Istoriografie si actualitate

Serban Papacostea 10.01.2006

De același autor

Scrierea istoriei se afla in raporturi multiple si complexe cu actualitatea. Doua aspecte ale acestui raport, divergente pana la contradictie, se impun deslusite, pentru a inlatura confuzia intre, de o parte, permanenta innoire a cercetarii trecutului la nivelul cunostintelor si intelegerii “actuale” si, de alta parte, instrumentalizarea istoriei de forte politice care, constiente de impactul trecutului asupra constiintei colective, il introduc in arsenalul lor in lupta pentru acapararea sau mentinerea puterii.

Opera istoricului se realizeaza in doua faze: cea a eruditiei, a acumularii faptelor istorice si a verificarii autenticitatii si credibilitatii lor; cea a interpretarii, care integreaza materialul de date furnizat de eruditie in lanturile de interdependente carora le apartin.

Dificultatile primei faze si complexitatea exceptionala a celei de a doua situeaza istoria in ierarhia stiintelor - in raport cu exactitatea, respectiv aproximatia, rezultatelor ei - pe treptele de jos ale cunoasterii stiintifice.

Una dintre sursele indoielilor cu privire la statutul de stiinta al istoriei se afla in raportul dintre actualitate si trecut, raport inevitabil si firesc, dar nu mai putin generator de alterari spontane sau intentionate. Exponent de frunte al scepticismului epocii “luminilor” cu privire la stiinta istoriei, Goethe afirma ca trecutul e “cartea cu sapte peceti”, in tainele careia omului nu ii este dat sa patrunda si ca tot ceea ce stim despre acest trecut nu e decat reflectarea sa deformata in mintile celor care incearca sa il cunoasca. Neindoielnic, filtrul gandirii actuale poate deforma involuntar trecutul in scrierile istorice, dar constatarea e de natura sa sporeasca vigilenta istoricului, si nu sa-l impinga in aria scepticismului si a negatiei, tendinta care a curmat cateva vocatii istorice superioare in istoriografia mondiala.

Actualizarea, insa, e nu numai adaptare mecanica, spontana, a trecutului la mentalitatea actuala, ci si - mai ales - efort sistematic de intelegere a trecutului in functie de informatia istorica permanent imbogatita si de stadiul actual al stiintei. Progresul vietii sociale si, paralel, cel al cunoasterii descopera necontenit noi realitati, despica faptul elementar in componentele sale si sileste gandirea sa se adapteze continuu la perceptia contemporana a realitatii. In istoria-stiinta, trecutul e integrat in stadiul actual al cunoasterii, dar in respectul absolut al faptelor istorice - trasatura pe care istoriografia o impartaseste cu toate celelalte stiinte.

La antipodul acestei modalitati stiintifice se situeaza adaptarea deliberata a trecutului la imperativele politice ale prezentului. Stiinta a omului ca fiinta sociala - realitate cum nu se poate mai complexa -, stiinta istoriei se complica prin inevitabila ei atragere in sfera actualitatii, asadar, a intereselor actuale de tot felul. Puterea sau puterile cristalizate in orice societate manifesta constant tendinta de a cauta in trecut puncte de reazem, de a atrage trecutul in sfera de interese a prezentului, de a conferi legitimitate istorica intereselor actuale. In societatile libere acest inconvenient e considerabil atenuat de concurenta scolilor de interpretare si de manifestarea nestingherita a criticii istorice. Dimpotriva, la loc de frunte intre puterile care au facut din istorie un mijloc de seama de dominare a popoarelor s-au aflat partidele si regimurile autoritare si indeosebi cele totalitare, avantajate in acest efort de capacitatea de a suprima dezbaterea. Exemplul totalitarismului impus Romaniei de ocupatia sovietica ofera un excelent material de observatie pentru cei care urmaresc raportul dintre puterile antidemocratice si utilizarea istoriei in scopul controlului constiintelor, aspect esential al subordonarii societatii.

Manualul lui Mihail Roller

De la inceputurile sale, regimul comunist s-a straduit sa impuna o viziune asupra istoriei romanesti in conformitate cu telurile sale politice. Metamorfozele statului totalitar si ale orientarilor sale ideologice s-au reflectat fidel in succesiunea interpretarilor pe care s-a straduit sa le impuna trecutului romanesc si a atitudinilor sale fata de istoriografie si istorici.

La inceputul acestei serii istoriografice se afla numele si manualul lui Mihail Roller, omul chemat sa adapteze istoria romaneasca la dictatul si interesele puterii sovietice si ale instrumentului ei, Partidul Comunist Roman. Puternic angajata ideologic, Istoria Romaniei redactata sub indrumarea lui Roller era destinata sa devina manual unic pentru invatamantul mediu si sursa principala de inspiratie si pentru cel superior. “Ideile” directoare ale manualului au fost: rolul benefic al actiunilor Uniunii Sovietice in raport cu poporul roman, pe care l-a eliberat de sub jugul fascist; in cadrul acestei functii eliberatoare, loc de frunte era rezervat generalisimului Iosif Visarionovici Stalin, indrumatorul genial al eliberarii popoarelor; prin extensiune retrospectiva, rolul pozitiv al Rusiei si al poporului rus in raport cu romanii; si mai departe in trecut, insemnatatea in procesul formarii poporului roman a elementului slav, ale carui urme reale sau imaginare trebuiau detectate de arheologi si istorici; in sens invers, era evidentiat rolul negativ al celorlalte influente straine, indeosebi al celor apusene, din trecutul indepartat pana la cele contemporane; caracterul opresiv si tradator al claselor dominante din trecut - boierime, burghezie -, permanenta lupta de clasa care i-a opus pe oprimati opresorilor; rolul nefast al monarhiei, puternic subliniat indeosebi dupa alungarea de pe tron a regelui Mihai I; meritele exceptionale ale partidului comunist in lupta impotriva exploatarii etc.; complex de teze fundamentale prin care istoria romaneasca, in versiune unica, era anexata ideologiei unice a fortelor instalate totalitar la conducerea tarii prin eliminarea succesiva a realitatilor politice traditionale.

Un sensibil progres in directia istoriografiei autentice

Disparitia lui I.V. Stalin de pe scena mondiala in martie 1953 si convulsiunile care au cuprins imperiul dominat de el - in Republica Democrata Germana scurt timp dupa moartea sa, in Ungaria si Polonia trei ani mai tarziu - au determinat noua conducere din Kremlin, in frunte cu Nikita S. Hrusciov, la oscilatii intre represiunea armata, acolo unde sistemul insusi si apartenenta la “lagarul socialist” erau amenintate, si concesii minore facute spiritului national. Relaxarea ideologica s-a manifestat si in sfera istoriografiei, prin dreptul acordat tarilor satelite de a-si “rescrie” istoria mai aproape de realitatile trecutului si de traditia istoriografica proprie, desigur, fara a abandona linia de interpretare marxist-leninista. Produs reprezentativ al noii etape a politicii sovietice a fost infaptuirea din initiativa regimurilor comuniste aflate la putere a unor tratate de istorie nationala de catre institutiile academice din fiecare tara, strict controlate de organele puterii. Istoria Romaniei, tratat de vaste proportii, din care insa nu au aparut decat primele patru volume, a fost elaborat din initiativa partidului si sub supravegherea constanta a reprezentantilor sai. Redactat in mare masura de istorici cu formatie temeinica de specialitate, tratatul a marcat un sensibil progres in directia istoriografiei autentice. Dar redactarea partii de istorie contemporana, in special capitolele rezervate miscarii comuniste si regimului instaurat in 1945, s-a dovedit o sarcina prea grea, imposibila chiar, pentru propagandistii puterii, concentrati mai ales in Institutul de Istorie a Partidului, in Sectia de Propaganda a Comitetului Central in Scoala Superioara de Partid “Stefan Gheorghiu”, care au abandonat-o pe parcurs. Prapastia intre realitatea istorica si reprezentarea idealizata pe care incerca sa o impuna puterea totalitara era mult prea mare pentru a putea fi dominata de ideologii partidului. Una dintre ratiunile inscrierii tratatului pe agenda istoriografiei romane - integrarea “fireasca” a PCR in istoria nationala - a esuat.

In anii urmatori, PCR, “forta conducatoare”, s-a abatut progresiv de la ideologia “internationalista” - adica a recunoasterii suprematiei sovietice - si s-a angajat tot mai raspicat pe calea comunismului “national” sau, mai exact spus, a totalitarismului comunist cu retorica nationalista. Un nou conducator al partidului, hotarat sa impuna cultul propriei sale personalitati, a personificat noua orientare ideologica. Poeti, romancieri, pictori, cineasti, istorici, jurnalisti s-au intrecut in a sluji cu fervoare acest nou cult, impingandu-l pe eroul lor si, odata cu el, si tara spre catastrofa. In istorie temele centrale ale noii propagande au fost: autohtonism si tracism - tema preluata din recuzita de idei a extremei-drepte romanesti interbelice; protocronism, devansare romaneasca in raport cu contributia la civilizatie a celorlalte popoare; izolationism, inlaturarea influentelor straine; mai presus de toate, cultul eroului conducator - Nicolae Ceausescu -, personificare suprema a istoriei nationale. Cand insa acest amalgam de idei urma sa fie introdus ca linie directoare intr-un nou tratat de Istoria Romaniei, pregatit sa apara in anul 1980, rezistenta unora dintre istorici fata de aberatie a oprit in fasa tentativa. Si in noua sa varianta, care imbina cultul personalitatii cu nationalismul si cu resturi de marxism-leninism, tratatul a esuat. Exemplarele tiparite au fost topite, cateva dintre ele au fost pastrate cu grija de unii dintre “responsabilii” lucrarii, beati possidentes care aveau sa fructifice in alte imprejurari materialul salvat de la nimicire. Partidul comunist din a parasit scena istoriei fara a fi reusit sa produca tratatul menit sa-l incadreze istoriografic in trecutul national.

Noul tratat de istorie

Nesigur la inceput pe puterile sale, grupul comunistilor care s-a instalat la carma tarii in decembrie 1989 a facut concesii intelectualilor, probabil pentru a-i castiga sau macar pentru a-i neutraliza. Stimulate de autonomia acordata de putere, institutele de cercetare ale Academiei Romane - observatia se refera cu precadere la domeniul istoriografiei - au iesit din amortirea la care le condamnase regimul totalitar, s-au reorganizat, si-au ales in deplina libertate directorii. Urmare a acestei libertati, initiativele novatoare s-au succedat in ritm accelerat, carentele grave provocate de politica nefasta a regimului totalitar au inceput sa fie remediate, noi directii de cercetare au fost inaugurate, relatiile internationale ale institutelor si ale cercetatorilor s-au intensificat, cortina de fier care izolase istoriografia romana de cercetarea de peste hotare a fost inlaturata. Evolutii favorabile, nu agreate insa de structurile regimului totalitar, care au asigurat continuitatea puterii de la comunism la cripto-comunism. Dupa cativa ani de libertate relativa, concesiile au fost retrase; structurile conservate ale trecutului au considerat ca a sosit momentul restaurarii controlului puterii asupra istoriografiei si al refacerii “frontului istoriografic”. Omul potrivit pentru aceasta misiune a fost lesne gasit. Impus printr-un act de forta reprobabil la conducerea sectiei de istorie, cel chemat sa readuca sub control istoriografia romana a indeplinit pe doua planuri mandatul incredintat: a suprimat autonomia institutelor, care au pierdut dreptul de a-si alege directorii; a inscris in programul de activitate al sectiei, la loc de frunte, un nou tratat de istorie romaneasca, a carui raspundere si-a asumat-o. Forta de munca a institutelor, readuse la ascultare, urma sa fie mobilizata la realizarea unui tratat “academic” de istorie romaneasca, menit, intre altele, sa integreze trecutul comunist si regimul care i-a urmat pe linia de evolutie “fireasca” a trecutului national. La regim nou, tratat de istorie nou! In realitate insa, oameni vechi cu solutii vechi. Ocolind cu grija dezbaterea absolut necesara a problemelor acute ale istoriografiei romane, ca si cum nimic nu s-ar fi schimbat si nu trebuia sa se schimbe, noua conducere a sectiei istorice a impus infaptuirea unui tratat de istorie mamut, dupa chipul si asemanarea celor precedente. Hotarare adoptata in ciuda opozitiei unui sir de istorici care au sustinut necesitatea dezbaterii problemelor actuale ale istoriografiei romane, a unei reflexii temeinice asupra bilantului cercetarii istorice dupa aproape jumatate de secol de experiment totalitar si a directiilor de cercetare care urmau sa fie sugerate tinerilor istorici. Convinsi ca directia in care era angajata activitatea academica in domeniul istoriei era nu numai gresita, dar si nefasta, unii dintre istorici au refuzat sa participe la reluarea unui experiment de inspiratie sovietica, intr-o vreme cand hegemonia sovietica apusese; nu insa si in Romania.

Intr-un tarziu insa, coordonatorii volumelor preconizatei noi variante a precedentului tratat, cel din 1980 - care de fapt nu era decat reactualizarea celui din 1960, din vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej - au pornit la lucru cu un entuziasm a carui fervoare se poate aprecia dupa rezultatul efortului lor. Lasat in voia sortii de coordonatorul ei, lucrarea a intrat in deriva. Unii dintre autorii tratatului au pastrat schema de gandire si terminologia vetusta din sursa lor de inspiratie. Altii - mai curajosi! - au retinut si textele originare, e drept, cu o inovatie remarcabila: au substituit numelor autorilor reali, decedati sau in viata, propriile lor nume. Solutie comoda si expeditiva! Cum insa impunitatea asigurata in trecut de totalitarismul comunist privilegiatilor sai, intre privilegiile carora se afla si dreptul de a-si insusi nepedepsit munca altora, nu mai putea functiona dupa decembrie 1989, raptul masiv si alte pacate “minore” constatate in primul lot de patru volume lansate in librarii a fost adus la cunostinta publicului prin presa. Internetul, care a preluat stirea, i-a silit pe initiatorii lucrarii si editura gazda - atrasa fara vina in procesul editarii celei mai mari fraude din cultura romana - sa retraga in graba intreg tirajul de pe piata. De trei ani lucrarea zace in depozitul editurii, in asteptarea unei “noi editii” anuntate formal cu scop de diversiune, dar imposibil de realizat. Pacatul fundamental al unei parti insemnate a mult asteptatului tratat s-a rasfrant asupra ansamblului lucrarii, care, incontestabil, cuprinde si contributii speciale oneste si valoroase. Marele tratat academic s-a scufundat in discredit absolut.

PCR si succesorul sau neocomunist ies din istorie fara a fi reusit sa-si implineasca dorinta de a-si legitima printr-un tratat academic locul si actiunea in istoria romaneasca. Razbunarea adevarului impotriva opresiunii si minciunii!

(Subtitlurile apartin redactiei)

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22