O cupă de acid sulfuric pentru presa de investigație

Brindusa Armanca 25.09.2012

De același autor

Un caz cum este cel al privatizării Oltchim pune în evidență cât de mult a pierdut presa de investigație, pusă pe butuci în anii de criză și de sălbatică politizare.

Cazul Oltchim, dezbătut cu fervoare de vreo două săptămâni, e abordat în mass-media pe ipoteze, presupuneri, ghicitori. Ziarul România liberă inventaria zilele trecute cele „șase mistere“ ale privatizării, iar audio-vizualul trăiește de pe ur­ma spectacolului dat de Dan Diaconescu, vorba pre­sei, „inculpat și adju­de­ca­tar“ în urma licitației pen­tru privatizare. Presa nu are la îndemână nicio in­formație certă care să ex­plice ce se va întâmpla cu combinatul, cu angajații, cu salariile res­tante, cu funcționarea în viitor. Auto­ri­tățile presupun că Diaconescu-OTV nu are banii și profită de slăbiciunea statului pentru a face un circ mediatic major, analiștii economici avansează ipoteze de­loc optimiste în legătură cu privatizarea (cu cât mai la vedere, cu atât mai cețoasă) și patronul potențial, iar presei îi rămâne să speculeze repetând întrebarea cine se află în spatele lui Diaconescu-OTV, doar-doar va primi un răspuns.

Un caz cum este cel al privatizării Oltchim pune în evidență cât de mult a pierdut presa de investigație, pusă pe butuci în anii de criză și de sălbatică politizare. Jur­naliștii s-au găsit dezarmați în fața ma­nipulărilor și a lipsei de transparență a unei privatizări „la vedere“, fără surse de încredere, fără documente relevante, toa­te necesare unei anchete consistente. Pe acest gol se poate compune o cacealma de proporții, în deriziunea legii, dar și a spe­ranțelor pe care oamenii Oltchim-ului și le agață de venirea unui patron salvator. Jurnalismul de investigație costă. O an­chetă înseamnă timp și bani. Patronii de presă nu investesc în așa ceva, decât dacă ancheta e comandată pentru combaterea unui adversar politic sau a unui con­cu­rent. Avem exemple în acest sens. Trustul Intact își înființase, la un moment dat, un departament „de șantaj“, cum dezvăluia un jurnalist. Mai sunt și alte exemple, în presa scrisă, în te­le­vi­ziunile locale etc. O an­chetă de presă presupune, pe lângă fler, nas de de­tectiv, cunoașterea ins­ti­tu­țiilor, a legislației etc. și, obligatoriu, independența jur­nalistului capabil să își asume riscuri. Altminteri, ancheta sa va fi oprită de la publicare și difuzare pentru a nu deranja, pentru a nu strica jocurile, pen­tru a nu afecta imaginea vreunui pu­ternic al zilei. Nu s-ar putea spune că nu există azi în presa românească astfel de jurnaliști. Un exemplu strălucit este Adri­an Mogoș, care a primit în 2010 Premiul de Excelență pentru investigație jur­na­listică, acordat de Inițiativa Central-Eu­ropeană și de Organizația Media Sud-Est Europene (SEEMO). Trebuie amintită și o veterană a presei de investigație, o natură de detectiv ieșită din comun, jurnalista Ondine Gherguț, acum redactor la Ro­mânia liberă.

În general, jurnaliștilor români le lipsesc nu calitățile, ci condițiile. Mai cu seamă au­tonomia. Ca în fiecare an, Raportul FreeEx semnalează, sub tristul generic Pre­sa românească în cădere liberă, pier­derile: „Calitatea actului jurnalistic a continuat să se degradeze. Informația re­levantă din perspectiva interesului pu­blic a fost sufocată de dezbateri sterile pe televiziunile de știri. Jurnalismul de investigație s-a refugiat în online și a de­venit preponderent o preocupare a jur­naliștilor freelance. Presa nu-și sta­bi­lește întotdeauna independent agenda zil­nică, ci preia informația prioritizată de că­tre grupuri de presiune, politice și fi­nanciare“, sunt doar câteva constatări. În 2001, se înființa Centrul Român pentru Jur­nalism de Investigație - CRJI. Jurn­a­liștii care au înființat organizația – trebuie aminiți Ștefan Cândea, Sorin Ozon, Cătălin Prisecariu, Radu Paul, Mihai Vasile, dar și alți 20 - au găsit frecvent finanțare inter­națională pentru a sprijini investigații transfrontaliere pe subiecte periculoase de contrabandă, rețele de prostituție, trafic de cetățenie etc. Anchetele au fost puse gratuit la dispoziția presei din România. Foarte puțini s-au arătat interesați. Free­dom House a instituit un proiect de sprijin a jurnalismului de investigație, cu granturi și traininguri substanțiale. Totuși ziariștii se mulțumesc prea adesea cu „partene­riatele“ prin care li se livrează subiecte de-a gata, dosare întregi sau documente compromițătoare de la miniștri, demnitari de tot felul, oameni de afaceri, politicieni, cum deunăzi scria Liviu Avram. Su­pra­vie­țuitorii speciei de jurnalist-detectiv sunt incomozi și trebuie stârpiți. Vezi ca­zul re­cent al CV-ului contrafăcut al lui Șova, in­dignat la culme de îndrăzneala lui Cătălin Prisecariu de a-i scotoci biografia pro­fe­sională pe site. Pentru cutezanța de a di­fuza în premieră documentele pla­gia­tului lui Victor Ponta, a fost desființat un canal de televiziune, TVR Info. O veste proastă: până nu se va cenzura Internetul, specia inconfortabilă va supraviețui totuși. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22