STASI e cu noi

Prin adoptarea rapidă a legii privitoare la dosarele STASI, Germania şi-a câştigat reputaţia de a fi reuşit o punere sub lupă cu totul exemplară a comunismului. Cu toate acestea, legile adoptate într-un mare număr de ţări din Europa Centrală şi de Est pentru a reglementa gestiunea dosarelor serviciilor de securitate ale statului şi a-i sancţiona pe vinovaţi nu sunt cu nimic mai prejos – ba chiar dimpotrivă, în anumite privinţe.

Dr. Hubertus Knabe* 03.04.2012

De același autor

Prin adoptarea rapidă a legii privitoare la dosarele STASI, Germania şi-a câştigat reputaţia de a fi reuşit o punere sub lupă cu totul exemplară a comunismului. Cu toate acestea, legile adoptate într-un mare număr de ţări din Europa Centrală şi de Est pentru a reglementa gestiunea dosarelor serviciilor de securitate ale statului şi a-i sancţiona pe vinovaţi nu sunt cu nimic mai prejos – ba chiar dimpotrivă, în anumite privinţe.

În urmă cu aproape 20 de ani, Bundestagul, parlamentul german, a adoptat Legea privitoare la documentele serviciilor de securitate ale statului din fosta RDG. În cursul acestei luni, legea va fi amendată pentru a opta oară. Va urma o nouă dezbatere menită să determine care sunt cele mai potrivite instrumente pentru o demascare a dictaturii SED (Partidul Socialist Unit German, echivalentul PCR).
Amendamentul prevăzut este motivat de faptul că la sfârşitul acestui an se încheie perioada în care se mai pot face verificări privind o eventuală colaborare cu STASI.

Iniţial, Bundestagul limitase această posibilitate la o perioadă de 15 ani. În urma protestelor asociaţiilor de victime, termenul fusese prelungit cu încă 5 ani. La vremea respectivă, victimele ceruseră o prelungire a dispoziţiilor existente, dar coaliţia CDU/CSU şi SPD nu reuşise să se pună de acord asupra unor dispoziţii şi aşa sever amputate: din 2005, în afară de deputaţi, de membrii guvernului, de judecători şi de sportivii renumiţi, doar directorii de servicii administrative mai puteau să facă obiectul unei verificări – ceilalţi colaboratori care avuseseră funcţii publice erau excluşi de la această măsură.

În primăvara lui 2010, coaliţia negru-galben anunţase că vrea să mai prelungească încă o dată termenele în care se încadra procedura de verificare. În urma discuţiilor din landul Brandenburg, mai cu seamă, unde judecători, deputaţi şi înalţi funcţionari din poliţie au fost demascaţi frecvent drept colaboratori ai STASI, s-a convenit că trebuie lărgit cercul persoanelor susceptibile de a face obiectul unei verificări. SPD şi Verzii pledau, dimpotrivă, pentru o restrângere şi mai drastică a posibilităţilor de începere a unor noi verificări. Şi totuşi, toate partidele, cu excepţia partidului de stânga, Die Linke, sunt de acord cu prelungirea termenului de deschidere a unei proceduri de verificare până la sfârşitul anului 2019.

Grupurile parlamentare majoritare prevăd alte modificări, cum ar fi facilitarea accesului rudelor apropiate la dosarele membrilor decedaţi ai familiei lor. Cercetătorii şi ziariştii ar trebui să fie şi ei autorizaţi să consulte dosare la doar 10 ani după deces, în loc de 30 ca până acum, cu condiţia ca aceasta să nu lezeze interese esenţiale care se cer protejate. În schimb, se prevede să se permită accesul la dosarele unei alte categorii, mai dificile, de persoane: personaje de prim-plan din istoria contemporană vor trebui pe viitor să fie informate în prealabil dacă există ziarişti care doresc să le consulte dosarul. Şi, ca o noutate: atât pentru cercetători, cât şi pentru victime, consultarea dosarelor nu mai e gratuită.

În contextul amendamentului legii referitoare la arhivele STASI este bine să ne facem o idee clară despre principalele obiective ale examinării lor şi să evaluăm practica folosind aceeaşi măsură cu care evaluăm teoria. Primul punct, şi anume accesul victimelor persecuţiilor la dosarele lor, fusese în principiu bine reglementat de legea privitoare la STASI. Numai că, în practică, acest acces nu era scutit de probleme. Până în momentul de faţă, victimele trebuie să aştepte mai bine de 2 ani până să aibă acces la dosare. Tratarea dosarelor avansa foarte lent, victimele trebuiau să se intereseze tot timpul dacă mai apăruseră noi dosare şi, în felul acesta, preluarea cererilor de acces la dosare era mult întârziată.

Accesul cercetătorilor şi al presei la dosare este şi mai nesatisfăcător. În timp ce dosarele despre colaboratorii şi beneficiarii STASI sunt accesibile publicului, acelaşi lucru nu este valabil pentru dosarele tuturor celorlalte persoane. Înainte de a fi date spre consultare, dosarele STASI trebuie să fie serios „anonimizate“, ceea ce, uneori, le face aproape ininteligibile. În urma plângerii depuse de fostul cancelar Helmut Kohl, accesul la dosarele care conţin informaţii despre personaje ale istoriei contemporane a fost, de asemenea, restrâns. Persoanele în cauză trebuie să fie înştiinţate în prealabil şi pot să intenteze o acţiune în justiţie pentru a refuza comunicarea dosarelor. Cercetarea este mai cu seamă obstrucţionată de faptul că mai bine de jumătate dintre dosare nu au fost încă tratate obiectiv şi că cercetările informatizate sunt practic imposibile.

Fondurile arhivelor moştenite de la STASI au fost larg deschise în vederea unor anchete judiciare împotriva celor care se făceau răspunzători de dictatura SED. Lunga dispută menită să lămurească problema dacă procuraturile trebuiau să primească dosarele originale sau doar copiile a însemnat o pierdere de timp, deoarece fiecare stat federal îşi instruia propria anchetă judiciară, iar în timpul acesta Parchetul din Berlin, principala autoritate însărcinată cu ancheta, nu primea un sprijin suficient. Din această cauză, unele proceduri nu au putut fi încheiate înaintea expirării termenului de prescripţie. Începând cu 3 octombrie 2000, toate crimele comuniste, cu excepţia uciderilor, sunt prescrise în Germania.

În scopul unei primeniri a personalului angajat în diverse instituţii, legea referitoare la dosarele STASI prevedea pentru anumite categorii de persoane o verificare a eventualei lor activităţi în serviciul STASI. Intrau în aceste categorii mai ales deputaţi, personal ecleziastic, avocaţi, judecători şi alţi funcţionari din administraţia publică, cadre de conducere din întreprinderi, asociaţii, federaţii şi diverse grupări. Dat fiind marele număr de verificări – 1,7 milioane -, ca şi dezbaterile angajate în jurul cazurilor unor personaje eminente, munca administraţiei însărcinate cu gestionarea şi conservarea dosarelor serviciilor de securitate ale statului fostei RDG a început să fie privită ca o personificare a reexaminării.

Şi totuşi, nici măcar la acest nivel nu am fost scutiţi de probleme. Pe de o parte, aceste verificări se mărgineau la o fostă colaborare cu STASI, în timp ce funcţiile ocupate în cadrul partidului sau al statului au fost trecute cu vederea. În plus, numeroase instituţii, ca grupul parlamentar PDS/Die Linke din Bundestag, nu au fructificat posibilitatea unei verificări, având în vedere că legea nu le obliga. Până şi Bundestagul a refuzat verificarea obligatorie a membrilor săi. În al treilea rând, legea nu prevede nicio consecinţă pentru o fostă activitate în serviciul STASI. Aşa se explică de ce peste o duzină de foşti colaboratori oficioşi ai STASI sunt membri în Bundestag şi în parlamentele landurilor şi jumătate dintre funcţionarii din diverse landuri, demascaţi ca foşti colaboratori ai STASI, sunt menţinuţi în posturi în Germania de Est. Cum publicarea rezultatelor unei verificări nu este obligatorie, un fost colaborator oficios demascat este pentru cineva din afară o persoană cu totul nevinovată.

Prin adoptarea rapidă a legii privitoare la dosarele STASI, Germania şi-a câştigat reputaţia de a fi reuşit o punere sub lupă cu totul exemplară a comunismului. Şi, cu toate acestea, o examinare atentă a reglementărilor în vigoare în alte foste ţări socialiste arată că unele dintre ele au adoptat reglementări mult mai severe şi mai precise. În majoritatea ţărilor, victimele persecuţiilor au posibilitatea de a-şi consulta gratuit dosarele. În general, ele află adevăratul nume al informatorilor care aveau sarcina să adune informaţii despre ele. În Slovacia, Institututul Memoriei Naţiunii (IPN) le dă acces nu numai la propriile dosare, ci şi la acelea ale agentului şi ale ofiţerului care urmărea cazul. Institutul pentru Studiul Regimurilor Totalitare (USTR) din Cehia permite chiar consultarea dosarelor personale ale acestora, iar numele terţilor nu sunt tăiate cu negru în dosarele victimelor persecuţiilor. Spre deosebire de Germania, Bulgaria şi Serbia le dau reprezentanţilor care au mandat posibilitatea accesului la dosare. În toate aceste ţări, data şi locul în care dosarele vor putea fi consultate trebuie să fie comunicate în scris persoanelor care au făcut cerere de consultare în termen de 30 sau 60 de zile. Comisia pentru accesul la documente şi comunicarea apartenenţei cetăţenilor bulgari la Siguranţa statului şi la serviciile de informaţii ale Armatei populare bulgare (COMDOS) întocmeşte atestate care certifică represiunile îndurate şi care dau dreptul la o indemnizaţie fixată prin lege.

În Slovacia, UPN acordă foştilor opozanţi statutul de combatant în rezistenţa anticomunistă, un statut datorită căruia pot beneficia de privilegiile acordate veteranilor de război. În România, CNSAS comunică tribunalului numele unora dintre victimele persecuţiei şi sprijină o comisie a Ministerului Justiţiei să le acorde statutul de luptători în rezistenţă. Obţinerea acestui statut nu le conferă doar dreptul la o despăgubire materială, ci şi pe acela de a fi decorat cu Crucea Comemorativă a Rezistenţei Anticomniste.

Unele dintre fostele ţări comuniste au votat legi care le acordă cercetătorilor şi reprezentanţilor media un acces mai liber la arhive decât legislaţia germană. Republica Cehă şi Bulgaria au adoptat procedura cea mai simplă. Fiecare cetăţean poate să consulte, în scopuri ştiinţifice sau jurnalistice, totalitatea dosarelor serviciilor de securitate a statului. Datele terţilor sunt doar înnegrite în copii, dacă persoanele în cauză nu au autorizat consultarea dosarelor. În Bulgaria, orice utilizator este obligat să semneze un acord de confidenţialitate. Republica Cehă pretinde respectarea legii în legătură cu protecţia datelor personale şi confidenţiale, ceea ce evită anonimizarea dosarelor care se practică în Germania şi presupune resurse considerabile de timp şi personal. În Ungaria, orice cercetător trebuie să ceară în prealabil o autorizaţie, care îi va fi acordată de un comitet consultativ ştiinţific independent, în schimbul prezentării anumitor documente. Acordarea acestei autorizaţii poate fi chiar cerută prin justiţie. Solicitatorul, indiferent de ce va publica ulterior, trebuie să se angajeze printr-o declaraţie că va respecta legislaţia în vigoare şi dispoziţiile în materie de protecţie a datelor. Excepţii se admit pentru reexaminări ale unor evenimete istorice. Este, de asemenea, posibil să se consulte documente neanonimizate – cu excepţia cazurilor când victimele şi-au exprimat dezacordul explicit. În România, cercetătorii pot să obţină acreditarea direct de la CNSAS şi să primească apoi copii neînnegrite ale documentelor. Violările legislaţiei în vigoare în materie de protecţia datelor personale pot fi sancţionate penal şi civil.

Digitalizarea documentelor care s-a făcut în numeroase ţări este încă un factor care uşurează munca cercetătorilor – numai în Republica Cehă peste 18 milioane de pagini sunt acum disponibile în format digital. USTR a postat chiar pe Internet listele dosarelor poliţiei politice, ceea ce permite să se facă o cercetare pe orice nume şi să se afle imediat de către ce serviciu, de ce, cum şi în ce dosar persoana în cauză a fost înregistrată. Înainte de a a avea acces la site-ul respectiv, trebuie confirmat printr-un click că s-a luat la cunoştinţă că informaţiile pot fi eronate.

Urmărirea penală împotriva membrilor elitelor ex-dictaturii este centralizată în majoritatea ţărilor. Institutul Memoriei Naţionale din Polonia constituie un exemplu interesant, deoarece dispune de un serviciu care este în acelaşi timp legat la Parchetul General: Comisia principală pentru urmărirea crimelor împotriva naţiunii poloneze. În această comisie lucrează procurori care instruiesc crimele naţional-socialiste şi comuniste. Începând din 1990, aceste crime nu sunt prescrise decât după 30 de ani, iar pentru ucideri, după 40 de ani.

Crimele contra umanităţii sunt imprescriptibile. Institutul nu are numai sarcina de a obţine pedepsirea responsabililor, ci şi de a instrui crimele. Din această cauză, nu mai este nevoie să se angajeze o procedură de anchetă, de vreme ce persoanele împotriva cărora s-a deschis o urmărire îşi desemnează complicii. Comisia principală, care beneficiază de un acces direct la dosare, se ocupă de toate procedurile în curs atât pentru crimele naziste, cât şi pentru crimele comuniste – în vreme ce în Germania lucrul nu este posibil decât pentru crimele naziste, prin Oficiul Central pentru Crimele Naţional-Socialiste de la Ludwigsburg. Republica Cehă are şi ea un Oficiu Central de Documentare şi Anchetă asupra Crimelor Comunismului (UDV), care ţine de serviciile de poliţie.

Numeroase ţări au adoptat legislaţii care merg mai departe în practica verificărilor decât legea germană. În acest context, se detaşează de departe legile lustraţiei adoptate în 1991 şi 1992 de Republica Cehă: acestea instaurează proceduri de verificare obligatorii extinse. Sunt verificate nu numai colaborarea în sânul serviciilor statului, ci şi funcţiile de răspundere avute în partidul comunist ca şi apartenenţa la miliţia populară. Din momentul în care un cetăţean sau o organizaţie are vreo bănuială în acest sens, el sau ea pot cere o verificare.

Legea le privează pe persoanele compromise de accesul la posturi de răspundere în armată, poliţie, justiţie, administraţie, media, universităţi sau întreprinderi publice. După despărţirea de Cehia, Slovacia a suspendat aplicarea legii lustraţiei, în timp ce Republica Cehă a menţinut-o şi l-a însărcinat pe ministrul de Interne să vegheze la aplicarea ei. Din cele aproximativ 500.000 de verificări efectuate până în ziua de azi, au fost descoperite 15.000 de cazuri de colaborare.

Evaluarea rezultatelor lustraţiei se face diferit de la ţară la ţară. În Bulgaria şi în Serbia, parlamentul alege comisii pentru studierea dosarelor care apreciază o colaborare. Decizia lor poate fi contestată în justiţie. În Ungaria, ancheta era condusă de un comitet de 3 judecători. În 2005, Ungaria a suspendat verificările. Polonia cere, într-o primă fază, o declaraţie despre o eventuală colaborare cu serviciile de securitate ale statului. După care, veracitatea declaraţiei este verificată de un procuror de la Institutul Memoriei. În caz că acesta are vreo îndoială, el sezisează tribunalul, care va hotărî dacă a fost sau nu colaborare. România a instaurat o procedură similară, care este totuşi mai strictă. Membrii categoriilor de persoane vizate de lege sunt obligaţi să dea o declaraţie sub prestare de jurământ despre o eventuală activitate de colaborator oficial sau oficios cu Securitatea. CNSAS controlează apoi veracitatea informaţiilor. În virtutea unei decizii a Curţii Constituţionale din anul 2008, camera de afaceri administrative a Curţii de Apel de la Bucureşti este singura abilitată să declare, obligată în justiţie, că o persoană a lucrat pentru poliţia politică. Simplul fapt de a fi fost în relaţie cu poliţia secretă nu este suficient pentru a decide. Trebuie făcută dovada că informatorul a violat drepturile fundamentale şi libertăţile fundamentale ale unor terţi.

În cea mai mare parte a ţărilor, rezultatele verificărilor sunt date publicităţii, spre deosebire de Germania. În Bulgaria, ele sunt publicate în buletinul de informaţii şi pe pagina de Internet a comisiei COMDOS. În Polonia, recunoaşterea unei colaborări cu serviciile de securitate ale statului sau constatarea unei false declaraţii sunt publicate în Monitorul Oficial. Şi în România sentinţele executorii sunt publicate în Monitorul Oficial. Până în momentul de faţă, avem de-a face cu aproximativ 700 de ofiţeri şi 170 de informatori. Ca răspuns la o simplă cerere, CNSAS informează pe oricine despre o eventuală colaborare cu Securitatea a unui deţinător al unei funcţii publice sau a unui candidat la un post sau altul.

Şi în Ungaria, orice cetăţean are dreptul să obţină de la arhivele istorice ale serviciilor de securitate (ABTL) informaţii despre faptele trecute de colaborare cu serviciile de securitate ale statului ale personalităţilor din viaţa publică. Polonia acordă oricărui cetăţean dreptul de a consulta dosarele servicilor de securiate ale statului ale titularilor de funcţii publice, ca şi actele procedurilor de verificare şi dosarele constituite de serviciile de securitate ale statului pentru foşti funcţionari comunişti. Pe Internet, Institutul Memoriei dă publicităţii listele colaboratorilor oficiali ai serviciilor de securitate ale statului şi ale înalţilor funcţionari de partid şi de stat - informaţii foarte greu accesibile în Germania.

În mai multe ţări, persoanele compromise nu mai au dreptul să-şi ocupe funcţiile. În Ungaria, aceste persoane au fost invitate cât se poate de oficial să demisioneze, dacă nu doresc să-şi vadă numele în ziare. În România, unei persoane găsită vinovată printr-o decizie a tribunalului i se refuză declaraţia de nonobiecţie de care are nevoie pentru a avea acces la funcţii publice. Şi tribunalele poloneze sunt abilitate să declare o persoană decăzută din mandatul ei pentru lipsă de „calificare morală“ şi aceasta nu din cauza compromiterii sale cu serviciile de securitate ale statului, ci din cauza falselor declaraţii legate de această colaborare.

Germania a fost eclipsată şi în alte privinţe de numeroase ţări. În multe ţări este interzisă apologia comunismului şi arborarea simbolurilor lui, în aceeaşi măsură cu cele ale nazismului. Într-o lege referitoare la nelegitimitatea regimului comunist votată în 1993 deja, Praga condamnase partidul comunist, calificându-l drept organizaţie criminală. Trei ani mai târziu, Slovacia a adoptat o lege care declara „imoralitatea“ regimului comunist şi califica drept legitimă rezistenţa împotriva acestui regim. Cel care, astăzi, afişează în public însemnele naţional-socialiste sau comuniste în Lituania este pasibil de o amendă care poate merge până la 290 de euro şi riscă să i se confişte obiectul în cauză. Orice persoană care arborează azi simbolurile fostei Uniuni Sovietice sau ale Germaniei naziste în timpul unor defilări este condamnat la o amendă de până la 350 de euro. În Ungaria, de asemenea, delicte similare sunt pasibile de amenzi. În Letonia, Ungaria, Republica Cehă şi Polonia negarea crimelor naţional-socialiste şi comuniste constituie, în plus, o infracţiune penală pasibilă de până la trei ani închisoare în ultimele trei ţări şi de cinci ani în Letonia. O iniţiativă a guvernului ceh având ca scop adoptarea acestei legislaţii de către UE a fost respinsă de ministrul german al Justiţiei, d-na Zypries (SPD), a cărei ţară deţinea în acel moment preşedinţia UE.

Traducere de LUMINIŢA BRĂILEANU

(Publicat în Frankfurter Allgemeine Zeitung din 6 septembrie 2011. Traducere asigurată de Fundaţia „Hanns Seidel“ din Maghreb.)

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22