PMP, unificare prin dezintegrare

Partidul lui Băsescu a avut o creștere spectaculoasă, în doar 6 luni a sărit de la 4,1% la 10,2%. Era previzibil. Înscri­e­rea la tribunal și in­trarea Elenei Udrea în PMP au pus capăt perioadei ro­man­tice a Fundației Miș­carea Populară, cu in­telectuali, prin­cipii și promisiuni de partid „altfel“. Par­lamentari PDL, ba chiar și din PNL, nume nu tocmai ono­rabile, au migrat la PMP, primari im­portanți, precum „Pinalti“, Boc, Fal­că, plus alte câteva zeci din orașe mai mici, s-au înscris în Fundație, iar ba­ro­nași și afaceriști lo­cali de toate culorile au luat calea „pro­iectului Băsescu“. Se putea altfel? Pro­babil că nu în Ro­mâ­nia și într-un timp atât de scurt. Trans­ferul de electorat s-a produs însă în mo­mentul în care Bă­ses­cu a început să dea semnale clare de susținere a noului partid, apogeul pro­ducându-se, firesc, în campania pen­tru europarlamentare. În frunte cu ine­puizabila furnizoare de știri Udrea, prin mesaje și acțiuni cool, dând do­va­dă de mai multă fantezie, uneori de-a drep­tul debordantă, decât restul com­pe­ti­to­rilor, dar mai ales cu un lider de ca­li­brul lui Băsescu pe post de lo­co­mo­ti­vă, PMP a urcat lună de lună, pro­cent cu procent. Ce câștiga pe de o par­te PMP pierdea pe cealaltă PDL. Nu a existat ni­ciun moment de time out, timpul pre­sa, așa încât tandemul re­du­tabil Bă­ses­cu-Udrea a fost obligat să lup­te tot pe do­uă fronturi. Războiul cu Pon­ta a aco­perit prin intensitatea so­­no­ri­tă­ții sce­na publică, adversarii fi­ind bine ca­li­fi­cați pentru tăvăleala în „mo­­cir­lă“, cel cu Blaga pă­rând, prin com­­pa­rație, o luptă cu flo­re­ta. Cert es­te că strategia a dat rezultate.

Un scor de peste 10% și o diferență mi­că față de PDL poziționează PMP ca ju­că­tor semnificativ pe scena politică, cu o bună capacitate de negociere pen­tru viitorul candidat la prezidențiale al opoziției, dar mai ales îi dă un atu în ra­port cu tabăra Blaga. Chiar și un re­zultat de peste 7% validează PMP ca ac­tor politic, să nu uităm, la eu^­ro­par­lamentarele din 2007 PLD (desprins din PNL) a obținut 8%, ceea ce l-a fă­cut suficient de atractiv pentru o fu­ziune cu PD. Tot ceea ce este de la 7% în sus va arăta că proiectul este o reu­șită, validând-o inclusiv pe Udrea ca viit­or președinte al PMP, ce este sub acest procent ar scoate practic din joc PMP, cu principalii lui actori cu tot.

Riscul deloc neglijabil al întregului de­mers, chiar și în condițiile unui re­zul­tat peste așteptări, este însă pentru Tra­ian Băsescu. Întrebările fundamentale care se vor ridica imediat după aflarea rezultatelor sunt dacă electoratul „bă­sist“ se reduce la 7-11%, dată fiind iden­­tificarea totală a președintelui cu partidul, și dacă războiul continuu cu Ponta nu a consolidat celălalt elec­to­rat, cel antibăsist, umflând pro­cen­tele PSD. Răspunsul va fi aflat doar în func­ție de capacitatea lui Băsescu de a se așe­za la masa negocierilor pentru sta­bi­li­rea unui candidat. De capa­ci­ta­tea de cedare. În momentul de față, nu este clar dacă susținerea acordată de pre­șe­dinte Elenei Udrea chiar mer­ge în di­rec­ția impunerii ei drept can­di­dat la pre­zidențiale, în pofida de­cla­ra­țiilor des­pre „potențialul de creștere“, abi­litățile de luptătoare, curaj sau ca­li­tă­ți­le de politician. Poate fi doar un si­mu­lacru. Ca și PDL, PMP va fi obligat în fața propriului electorat să meargă pe calea coagulării și a compromisului re­zonabil. Altfel va rămâne un jucător mă­runt, căruia i se va reproșa mereu că a dezbinat în loc să adune.