Robert C. Tucker, mentor, model, prieten (in memoriam)

Vladimir Tismaneanu 10.08.2010

De același autor

A încetat din viaţă, la 92 de ani, Robert C. Tucker, personalitate remarcabilă a ştiinţelor politice, a marxologiei şi sovietologiei. Antologiile sale din Marx şi Lenin, cartea despre filosofie şi mit la Karl Marx, studiile reunite în volumul clasic The Soviet Political Mind, monumentalele prime două volume din biografia lui Stalin (neterminată, din păcate, dar suficient de bogată analitic şi conceptual pentru a rămâne una dintre cele mai strălucite contribuţii pe acest subiect inepuizabil) sunt repere fundamentale în gândirea politică a veacului al XX-lea. Alături de Raymond Aron, Leonard Shapiro, Adam Ulam, Alain Besançon, Richard Pipes, Zbigniew Brzezinski, Ghiţă Ionescu, Martin Malia şi Robert Service, Robert C. Tucker a clădit un aparat interpretativ, riguros, nuanţat şi superb documentat, care nu lasă loc pentru iluzii privind natura esenţial ilegitimă a sovietismului.

Când noţiunea de totalitarism se afla sub asediu din partea direcţiei revizioniste din sovietologie, Robert C. Tucker a oferit argumente imbatabile în favoarea relevanţei acestui concept (recunoscând, alături de Hannah Arendt, importanţa evitării viziunilor împietrite pentru care totalitarismul apărea drept un bloc imuabil). A scris o carte excepţională, The Marxian Revolutionary Idea, unde a dezvoltat tema deradicalizării regimurilor marxiste, anticipând cu mulţi ani momentul Gorbaciov.

Scoala sovietologică de la Princeton, de la Stephen Cohen (azi profesor la New York University) la Stephen Kotkin, se revendică din moştenirea politologică şi istoriografică a lui Robert C. Tucker. Opera lui Tucker a readus în centrul analizei politologice conceptul de cultură politică şi a luminat rolul personalităţii în dinamica acţiunii politice. Cărţile sale despre Stalin şi stalinism au ca pandant în studiile despre Hitler şi nazism lucrările esenţiale ale lui Ian Kershaw.

Am fost apropiat de el, de familia sa, inclusiv de Robert English, ginerele său, astăzi profesor de relaţii internaţionale la University of Southern California, autorul unei lucrări remarcabile despre intelectualii de partid din anturajul lui Gorbaciov şi rolul acestora în dezintegrarea sistemului leninist. Prima carte de Robert C. Tucker, cea despre filosofie şi mit la Marx, am citit-o în franceză, când eram student la Bucureşti. Cursul oficial de istoria marxismului, ţinut de politrucul Gh. Al. Cazan, vitupera împotriva poziţiei lui Tucker. Motto-ul cărţii, preluat de la tânărul Marx, surprindea natura sfâşiată, alienată, a demersului radicalismului hegeliano-marxist: „Filosoful, el însuşi o parte înstrăinată a acestei lumi, se aşază pe sine ca măsură a lumii“.

Apoi, la Caracas, în 1982, am citit absolut fascinat, din biblioteca Sofiei Imber şi a lui Carlos Rangel, Stalin as Revolutionary. După 1982, l-am întâlnit la diverse conferinţe şi simpozioane, dar m-am apropiat de Robert Tucker în 1995, la Princeton. A participat la prelegerea pe care am ţinut-o despre miturile politice după comunism. Seara, am fost la el acasă împreună cu Ana Seleny, care preda, pe-atunci, la Priceton. Am conversat câteva ore cu el şi Evghenia (Jenia), soţia sa de care îl lega o iubire ce începuse la Moscova, în anii războiului. O iubire care s-a confruntat cu aparatele represive ale regimului şi cu suspiciunile paranoice ale lui Stalin însuşi. Ne-am revăzut, apoi, de multe ori, am corespondat cu el, vorbeam adeseori la telefon. M-a sunat să mă felicite pentru recenzia mea, apărută în Times Literary Supplement, la cartea lui Aleksandr Iakovlev, A Century of Violence in Soviet Russia.

Poziţia sa privind bolşevismul era diferită de a multor colegi, inclusiv unii amintiţi mai sus (a se vedea interviul cu George Urban, apărut iniţial în Encounter şi transmis la Radio Free Europe şi Radio Liberty). Robert C. Tucker a considerat că stalinismul este definit de un transformism radical. În The Soviet Political Mind, el afirma că „gândirea transformistă este în mod fundamental opusă oricărei concepţii conform căreia obiectul care urmează să fie transformat deţine capacitatea unei dezvoltări autonome.

Acesta din urmă nu are un potenţial al evoluţiei sau schimbării din interior, în mod spontan, de care, apoi, cel care iniţiază transformarea din exterior să fie nevoit să ţină seama. O asemenea autonomie nu poate fi acceptată, deoarece ea ar impune limite asupra nivelului de transformare din afară la care urmează să fie supus subiectul“ (145). Nu este surprinzător, aşadar, că, în momentele în care stalinismul s-a aflat în situaţii de criză, în acele clipe de cumpănă pe plan intern, el a declanşat proiecte grandioase de transformare a Omului şi a mediului înconjurător, sfidând şi condamnând genetica drept o pseudoştiinţă reacţionară, burgheză. În acelaşi timp, acest proiect de remodelare radicală a realităţii nu este un proces arbitrar. El este fundamentat „pe legi ştiinţifice obiective“. Iar Tucker a demonstrat în lucrările sale cum Stalin, printr-un proces de externalizare, a ajuns să fie convins „că propriile idei sunt necesităţile naturale ce guvernează dezvoltarea societăţii“.

Era de fapt o „dezvoltare“ perversă a ambiţiei deterministe a marxismului originar.

Pe de altă parte, Robert C. Tucker a refuzat teleologia istorică absolutistă. El credea că a existat o pluralitate de drumuri pornind de la Lenin, că Stalin nu fusese inevitabil. Tot aşa cum de la Marx se putea ajunge la Bernstein, nu doar la Lenin. În interviul cu G. Urban, el afirmă: „nu sunt de acord cu ideea că totalitarismul stalinist a fost rezultatul logic al doctrinei leniniste“ (168). În opinia sa, evoluţia scrierilor lui Lenin justifică o derivare la fel de „logică“ către alţi „discipoli“ ai săi, precum Rîkov, Buharin, Krupskaia, Tomski. Dar tot el a scris despre cultura politică a bolşevismului şi a demonstrat natura intrinsec antidemocratică, despotică a voluntarismului mesianic leninist. A participat la un simpozion pe care l-am organizat, împreună cu Ferenc Fehér, la New School for Social Research, la patru decenii de la prima Rezoluţie a Cominformului împotriva lui Tito şi a titoismului. Era acolo şi istoricul Aleksa Djilas, fiul marelui disident iugoslav Milovan Djilas, de care profesorul Tucker era legat printr-o caldă prietenie.

Generaţii de politologi şi istorici din Vest, dar şi din statele sovietizate, au fost inspiraţi de ideile lui Robert C. Tucker. Propriile mele contribuţii sunt direct legate de viziunea sa despre stalinism şi despre totalitarism în genere. Într-o scrisoare de la sfârşitul anilor 90, îmi spunea că dacă ar fi să predea din nou (era de-acum Profesor Emeritus la Princeton), ar folosi cartea mea Reinventing Politics drept bibliografie obligatorie. A fost cel mai frumos lucru pe care l-am auzit de la un intelectual de o asemenea statură. Mi-a făcut apoi onoarea de a scrie câteva rânduri de o mare generozitate pentru coperta cărţii mele Stalinism for All Seasons: A Political History of Romanian Communism, apărută în 2003 la University of California Press şi tradusă de Cristina Petrescu şi Dragoş Petrescu la Polirom (2005). A numit volumul meu „lucrarea fundamentală despre comunismul românesc, o istorie profund documentată şi lesne de citit“.

Robert C. Tucker a fost un prieten drag, un model şi un mentor. De la el, de la Ghiţă Ionescu, de la Alvin Z. Rubinstein şi de la Ken Jowitt am preluat accentul pe analiza ethos-ului, a matricii simbolic-emoţionale proprii formaţiunii politice pe care mă străduiesc să o explorez. Cărţile sale ar trebui traduse cât mai curând în limba română. În volumul al doilea al biografiei lui Stalin (Stalin in Power: The Revolution from Above. 1928-1941), Tucker a analizat bolşevismul de extremă dreaptă. În interpretarea sa, această metamorfoză (unii ar numi-o pseudomorfoză) s-a produs în momentul în care Stalin „a combinat propria versiune a revoluţionarismului leninist cu naţionalismul velicorus“ (XV).

La baza acestui fenomen s-a aflat un proces de dublă identificare: cea de factură etnică şi implicarea totală în procesul de transformare, de recreare a lumii. Încă de la începutul anilor 20, Stalin era una dintre cele mai proeminente figuri ale aşa-zisului grup al „patrioţilor ruşi, roşii“. Într-un alt loc, sovietologul a folosit şi formula „bolşevism naţional rus“. Aceste observaţii ale lui Tucker şi teoretizarea sa a procesului de reversion (reapariţia unor fenomene istorice din trecut în comunism) sunt, în opinia mea, punctul de plecare al înţelegerii fenomenului de hibridizare fascistă a comunismului, care, în România, a luat forma stalinismului naţional. Mai mult decât atât, în aceste zile când ne confruntăm cu multiple nostalgii legate de perioada comunistă, studiul lucrărilor lui Robert C. Tucker poate oferi o necesară cheie pentru înţelegerea rolului psihologiei şi al personalităţii în explicarea momentului Ceauşescu din istoria românească recentă. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22