De același autor
Jurnalismul, ca profesie bazată pe norme profesionale și etice și mai puțin pe reglementări, își formulează idealurile prin a arăta ce rol joacă în societate. În vremuri de profundă schimbare a paradigmei jurnalismului, dar și a relației om-tehnologie, între idealurile clasice și practica meseriei apar falii adânci. Falii apar și între organizațiile media, între jurnaliști și grupări, fiecare susținând că este mai reprezentativ și pretinzând susținere din partea publicului.
Modelele recunoscute care definesc rolul presei sunt cele de watchdog-câine de pază, civic, facilitator social, divertisment. Cât de mult se îndepărtează jurnalismul de rolurile asumate teoretic este o măsurătoare pe care o face mai cu seamă publicul. Iar dacă publicurile, fiindcă nu e doar un public compact și unitar, exprimă insatisfacție, atunci competiția cu mult mai nesigurele rețele sociale este pierdută. Deconectarea idealurilor jurnalismului de practica lui aduce cele mai mari dezamăgiri și confuzii. Sociologii media constată că presa e ca societatea, iar cultura profesională se formează sau se deformează în interiorul culturii societății. Când societatea abandonează principiile, mass-media le abandonează și ea. Ce susțin, în general, jurnaliștii? Că servesc publicul și societatea, în virtutea dreptului cetățenilor de a fi informați. Ce produc? Adeseori fake news, dezinformare, manipulare, fie servesc interese politice sau pur comerciale. Decalajul între ideal și performanță este sursa dezgustului pe care publicul îl resimte, spunând „nu mai citesc presa, nu mă mai uit la televizor”. Subterfugiul, explică Libertatea, constă în avansarea unor contracte care să acopere netransparent campaniile electorale când nu pot încheia, conform legii, contracte cu televiziunile. Sunt și alte cheltuieli, că bani sunt mulți. După eșecul aderării României la spațiul Schengen, PSD a plătit 16.500 euro ziarului austriac Die Presse ca să publice o scrisoare a lui Marcel Ciolacu.
Mass-media din România ilustrează un paradox, similar cu cel din societate: insatisfacția față de prestația presei se întoarce mai degrabă împotriva presei de calitate. Audiențele mari le obțin tabloidele pline de prostii, televiziunile unde prezentatorii au limbajul și atitudinea unor șmecheri, iar moderatoarele oficiază ca mari preotese, nu moderează, precum și site-urile inventate peste noapte pentru a răspândi propagandă. Altfel spus, mass-media pierde pe drum jaloanele etice, iar societatea nu sancționează asta. Comportamentele sociale sunt deformate, golăniile sunt luate drept „curaj”, indisciplina e interpretată ca rezistență civică etc.
Deși pretind că doresc informație, cetățenii care formează diverse publicuri aleg să alerge după acele medii care le oferă doar păreri. „Păreriștii” sau „opinologii”, cum li se spune în argou jurnalistic, înfipți de ani în fotoliile unor studiouri de televiziune, nu pot oferi telespectatorului mai mult decât vorbe goale. Totuși, aduc audiență prin vehemența cu care atacă ce trebuie atacat, fiindcă invitarea lor e cu misiune. Facem însă diferența între analiști, experți, universitari specializați și „păreriști”. Trebuie adăugată finanțarea mass-media, cu adresă și netransparent, de către partide. Libertatea publica recent sumele mari pe care PSD le direcționează către anumite televiziuni, ocolind din timp interdicțiile impuse de legea electorală. „În ultimii doi ani și trei luni, PSD a cheltuit cu presa, conform datelor Autorității Electorale Permanente, peste 100 de milioane de lei, echivalentul a 20 de milioane de euro. Majoritatea banilor merg la site-urile posturilor TV”, scrie Libertatea. Banii sunt de la buget, din subvenția acordată partidului.
În România preocuparea pentru temeliile teoretice ale profesiei de jurnalist este minoră în redacții, fiind lăsată pe seama universităților. Apetența pentru studiu într-o meserie aflată în plină schimbare este nesemnificativă și, în parte, justificată. Redacțiile sunt diminuate ca număr de jurnaliști, pauperizate de mulți ani, presa locală stă de cele mai multe ori cu mâna întinsă la instituțiile de stat și la politicienii locali, lăsându-se capturată de interesele finanțatorului. Independența mult clamată este un vis. Când diverse fundații încearcă să ofere traininguri pe temele actuale ale presei, abia adună o audiență. Oamenii sunt ocupați să acopere câte patru-cinci-șase domenii în fiecare zi. Nu e timp de... teorie. //
