Societate bolnavă, presă debilă

Cercetători ai fenomenului media din Europa s-au pus de acord în ultimii ani asupra sursei culturale a deviațiilor mass-media. Profesorul american Peter Gross sublinia în studiile sale că, în relația dintre presă și so­cietate, cultura e cheia, nu sis­temul. O societate cu grilă etică rară nu va dezvolta un sis­tem media riguros și se­ver, ci unul deschis la com­promis, oportunism și corup­ție. Cum nu există un „DNA al presei“, deși mogulii de pre­să din România deja cu­nosc rigorile legii și unii deja exe­cută condamnări penale, soluțiile pentru a limita deriva etică din mass-media sunt pu­ține: fie o lege a presei, fie autoreglementarea care să includă o autoritate de sancționare a derapajelor. Prea politizat și incapabil să își facă treaba, CNA nu intră în discuție. Legea presei a fost sistematic respinsă de jurnaliștii români care nu cred în bunele intenții ale par­lamentarilor, temându-se de limitări ale li­ber­tății de exprimare. Au dreptate, fiindcă ulti­mele tentative legislative, ca Legea defăimării sociale sau anularea taxei Radio-TV, ambele propuse de condamnatul penal Liviu Dragnea, liderul PSD, exact asta demonstrează. Dar nici asupra stabilirii unor consilii de onoare nu s-au pus de acord jurnaliștii din Ro­mânia, riscând o pierdere de credibilitate masivă. S-a și în­tâmplat, fiindcă azi doar unul din cinci repondenți în son­da­jul IRES din 2015 mai crede că presa e independentă. În­cercări de formulare a unui re­gulament pentru un Con­si­liu de Etică au existat, dar ni­mic nu a urmat după dez­ba­terile aprinse. Mefiența jurnaliștilor în auto­ri­tatea potențialilor componenți ai consiliului a învins. Există un consiliu funcțional de acest fel doar în Uniunea Ziariștilor Maghiari din Ro­mânia.

Cum au făcut alții, chiar în țările fostului bloc co­munist, pentru a păstra reputația profesiei prin instaurarea deontologiei, merită văzut și urmat. În Lituania există Comisia de Etică a Jur­naliștilor și Editorilor, alcătuită din 15 mem­bri ai asociațiilor media și ai publisherilor, cărora li se adaugă patroni și reprezentanți ai so­cietății civile. Bulgaria a repus în funcțiune în 2015 o Comisie Generală de Etică cu 12 membri conduși de un președinte. Deși are încă din anii ’90 un Consiliu Media ca garant al responsabilizării jurnaliștilor, sistemul po­li­tic polarizat polonez a produs o fractură ma­joră a libertății printr-o abuzivă Lege a presei care a dus la căderea Poloniei de pe locul 18 în 2014, pe locul 47 în Indexul libertății de ex­primare din 2016. În Ungaria, jurnaliștii au ieșit repetat în stradă împotriva Legii mass-media care instituie un control politic dur. În Finlanda, țară cu scoruri record în Media Sus­tainability Index, Codul deontologic este re­vizuit anual, pentru a-l adapta evoluției so­cietății. Dar jurnaliștii finlandezi sunt loiali mai cu seamă codurilor interne ale organizațiilor și companiilor media la care sunt afiliați. Hall­iki Harro-Loit susține că prevederile codurilor deontologice conservatoare din Estonia, da­tând din 1997, nu mai corespund societății pos­tmoderne, fiindcă ele reglementează re­lații etice în interiorul breslei, fiind „media-cen­trice“, în vreme ce noile coduri trebuie să re­glementeze relațiile dintre mass-media și public, deci să fie centrate pe audiență și să con­țină elemente actualizate referitoare la New Media, proprietate intelectuală, educația publicului etc.

Atunci când apar dileme și cazuri de in­tegritate sau de atac la libertatea presei, ger­manii se adresează Consiliului Presei - Pres­se­rat, fondat în 1956, o autoritate voluntară de autoreglementare a mass-media. Cei 28 de membri respectă structura asociativă a presei germane: Asociația Federală a Editorilor de Ziare (BDZV), Asociația Editorilor de Reviste (VDZ), Asociația Jurnaliștilor Germani (DJV) și Uniunea Jurnaliștilor Germani (DJU). Aceștia cercetează cazurile sesizate, iau decizii și oferă recomandări pe baza Codului Deon­to­logic și conform unor proceduri trans­pa­rente. De regulă, vin peste 2.000 de sesizări pe an referitoare la încălcarea demnității, a inti­mi­tății, a dreptului la imagine, discr­i­mi­nare, păr­tinire, publicitate ascunsă etc. Multe din aces­te sesizări sunt respinse ca nefon­date. De exemplu, în 2014 au fost respinse 255 de se­si­zări, iar 510 au fost considerate justificate. Din­tre acestea, doar 20 de inves­tigații s-au sfârșit cu sancțiunea maximă, mus­trarea pu­blică, celelalte sancțiuni fiind avertismentul și dezapobarea sau mențiunea critică. Foarte rar cazurile sunt trimise la instanțele de ju­de­cată, mai puțin de 10%. Consiliul Presei ger­mane are rol sancționator limitat, fiind con­siderat un mediator între jur­naliști, editori și societate, un apărător al re­putației și libertății de exprimare care pune umărul la dezvoltarea contextului moral al pro­fesiei.