De același autor
Asa cum un tablou se vede mai bine de la distanta, si situatia din Romania se vede mai clar daca o privesti din exterior. Dupa cateva saptamani de absenta, percepi mult mai acut accentele schizofrenice care marcheaza viata politica din tara, agenda mass-media si, pana la urma, viata de zi cu zi a romanului. De multa vreme show-ul inlocuieste substanta, se discuta enorm despre lucruri minore si foarte putin despre cele cu adevarat importante. In timp ce declaratiile facute de Marie-Jeanne Ion sau SMS-urile trimise de ea au ocupat nesfarsite spatii mediatice si au adunat pe la talk show-uri cohorte de analisti care si-au dat cu parerea savant, pe indelete, despre astfel de “chestiuni arzatoare”, infrastructura rutiera din vestul tarii, de exemplu, ramane la pamant dupa 15 ani de postcomunism, fara ca subiectul sa genereze discutii serioase in presa. Dupa cum nu se vorbeste decat marginal despre aparatul de stat, care ramane, in esenta, la toate nivelurile, o masinarie gripata, incovoiata politic si dezarmant de ineficienta, din care putinele persoane capabile care ajung la un moment dat in sistem incearca sa evadeze cat mai repede posibil.
Daca in anumite zone din spatiul privat lucrurile s-au miscat dupa 1990 si fata tarii s-a mai schimbat, structura institutionala a Romaniei si toate domeniile care tin nemijlocit de ea au ramas in mare masura anchilozate. Numai ca, paradoxal, prinse saptamani in sir cu analizele despre textura covoarelor din fundalul imaginilor cu fostii ostatici din Irak sau cu dezbaterile pe marginea unei exprimari mai colorate scapate de Traian Basescu, la o masa de la acum celebrul restaurant “Golden Blitz”, si mass-media, si inaltele cercuri politice ignora in buna masura exact lucrurile care ne marcheaza existenta cotidiana, precum timpul irosit inutil sau nervii consumati pentru o obtine o adeverinta de reparatii de la politia rutiera, pentru a preschimba buletinul sau pasaportul sau pentru a face revizia tehnica auto la RAR.
E drept, pe de alta parte, ca, daca e caraghios ca presa sa fie dominata intr-o asa mare masura de extinse dezbateri inutile, nu e deloc in regula nici ca presedintele Romaniei sa se lanseze in conversatii de politica externa in toiul noptii, intr-un restaurant bucurestean. Si chiar daca mutatia e de salutat, plictiseala si lipsa de substanta care au marcat mai ales ultimul mandat al lui Ion Iliescu devenisera de-a dreptul indigeste, cu astfel de “iesiri in decor” ale noului locatar de la Cotroceni saltul e parca prea mare. Semn ca gasirea echilibrului potrivit care sa puna de acord o dezirabila lipsa de inhibitie in comportament cu rigorile impuse inerent de statutul institutiei prezidentiale nu e o treaba deloc simpla si ca proverbialul instinct al lui Traian Basescu ii mai joaca si feste.
Un echilibru altfel greu de gasit din multe alte privinte. Dupa ce ani de zile au inchis ochii in fata unor acte de coruptie de mari dimensiuni si la nivel inalt, acum procurorii au trecut in extrema cealalta. Mai ales in cazul infractiunilor economice, pun sub acuzare sau chiar aresteaza cu usurinta, pe baza unor probe subtiri sau a unor rapoarte de expertiza intocmite de oameni care fie asculta orbeste de comenzi, fie sunt cu totul depasiti din punct de vedere profesional. Si, poate mai grav, sub pulpana generoasa a luptei anticoruptie, care se bucura, in mod firesc, de suport popular, se deruleaza tot felul de operatiuni de reglare de conturi intre diferite grupuri de interese. Problema e ca, atunci cand se va trage linie si, asa cum se intampla deja, arestatii vor fi eliberati pentru ca acuzatiile nu sunt sustinute de probe bine documentate, iar procesele vor trena, elanul justitiar se va toca, iar institutiile statului vor fi, o data in plus, discreditate.
La nivel mai general, schimbarea de putere de la sfarsitul anului trecut a modificat substantial si aspectul de ansamblu al vietii politice autohtone, din punctul de vedere al manifestarii sale publice. Daca guvernarea PSD lasa impresia de inghet total, de control oligarhic, cea de astazi sufera de un exces de improvizatie, da adesea senzatia de diletantism, o senzatie accentuata probabil si de faptul ca au fost de multe ori proiectati in functii importante oameni tineri, ceea ce in fond e un lucru pozitiv, dar care se dovedesc de multe ori complet depasiti de situatie. In plus, din varii motive - de la lipsa de profesionalism la jocurile subterane de interese -, mass-media nu fac decat sa amplifice zgomotele de fond si sa ridice chestiuni derizorii la nivel de dezbatere publica nationala. Si asta in timp ce publicul spectator, desi declarativ e foarte critic si nemultumit, pare destul de prins de show-ul care i se ofera zilnic.
Asa se face ca si unii dintre cei care au dorit schimbarea din decembrie 2004 se declara acum obositi si dezamagiti de ceea ce se intampla. Poate si datorita excesivului zgomot de fundal, dar mai ales pentru ca acest tip de labilitate emotionala, de balans intre extreme par a fi trasaturi autohtone larg raspandite. Problema e ca asta e ceea ce poate produce alternativa politica la PSD in acest moment. Si, de altfel, cu toate pacatele evidente ale acesteia, nu e deloc sigur ca plusul de “coerenta oligarhica” a fostului partid de guvernamant ar fi cumva de preferat.
Romania incearca sa se schimbe in rafale. Periodic au loc zguduiri, ramane de vazut cat de profunde, urmate de replieri ale fostului sistem, care se regaseste in buna masura in randul elitelor postcomuniste. La nivelul de normalitate confortabila nu se ajunge usor si nici fara dureri. Ceea ce si explica intr-un fel aceasta schizofrenie de grup care ne inconjoara si care devine adesea foarte greu de suportat. Atunci cand e vorba de responsabilitati, toata lumea arata cu degetul clasa politica. Care, e drept, mai are mult pana va ajunge intr-o zona de comportament acceptabil. Partea mai complicata e insa ca Romania are mari probleme de adaptare si in partea ei mai putin vizibila din punct de vedere mediatic. In zona institutiilor si a mentalitatii omului obisnuit, unde inertia transcende schimbarile politice periodice. De fapt, fondul discutiilor tot mai aprinse legate de integrarea tarii in Uniunea Europeana - daca o meritam sau nu, daca e in interesul nostru sau in interesul lor, in seama cui cad responsabilitatile - de aici pleaca si mai putin de la cine ocupa la un moment dat portofoliul Integrarii Europene in Guvern. Gasirea solutiilor potrivite pentru iesirea din pubertate a societatii romanesti e, pana la urma, o provocare care ne priveste pe toti. Problema e ca drumul catre o normalitate plictisitoare, dar confortabila, dupa care multi ajung sa tanjeasca, mai ales la intoarcerea dupa calatorii in Occident, se dovedeste a fi inca destul de complicat.
