Celulele stem, o loterie medicală

Transplantul celulelor stem este o loterie, pentru că niciun doctor nu garantează o reuşită de 100%. Însă el poate fi lozul câştigător pentru milioane de oameni.

Elena este mamă a doi copii cu­minţi, blonzi, cu ochi căprui, a căror diferenţă de vârstă este de numai patru ani. În timp ce Ma­tei, mezinul, se joa­că pe covorul din sufragerie cu o maşină de pom­pieri, iar Daria, sora lui, fre­do­nează o melodie de la televizor ju­cându-se în ace­laşi timp „de-a gătitul“ într-un colţ al camerei, ma­­ma lor îmi explică de ce a re­curs la recoltarea celulelor stem din cordonul ombilical când s-a născut Matei.

„Chiar dacă mulţi mi-au spus că e o aiureală, eu am zis că nu pot să ratez trenul ăsta a doua oară. La Daria n-am putut să pre­levez celule fiindcă nici nu existau clinici private la noi pe vremea aia, dar, când am ră­mas însărcinată cu Matei, apă­ruseră de ceva timp două (Cord­Blood şi Biogenis) şi se făcea o imensă publicitate pe seama lor.“ Perspectiva de a avea co­pi­lul bolnav şi de a nu-l putea ajuta a determinat-o să încerce şi acest lucru.

Elena s-a documentat cât a putut despre celulele stem, despre cli­nicile din ţară şi a discutat cu obstetricianul ei des­pre asta. A ales Biogenis-ul, a întocmit ac­tele şi apoi a aşteptat. „In­ter­ven­ţia fost foarte simplă şi sigură. Medicul meu a tăiat o bucată din cordonul ombilical, a scos sân­gele din el şi l-a pus într-o trusă specială pe care am pri­mit-o de la clinica privată. Tru­sa e într-un depozit din Var­şovia acum. M-a costat cam 2.000 de euro cu totul, iar de­pozitarea o am asigurată timp de 18 ani. Dacă, după majorat, Matei se decide să-şi păstreze celulele în continuare în depozit, atunci o să plătesc din nou, ori­cât ar fi“, îmi explică cu se­ni­nătate Elena. Frica şi durerea sunt elementele care determină omul să recurgă la orice.

Atât cei din clinică, cât şi ter­menii din contract i-au explicat clar Elenei că, deşi folositoare, celulele stem nu sunt 100% si­gure. „Există o şansă de 75% ca celulele stem de la Matei să poa­tă fi folosite şi pen­tru Daria, da­că se îm­bol­nă­veş­te ea, pentru că sunt fraţi buni, dar există şi po­si­bi­litatea de 25% sau 50% să putem să le folosim şi noi, ca părinţi“, îmi spune Elena. Ei i s-a descris, înainte să recurgă la recoltare, că există în curs de dezvoltare un pro­ce­deu de multiplicare a ce­lu­lelor, în cazul în care s-au re­coltat prea puţine, şi i s-a dat o listă cu ce boli puteau la vremea respectivă să fie tratate. „Dar mi s-a spus că sunt în derulare cercetări pentru a depista noi boli care pot fi stopate cu aceste celule. Sper să nu aflu niciodată dacă a fost sau nu escrocherie. Sper să fie doar nişte bani arun­caţi pe fereastră“, îmi mai spune Elena.

Pentru sute de mii de persoane, însă, speranţa că nu vor afla ni­ciodată ce înseamnă să ai nevoie de aceste celule a murit de mult.

Ce sunt celulele stem

Celulele stem se pot reînnoi con­tinuu prin multiplicare. Ele se pot transforma în celule spe­cializate şi pot înlocui celulele distruse sau moarte cu altele noi. Sunt de trei feluri: embrionare, din cordonul ombilical şi adulte. Cele embrionare formează em­brionul şi apoi fătul. Cele din cordonul ombilical pot fi pre­zervate un timp în­delungat în ideea folosirii lor în cazul în care copilul sau un membru al familiei are nevoie de un transplant cu celule stem, în cazuri de leu­ce­mie, afecţiuni he­matologice gra­ve ş.a. Celulele stem adulte se pot găsi atât la adult, cât şi la copil şi pot ajuta la înlocuirea ce­lulelor afectate de anumite tipuri de cancer, de­ge­nerare de ţesut, arsuri de grad 3 şi 4 ş.a.

Bancă de stat pentru celule stem în România

Anual, zeci de mii de români mor din cauza maladiilor he­matologice, a cancerului, a ac­cidentelor cardiovasculare sau le apar diverse boli neurologice de­generative. Acesta este unul din­tre motivele pentru care statul român a hotărât să aloce circa 250.000 de euro în crearea pri­mei bănci publice de celule stem hematopoietice din ţară, alături de dezvoltarea Registrului Na­ţi­onal al Donatorilor Voluntari de Celule Stem.

Banca s-a deschis în primele zile ale lunii mai ale acestui an la Institutul Fundeni şi îndeplineşte toate standardele atât ale Agen­ţiei Naţionale de Transplant, cât şi pe cele europene care re­gle­mentează activitatea de procesare şi conservare a celulelor vii nu­mai în scop medical. Are şi ca­pa­citatea de a deveni prima ban­că publică de celule stem re­col­tate din cordon ombilical, ne-a asi­gu­rat dr. Carmen Orban, ma­na­ge­rul Institutului Fundeni. Există, însă, o problemă: banca, deşi funcţională, nu poate uzita de Re­gistru încă, fiindcă aceasta este blo­cat de o hotărâre de guvern.

În 2009, guvernul a aprobat în­fiinţarea Registrului Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, alocând fon­duri în acest scop Mi­nis­te­rului Sănătăţii. Din cauza crizei şi a multiplelor amânări suferite, în 2011 s-a hotărât emiterea şi aprobarea unei alte hotărâri de guvern, care aduce mai multe modificări vechii hotărâri.

„Din această cauză, nu avem posibilitatea de a găsi com­pa­ti­bilităţi între persoane străine şi nici nu putem importa sau ex­porta celule stem. Este o pro­blemă scriptică, din câte am în­ţeles“, spune Carmen Orban.

Foarte mulţi pacienţi au nevoie de transplant medular în acest moment, iar procedura pentru a găsi celulele necesare la alt­ci­ne­va, mai ales în străinătate, costă circa 100.000 de euro sau mai mult, în funcţie de ţară. Statul român are posibilitatea de a de­conta aceşti bani doar pentru un număr extrem de limitat de per­soane. Carmen Orban explică, în­să, că este mult mai benefic să poţi să oferi pacientului aceste celule la el în ţară: costurile sunt mult mai mici, fiindcă banca este publică şi operaţiile se pot face gratuit, iar confortul psihic este mult mai mare, pentru că familia poate fi aproape de pacient. Pro­babilitatea ca un om să poată fi compatibil cu rudele sale creşte de la 50%.

Tratamente alternative cu celule stem proprii

Tragedia unui om care nu poate să-şi mai folosească mâinile este greu de descris. Aşa începe po­vestea unei doamne din nordul României care a apelat la o cli­nică privată din Viena, pentru un tratament alternativ cu celule stem proprii, în speranţa că îşi va putea redobândi funcţiile mo­torii la nivelul degetelor, după ce o boală neurologică degenerativă i-a răpit acest lucru, îmi po­ves­teşte Constantin Rădulescu, con­silier în cadrul clinicii Stem Cell Therapy Group Vienna, la care a apelat femeia. Când s-a prezentat la clinică, doamna, profesoară de pian, nu mai putea nici să-şi încheie sin­gură nasturii de la că­maşă, da­rămite să cânte la o cla­viatură. A fost internată de ur­genţă după o oră. „A făcut două sau trei trans­planturi cu celule stem proprii, regenerându-şi ast­fel ţesutul ne­urologic“, po­vesteşte Constantin Rădulescu. Acum, după mai pu­ţin de ju­mătate de an, femeia poate să-şi folosească din nou de­getele ca să dea telefoane, să des­facă con­serve sau să-şi încheie singură cămaşa.

Multe clinici din străinătate, pre­cum Stem Cell Therapy Group Vienna, fondată în 2011 şi con­dusă de medicul doctor uni­versitar Georg S. Kobinia, cer­ce­tează proprietăţile celulelor stem proprii, pentru tratamente al­ternative, în cazuri în care viaţa omului nu este cu adevărat ex­pusă morţii iminente, dar este în apropierea unui pericol (infarct sau atac cerebral). Reuşita este mai tot timpul aproape de 100%.

Scopul acestor tratamente este de „a-i face pe bolnavi optimişti în lupta împotriva bolii de care suferă, atunci când medicina ge­nerală nu mai dă rezultate po­zitive“, spune Rădulescu, iar avan­tajele pot fi „regenerarea organismului, împrospătarea şi creş­terea nivelului sistemului imunitar şi, în multe cazuri, grăbirea timpului de vindecare“, în timp ce riscuri de complicaţii majore aproape nu există.

Sunt şi cazuri în care pacientul nu e mulţumit la început, de­sigur, continuă Rădulescu. De exemplu, după transplantarea ce­lulelor în cazul unei boli la ni­velul muşchiului inimii, sunt şan­se de circa 80-90% ca ţesutul să se refacă complet, dar sunt şi şanse de 50% ca refacerea să nu meargă din prima. Atunci, ope­raţia trebuie reluată încă o dată sau de cel mult două ori, ca în cazul pacientei din nordul Ro­mâ­niei, dar este preferabil aşa decât ani de chin sau regrete. //