într-o dimineaţă de august, chiar la răsăritul soarelui / Ieşisem să respir aerul cald al lunii august / şi acolo am văzut o fecioară şi cât de dureros îi era plânsul / Ah, oare ce va putea să vindece inima-mi frântă / Mi-am pierdut băiatul care râdea / Atât de puternic, sălbatic şi viteaz era el / Voi jeli amarnic pierderea lui / Când mă gândesc că nu-i voi mai auzi râsul sau pasul ameţitor / Ah, blestemate vremuri şi tristă-i piederea din inima–mi crucificată / Căci un fiu irlandez cu o armă rebelă mi-a împuşcat băiatul care râdea / Pentru tot ce ai făcut şi ai fi făcut pentru a-mi distruge duşmanii / Îţi voi jeli mereu numele şi-ţi voi cânta faima, veselul meu băiat.“ (Brendan Behan- My laughing boy). //
