De același autor
Philipe de Villiers era un fervent sustinator al Poloniei de pe timpul sindicatului Solidarnosti; cu prilejul campaniei legate de referendum, a recurs la sperietoarea emigratiei poloneze. Acum, cand francezii au spus “nu” Constitutiei europene, ce va spune asta?
Este clipa de glorie pentru polski hydraulik! Instalatorul polonez si-a gasit locul in Istorie! “Traiasca Franta!”, a exclamat unul dintre politicienii nostri de extrema dreapta, un antieuropean inversunat... Vorbind serios, voi spune ca “nu”-ul francez imi inspira mai multe observatii. Mai intai, recunosc in el acea fatalitate foarte franceza care atarna greu in toate referendumurile voastre. Charles de Gaulle, acest mare francez pe care l-a pierdut aroganta lui, Francois Mitterrand, el insusi un mare sef de stat, care obtine votul la Maastricht la mica diferenta, Jacques Chirac (pe care-l respect pentru declaratiile sale despre Vichy si pentru felul cum apara o Franta laica), care a crezut ca popularitatea sa nascuta din “nu”-ul fata de razboiul din Irak ii va asigura un “da” masiv cu privire la Europa... Mai ales, vad aici un semn al deficitului politic din Europa de azi. Clasa politica este dezavuata; partidele, in Franta ca si aici, nu mai slujesc decat la exprimarea ambitiilor personale sau intereselor particulare ale elitelor. Nu mai exista o filozofie proprie fiecarei familii politice. Ce diferenta mai ramane de acum inainte intre democratia crestina si social-democratie? Nu una prea mare. Stanga si-a indeplinit partea esentiala a programului.
Sunt elitele responsabile?
Da. In Franta, ca si in Italia, in Germania sau in Polonia, iubita mea patrie, eroica si martirizata. Procedurile democratice sunt respectate, dar moravurile democratice nu mai sunt: ganditi-va la toleranta fata de minciuni, fata de promisiunile nerespectate, fata de coruptie! Pana si Stendhal ar fi votat “nu”! Amintiti-va de scena de la bal, de dialogul intre Julien Sorel si contele Altamira: “Ce bal frumos! Nu-i lipseste nimic. - Lipseste gandirea”. Astazi, in Franta, puterii ii lipseste gandirea. Am ascultat interventiile presedintelui Chirac: sunt facute intr-o limba frumoasa, dar care este intelesul lor?
De ce aceasta regresiune democratica?
Sub dictatura, infruntam cenzura si lipsa informatiei. Astazi, traim intr-un prea-plin cacofonic, in care e usor sa te pierzi si care face ca totul sa devina permeabil la demagogie.
“Nu”-ul francez si cel olandez nu sunt cumva pretul unei largiri prea rapide?
Aceasta largire a fost pozitiva, dar imi dau seama ca a produs un mare soc psihologic. In ochii vostri, noi nu apartinem familiei occidentalilor: noi suntem niste barbari (rade). Paradoxal, polonezii erau mai acceptati in Franta inainte de largire. Astazi, suntem o tinta pentru alianta nationalismului de extrema dreapta cu un “suveranism” de stanga, care crede ca a venit momentul pentru revolutia mondiala. Imi pare rau, dar constructia europeana trebuie incetinita. Cand o masina are o pana, trebuie sa te duci la mecanic sa-i verifice motorul.
Constitutia a murit?
Da, din nefericire. Nu putem continua impotriva unei majoritati de francezi, de olandezi si, maine, de britanici. Trebuie sa urmam opinia majoritatii si sa construim integrarea sub alte forme. Dar nimeni nu vrea sa paraseasca zona euro! Constructia europeana este ideea cea mai inteleapta din istoria continentului european. Sper ca aceasta idee nu a murit. Acestea fiind zise, cand i-am vazut pe francezi votand “nu”, mi-am spus: binecuvantata greseala! Ma temeam ca integrarea va fi blocata de Polonia. Majoritatea dreptei poloneze, care se opune Constitutiei europene, este foarte fericita ca francezii au votat “nu”...
La ce v-ati gandit dumneavoastra, fost disident, cand ati vazut fluturand, in seara de 29 mai, drapelele rosii, in Piata Bastiliei, in sunetele Internationalei?
Doamne, iarta-i, ca nu stiu ce canta (rade). Asta nu ma sperie. Nu-i un lucru mai grav, in ochii mei, decat portretele presedintelui Mao fluturate in Cartierul Latin, in mai ’68... Stanga, dupa modelul lui Enver Hodja (fostul dictator albanez), a existat totdeauna, in Franta: ea nu este internationalista, ci izolationista, sub un drapel internationalist. Ma mira insa ca-l regasesc aici pe Laurent Fabius, pe care imi amintesc ca l-am intalnit la un miting, in perioada Tratatului de la Maastricht, si care era atunci pentru o Franta deschisa!
In ultimii doi ani, relatiile dintre Paris si Varsovia s-au degradat. Inainte de aparitia “instalatorului polonez” pe scena Istoriei, Jacques Chirac dojenise deja guvernul polonez pentru ca achizitionase avioane de vanatoare americane si pentru ca sprijinea razboiul din Irak...
Desigur, asemenea declaratii lasa urme. Nu le poti vorbi polonezilor in felul asta. Inchipuiti-va cum ar reactiona francezii daca presedintele Statelor Unite ale Americii le-ar spune ca “au pierdut o ocazie de a tacea”.
In diferendumul franco-polonez figureaza si problema relatiilor cu Moscova...
Chirac vorbeste bine ruseste. Dar el confunda limba lui Puskin cu limba lui Putin. In ochii lui, Rusia este la fel de indepartata ca si China. Pentru noi, e o tara vecina. Vorbesc si eu ruseste, nu sunt rusofob, dar nu accept limbajul imperial si deriva autoritara a regimului Putin. Francezii cred ca democratia este un lucru extraordinar pentru francezi, dar ca rusii, care sunt niste barbari, nu o merita. Pentru Franta, Rusia este o putere nucleara, o mare piata, o cultura fascinanta. Polonia a disparut de pe hartile Europei timp de o suta douazeci si trei de ani si, pentru polonezi, de vina este Rusia. Cum sa nu sustinem miscarea democratica rusa impotriva lui Putin, cand vedem astazi cum Moscova incearca sa reabiliteze pactul germano-sovietic din 1939 Molotov-Ribbentrop, refuza sa faca publice arhivele cu privire la masacrul de la Katyn, sprijina frauda electorala din Ucraina?
Fiecare polonez nutreste in sinea lui un vis american. Exista si un vis european?
Este o mare eroare sa construiesti Uniunea Europeana ca pe o rivala a Statelor Unite. Ea trebuie mai curand sa fie un al doilea stalp al Occidentului, caci noi impartasim aceleasi valori. Trebuie ca Uniunea sa fie puternica, pentru a influenta Statele Unite, dar ca o aliata. Jacques Chirac a aparat Constitutia, ca pe cel mai bun mijloc de a se opune modelului american; eu credeam ca Europa s-a construit in opozitie cu modelul totalitar! Fiecare polonez isi are visul sau european; pentru taran, sunt subventiile de la Bruxelles; pentru muncitor, este promisiunea ca se vor face investitii straine; pentru student, este garantia de a studia si de a trai dincolo de frontierele noastre. Fantastice perspective, cu totul interzise generatiei noastre!
Unde sunt frontierele Europei?
Ele sunt dictate de valori, nu de geografie. In cincisprezece ani de acum inainte, va trebui sa reglementam problema relatiilor noastre cu Ucraina, cu Turcia, cu Rusia. Daca, acum saisprezece ani, mi s-ar fi spus ca Polonia va face parte din Uniunea Europeana, as fi spus ca asta-i o idee suprarealista. Acum un an nu mi-as fi inchipuit ca Ucraina va lua parte din plin la aventura democratica. Cu cat Europa va fi mai bine integrata, cu atat va fi mai bine pentru intreaga lume. Dar, de cateva zile, inteleg ca trebuie sa facem o pauza. Asa cum spunea Henri Bergson, “trebuie sa astept ca zaharul sa se topeasca”: nu poti intotdeauna sa grabesti mersul Istoriei.
Interviu de Jean-Michel Demetz si Bernard Przewozny
Adaptare dupa Express, 6 iunie 2005, traducere din franceza de Mioara Izverna
