De la dialogul critic la polemica emoţională

La mult prea lunga replică a lui Carol Iancu, Alexandru Şafran şi Şoahul neterminat în România. Răspuns alegaţiilor lui A. Florian, din nr. 1096, un cititor a postat o reacţie din care amintesc: „de ce nu istoricii etnici evrei se ocupă de Şoahul din România? De ce istorici români? Care ar fi cei mai interesaţi în redarea adevărului?“. Problemele ridicate de cititor sunt cel mai bun rezultat al unei replici care, cu părere de rău o scriu, nu aduce nimic nou despre istoria Holocaustului.

Istoria, stimate cititor, nu se studiază sau ea nu se învaţă pe criterii etnice. Ar însemna ca istoricii români să se preocupe numai de ceea ce, într-un fel sau altul, a avut legătură doar cu România sau cu românii. Pe de altă parte, drama exterminării evreilor în perioada celui de al doilea război mondial nu este istorie evreiască. Este istorie mondială, europeană. Şi românească, atunci când cercetăm destinul evreilor din România din acea perioadă. Cercetătorii aleg subiectele de studiu în funcţie de pregătire, specializare, valori şi principii împărtăşite, oportunităţi pe piaţa cercetării etc.

În ceea ce priveşte replica profesorului Carol Iancu, voi face numai câteva adnotări.

Oare de ce atâta venin pentru a răspunde unui demers critic în care mi-am permis să semnalez câteva fisuri ale unei lucrări ce se vrea academică? Abundă insinuări şi termeni jignitori la adresa mea. Sunt formulări care sugerează că aş face parte dintr-o grupare anti-Şafran! Declar pe proprie răspundere că nu am aparţinut şi nici nu aparţin vreunui clan conspirativ, iar astfel de afirmaţii ar trebui să fie susţinute de argumente solide. Dacă nu ar fi orbit de pasiune, C.I. ar fi reţinut concluzia mea: „despre istoria reacţiilor conducătorilor de comunităţi evreieşti din Româ­nia în perioada Holocaustului urmează abia să se scrie“.

Apoi, credeam că spiritul raţionalismului, de care este animat academismul francez, este o normă a intelectualului care trudeşte în Franţa. Dragă C.I., m-ai dezamăgit în această privinţă. Dezbaterea de idei ai înlocuit-o cu spiritul polemicii emoţionale.

Contraargumente la cele semnalate de mine nu prea am observat. Mai mulţi prieteni m-au întrebat de ce atâta înverşunare la C.I. Răspunsul meu a fost simplu: pentru omul C.I. traseul Montpellier-Bucureşti probabil trece prin Geneva.

Dacă autorul volumului recenzat nu a înţeles, reiau acum: nu mi-am propus niciun moment să evaluez rolul lui Alexandru Şafran în elita conducerii Comunităţii evreieşti din perioada anilor 40. Am urmărit să supun reflecţiei publicului numai chestiuni de metodologie privind elaborarea unui studiu ştiinţific şi a unei antologii de documente. Fiind vorba de o recenzie şi de un spaţiu tipografic limitat, am căutat să ofer câte un exemplu pentru fiecare nerealizare a volumului. Nu exista posibilitatea pentru exemple numeroase.

Cartea Şoahul neterminat în România propune formulări nefericite pentru cele petrecute în istoria recentă, este partizană, iar autorul recurge la omisiuni deliberate în ceea ce priveşte contribuţia unor istorici la studierea Holocaustului din România. Acesta este mesajul meu, domnule profesor, şi nimic altceva. Oricând putem dialoga academic despre aceste opinii.

În replica sa, C.I. nu face altceva decât să reia idei şi fraze din propria carte. În concluzie, adaug doar atât: nu a existat nici Şoah, nici Holocaust neterminat, domnule profesor! Nici în România, nici în Europa. Prin această formulare, pe care nu o argumentaţi, minimalizaţi semnificaţia dramei umane a uciderii a 6 milioane de evrei europeni! Iar cei asasinaţi din responsabilitatea Guvernului Antonescu sunt parte a acestora.

Citeste si despre: Alexandru Safran, Soah, Holocaust, cercetatori, .