De același autor
Mare supărare pe parlamentarii care au susținut și votat inițiativa pesedistului Valeriu Steriu de a scuti jurnaliștii de impozitul pe venit. Prin voci de notorietate din mass-media, scutirea introdusă prin modificarea Legii Codului Fiscal 227/2015 a fost numită „cadou otrăvit”, „mită”, „pomană”, „șpagă”. Textul modificat arată că sunt scutite „persoanele fizice pentru veniturile realizate din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin (1) - (3) și pentru veniturile din drepturile de proprietate intelectuală, ca urmare a desfășurării activității de jurnalism, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului muncii și justiției sociale și al ministrului finanțelor”. Cu mai multe avize negative, cu 91 de abțineri și 174 de voturi favorabile, modificarea a trecut. Unii jurnaliști au fost de părere că le este limitată astfel independența, până într-acolo încât nu vor mai putea să îi critice pe pesediști sau să abordeze subiecte ca pensiile speciale sau privilegiile politicienilor. Alții au invocat „imaginea” și credibilitatea breslei primejduite de această măsură. 13 jurnaliști, toți din presa centrală, s-au grăbit să îi trimită președintelui Iohannis solicitarea de a nu promulga modificarea legislativă, fiindcă „nu există motive pentru ca jurnaliștii să fie încadrați la excepții. Dacă se face asta, așa cum a votat Parlamentul, atunci e vorba de privilegii financiare pentru jurnaliști, categorie nedefinită în care se poate introduce, practic, oricine pentru a încasa niște bani”. În plus, măsura „nu servește interesul public, nu întărește libertatea de exprimare, ci, dimpotrivă, afectează profund încrederea dintre jurnaliști și public”.
Facilități sau privilegii?
Nu este, totuși, prima dată când statul, prin guvern sau prin legislativ, acordă facilități presei, direct sau indirect. Presa tipărită, ca și cărțile, beneficiază de TVA redusă la 5% conform art. 291 din Codul Fiscal. Drepturile de autor, cea mai frecventă formă de venit a jurnaliștilor în România, sunt scutite din 2018 de contribuția la asigurările de sănătate, conform art. 154 Cod Fiscal. N-a fost zarvă la aceste scutiri. De data aceasta însă, indignarea a atins cote maxime. Cei mai vehemenți au fost jurnaliști bine plătiți, precum C.T. Popescu sau Cătălin Tolontan, pe care scutirea nu îi interesează decât în mică măsură. De altfel, mulți jurnaliști au contracte de servicii pe firmă proprie, cu alt regim decât contractele de muncă sau contractul de copyright. Nici de data aceasta, breasla nu a dat dovadă de diligență, analiza, reflecția și consultarea în interiorul breslei fiind substituite cu reacții la cald față de un proiect legislativ care circulă în Parlament de peste un an. Profesorul Mihai Coman sublinia că breasla „a pierdut controlul asupra câmpului profesional” în măsura în care nu deține resursele profesiei: finanțarea stă în conturile unor patroni autohtoni aflați în concubinaj politic sau direct în mâna politicienilor. Pe cât de aleatorie este inițiativa politică de a scuti jurnaliștii de un impozit, proiect încropit și prost motivat, pe atât de pripită a fost reacția jurnaliștilor care s-au exprimat public, contracarând cu argumente pe lângă subiect. Astfel, s-au arătat prea puțin îngrijorați de confuziile create de definiția activității de presă din textul legii, care amestecă în Art. 7„cercetarea, investigarea, interpretarea și comunicarea știrilor și informațiilor publice prin intermediul ziarelor, televiziunii, radioului și al altor mijloace de informare în masă”, cu activitatea tehnicienilor radio-TV care controlează echipamentele, transmisia, ba chiar telecomunicațiile „terestre, marine sau aeriene”. Oricât de „nedefinită” ar fi categoria, jurnalismul este o profesie cu statut și misiune stabilite, cu toate schimbările de paradigmă aduse de noile tehnologii, de internet și de rețelele sociale. Se poate vedea că politicienii n-au avut nici cunoștințe, nici obiective clare cu acest proiect de lege, prezumat a fi un mod de a „cumpăra” bunăvoința jurnaliștilor în perioada electorală sau, mai rău, de a-i compromite în ochii publicului. În această dispută, jurnaliștii n-au răspuns în cunoștință de cauză, comentând eronat că banii în plus ar rămâne la patroni, ceea ce nu e posibil în regimul fiscal actual. Facilitățile fiscale se practică în toată lumea pentru a impulsiona anumite domenii, pentru a acorda sprijin unor categorii sau pentru a stimula investițiile. De regulă, ele nu sunt „privilegii”, atunci când vin să echilibreze o situație de precaritate. Sectoarele producătoare de cultură și cunoaștere, cum sunt teatrul, cinematografia, universitățile etc., beneficiază de susținere de la stat. Și mass-media aparțin industriilor cunoașterii.
Cum fac alții în Europa și peste Ocean
Dintre țările europene, Franța este, poate, cea mai darnică în subvenții pentru media, contribuind cu până la 8% din cifra totală de afaceri a presei. Fondul Strategic pentru Dezvoltarea Presei, care alocă între 400 și 500 de milioane de euro anual, există de decenii, iar criticile aduse fondului nu se referă la existența lui, ci la sistemul său birocratic. La francezi se oferă mai multe forme de ajutor, de la reducerea TVA și sprijinirea distribuției la domiciliu și a transportului poștal, până la compensații pentru presa tipărită care încasează mai puțină publicitate, subvenții pentru modernizare, pentru pluralism etc. În Suedia, presa beneficiază de TVA redus de 6%, de un sistem de ajutor pentru funcționare (peste 80 de cotidiene îl primesc) și de subvenții pentru distribuție (peste 130 de publicații sunt incluse). În Norvegia, sunt susținute din bani publici ziare cu tiraj mic sau din zone greu accesibile, precum și companii media care exprimă vederi politice disidente. SUA subvenționează presa tipărită prin taxe poștale reduse, dar și printr-un sistem de subvenții și scutiri care poate ajunge la 3% din cifra de afaceri a ziarelor, iar Corporation for Public Broadcasting, entitate neguvernamentală cu misiunea de a promova și sprijini financiar conținutul audiovizual, primea între 450 și 800 de milioane de dolari în ultimii opt ani pentru susținerea stațiilor de radio și televiziune. Europarlamentarii au adoptat în 2019 „taxa pe link” referitoare la copyright, pentru a ajuta autorii din presă să primească o parte din veniturile generate de difuzarea producțiilor lor pe internet. Parlamentul Republicii Moldova își propusese în grupul de lucru pentru perfecționarea legislației mass-media un sistem integrat de subvenții, însă contextul politic zbuciumat a șters această prioritate din agendă. Sursele cercetătoarei Julia Cagé din volumul Cum salvăm media arată că „peste tot în lume, subvențiile reprezintă o fracțiune redusă din cifra de afaceri a ziarelor, întotdeauna mai puțin de 10%”. Deci, există o practică răspândită a ajutorării presei, cu implicite riscuri. Acolo unde democrația e fragilă, statul, guvernele și în general politicienii pot exercita influențe nefaste asupra jurnalismului. Într-un studiu al Center for Media, Data and Society, Marius Dragomir indică patru strategii prin care autoritățile obișnuiesc să controleze presa: bugete de stat alocate direct mediilor publice, subsidii guvernamentale, publicitatea de stat și măsuri legale de natură să intervină în logica pieței. Distribuirea preferențială netransparentă a publicității este instrumentul preferat al autorităților din țările Europei Centrale și de Est. Studiul nu exclude susținerea mass-mediei din fonduri publice sau scutirile de taxe. Dacă există reguli clare, conforme unor politici publice transparente, dacă alocările se fac pe criterii echilibrate, astfel încât susținerea să ajungă acolo unde vulnerabilitatea e mai mare, atunci suportul e just și nu va influența independența mass-mediei și libertatea jurnaliștilor.
Pe cine ajută scutirea
de impozit pe venit
Situația economică precară a presei este o realitate incontestabilă în România, nevindecată după criza financiară declanșată în 2008. Cea mai lovită a fost presa locală, ajunsă la mâna politicienilor și a baronilor, care au transformat-o ușor în instrument de influență. Se adaugă intervenția noilor tehnologii, care au stimulat dispariția a sute de ziare în print, cât și dispariția a câteva mii de joburi din mass-media. Îngustarea pieței de publicitate mulți ani la rând, precum și jongleriile politice cu publicitatea de stat acordată preferențial au contribuit la scăderea veniturilor în presă și, implicit, la pauperizarea jurnaliștilor. Bugetul de publicitate cheltuit în România anual nu depășește, în cei mai buni ani, 450 de milioane de euro, din care marile companii de televiziune iau peste 75%, în vreme ce printului îi rămâne sub 14%. Publicul are puține informații despre cum sunt plătiți jurnaliștii și cât de mari sunt discrepanțele. În vreme ce în redacțiile tot mai restrânse din presa locală jurnaliștii primesc, cu contract de muncă și/sau contracte de drept de autor, în jur de 1.500-2.000 de lei, Dan Voiculescu își plătește propagandiștii (din păcate, percepuți și ei ca „ziariști”) cu mii de euro. De exemplu, prin 2013 aflam că Ion Cristoiu a fost plătit în cinci ani cu 500.000 de euro pentru prestația la Trustul Intact, că Mihai Gâdea avea 15.000 de euro lunar, iar Radu Tudor, 8.500 de euro pe lună, conform declarației de avere a soției. Sumele obținute din contracte cu firme asociate PSD publicate de Newsweek România arată că Bogdan Chirieac, Doru Bușcu sau Liviu Alexa s-au înfruptat din plin mascați în jurnaliști. Astfel de stipendii nu sunt în niciun fel justificate și distorsionează grav piața muncii. Scutirea de impozit ar avantaja, poate, jurnaliștii din micile redacții locale, dar, paradoxal, și pe cei din mediile publice, care sunt, totuși, plătiți decent. Așadar, măsura nu rezolvă problema stării economice precare a presei. Fragmentată și vulnerabilă dintr-o „lipsă de solidaritate incredibilă”, neîntâlnită la nicio altă profesie, cum observa profesorul Mihai Coman, breasla jurnalistică sau segmente ale ei nu s-au manifestat unitar nici de această dată, cei de la „centru” ignorându-i pe cei din local. De altfel, Uniunea Jurnaliștilor Maghiari din România și-a publicat poziția, solicitând măsuri care să echilibreze salarizarea jurnaliștilor, rămasă sub salariul mediu pe economie, în funcție de un model și un parcurs profesional, pentru a reduce uriașele discrepanțe. Rețeaua PressHub, alcătuită din 27 de entități media locale și centrale, coordonată de Freedom House România, pregătește un document de poziție referitor la sprijinul de care presa are nevoie. Reacțiile impetuoase la scutirea de impozit a jurnaliștilor dezvăluie incapacitatea breslei de a se aduna, de a propune soluții sistemice, de a pune pe masa politicienilor o analiză lucidă și o strategie proprie, cu trebuințe și criterii, cu solicitări rezonabile. Pentru că mass-media, oricât de fudulă ar fi, are nevoie de ajutor. //
