Drepturile omului, ideologia și realitățile geopolitice

Noua viziune a administrației Trump privind drepturile omului din perspectivă internațională se îndepărtează considerabil de la normele impuse în trecut de către stînga liberală.

Alexandru Lazescu 28.07.2020

De același autor

Așa după cum anticipa un cunoscut analist american de politică externă, Walter Russell Mead, într-un articol publicat în Wall Street Journal, ultimul Raport al Departamentului de Stat al Statelor Unite privind situația drepturilor omului în lume a stîrnit intense controverse și a fost primit cu critici virulente. "A susține, așa cum face comisia care a redactat documentul, că drepturile de proprietate sunt o bază obligatorie pentru orice concept semnificativ privind drepturile omului înseamnă să contrazici o mulțime de tabuuri în materie". "A pretinde, în plus, că libertatea religioasă este printre cele mai importante drepturi ale omului, că fondarea Americii a fost cel mai important eveniment din istoria drepturilor omului și că lupta pentru apărarea acestora trebuie gîndită prin prisma suveranității naționale este o adevărată blasfemie pentru activiștii tradiționali", scrie el.

Într-adevăr, reacțiile critice au venit imediat și pe un front larg, dinspre cea mai mare parte a mass media occidentale, care sunt preponderent de stînga și încă de o manieră tot mai radicală, dacă ar fi să ne uităm la New York Times sau CNN, de pildă. La fel de previzibile au fost și reacțiile vehement critice din partea unor ONG-uri pentru care ideea că nu ele ar fi cele care ar trebui să aibă ultimul cuvînt, ca arbitri, în ceea ce privește drepturile omului pe glob înseamnă să fie pusă în discuția însăși rațiunea lor de a exista. Așa că Amnesty International nu se mulțumește doar să considere raportul invalid dar vine cu o listă de acuze la adresa Washingtonului. Căruia i se reproșează că a decis să părăsească Consiliul ONU pentru Drepturile Omului iar acum, prin acest raport, încearcă să nege "drepturile reproductive ale femeilor", "drepturile LGBTI" și "drepturile socio-economice" și să respingă autoritatea ONU și a altor organisme internaționale de a defini drepturile omului și de a decide asupra respectării lor. Ca o observație, la președinția Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, s-au aflat de-a lungul timpului țări ca Libia lui Gadaffi sau Arabia Saudită, nu tocmai o lumină în materie de drepturi ale omului, iar multe dintre rezoluțiile critice adoptate vizau în principal Israelul, pînă la urmă singura democrație din întregul Orient Mijlociu extins.

La rîndul ei, o profesoară de drept de la Duke University, citată de CNN, este de părere că "această schimbare către o viziune mai limitată și mai ierarhică a drepturilor omului pun Statele Unite în afara manierei de abordare a comunității internaționale". "Conform dreptului internațional al drepturilor omului, libertatea religioasă nu este lipsită de limite, există o interdicție de a o folosi pentru a discrimina femeile și comunitatea LGBTQ", ține ea să remarce. În fine, Daniel Drezner, scrie în Washington Post că "există elemente evidente, în special ale libertății, care nu au legătură cu înțelegere convențională a conceptului de drepturi de proprietate". La fel, și cotidianul britanic The Guardian, referindu-se la raport trimite în derizoriu "dreptul la proprietate". Ceea ce nu este mirare. Multe dintre toate aceste canale mediatice adoptă mai mult sau mai puțin explicit un discurs anti-capitalist. Cît privește ideea de "comunitate internațională" acesta este un concept vag, greu de definit dacă se intră în detalii, mai ales în lumea multipolară de astăzi.

Dacă ar fi să rezumăm, se confruntă aici două concepte fundamental diferite în ceea ce privește definiția drepturilor omului. Cel susținut de actuala Casă Albă pledează pentru o abordare mai pragmatică, într-un registru mai limitat, în acord cu Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată de ONU în 1948, care se rezumă la cele care se bucură de o acceptare generală pe glob, ceea ce îi conferă și legitimitate. De cealaltă parte, curentele politice și intelectuale liberale alături de activiștii din societatea civilă le doresc extinse cît mai mult pentru a cuprinde, de exemplu, legalizarea căsătoriilor persoanelor de același sex sau așa numitele drepturi "socio-economice", foarte asemănătoare cu cele statuate de către fostele regimuri comuniste. Numai că, indiferent cum privești aceste drepturi extinse, ele sunt departe de a fi considerate legitime în cea mai mare parte a spațiului extra-occidental. De exemplu, atunci cînd președintele Obama, aflat în vizită în Kenya, a militat pentru drepturile LGBT președintele kenyan i-a replicat sec că țara sa are alte priorități. O dovadă că o abordare pragmatică pare să fie mai eficientă decît cealaltă care nu doar că nu este acceptată dar stîrnește și multe resentimente.

În afara de asta, după cum a subliniat și Mike Pompeo, într-un discurs ținut la Philadelphia, făcînd trimitere la grupajul "1619" din New York Times, pe care-l consideră de sorginte "marxistă", "dacă istoria americană este reductibilă la rasism și opresiune și principiile Declarației de Independență sunt pur și simplu ipocrite de ce ar trebui alte țări să ia în serios discursul Americii referitor la drepturile omului?". Adăugînd că "Partidul Comunist Chinez trebuie să fie extrem de încîntat că New York Times promovează o asemenea ideologie". În acest punct Mike Pompeo evidențiază o fractură logică în discursul dominant al stîngii: în timp ce nu scapă nici o ocazie să scoată în evidență "racilele" societăților occidentale, în general ale civilizației occidentale, se așteaptă ca restul planetei să accepte "recomandările" occidentale în materie de drepturile omului. De altfel, aceste recomandări au o tot mai mică greutate pe măsură ce ponderea și performanța economică a Occidentului în ansamblu se diminuează pe plan global.

Chestiunea dreptului la proprietate, desconsiderată dacă nu chiar privită cu ostilitate de către stînga, ilustrează neînțelegerea profundă a diferențelor dintre regimurile totalitare comuniste și dictaturile de dreaptă și a motivelor pentru care primele s-au dovedit semnificativ mai longevive și mai eficiente în exercitarea controlului asupra societății. Guvernările autocratice de dreapta chiar dacă au fost adesea destul de brutale nu s-au atins în general de dreptul la proprietate, au suprimat doar opoziția politică. De partea cealaltă, regimurile comuniste, în afară de efortul masiv de îndoctrinare (care, iar, lipsește în cazul guvernărilor autocratice de dreapta) a suprimat complet dreptul individual la proprietate, cu mici excepții, deținerea unui apartament sau a unui automobil. Însă orice entitate cu activitate economică, de la un restaurant sau un atelier de reparații auto pînă la marile combinate siderurgice aparținea "întregului popor" și era gestionată exclusiv de către Partidul Comunist sau de către diverse structuri controlate de către acesta. În aceste condiții, spre deosebire de ceea ce se întîmpla în regimurile de dreapta, nu puteai pur si simplu să "exiști" în afara sistemului economic comunist sau a administrației de stat. Un exemplu tragic este înfometarea forțată impusă de Stalin în Ucraina căreia i-au căzut victimă 6 milioane de țărani care, avînd pămînt, deci un mijloc independent de subzistență, erau indezirabili pentru că scăpau de sub controlul absolut al regimului. E vorba despre un sistem politic care maximiza controlul Partidului Comunist cu prețul erodării masive a eficienței economice, acesta fiind și unul dintre motivele care au provocat implozia Uniunii Sovietice. De aceea, dreptul la proprietate este un element esențial care oferă cetățenilor posibilitatea de a ieși de sub controlul exclusiv al statului.

Toată această discuție este importantă pentru că scoate în evidență două viziuni complet opuse asupra lumii actuale. Mulți vor simpatiza cu cea progresistă care poate sună bine pe hîrtie dar, pe de o parte, ignoră diferențele culturale semnificative din lume (ceea ce pare curios dacă avem în vedere că adepții acesteia sunt și mari campioni ai multiculturalismului la ei acasă) iar pe de alta ignoră realitățile geopolitice actuale în care capacitatea Occidentului de a-și impune standardele sale morale s-a diminuat considerabil.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22