De același autor
… pentru ca desi soarta PDL-ului pare pecetluita (sau poate tocmai din aceasta cauza), isi mai poate aduce modesta contributie la viata politica romaneasca – prin puterea exemplului. Nu degeaba medicina incepe sa se invete pe cadavre. Inaltarea si decaderea PD(L)-ului au fost marcate de confruntarea a doua viziuni diferite (gresit percepute ca diametral opuse) despre ceea ce este sau ar trebui sa fie un partid. Simplificand, pentru claritatea expunerii, sa le denumim viziunea idealista si cea pragmatica.
Viziunea idealista – a debutat, paradoxal, cu pragmaticul Traian Basescu, secondat pe atunci de un singur peste-pilot, Emil Boc. Va mai amintiti ? S-ar cuveni chiar sa aveti un sentiment de déjà-vu. Si pe vremea aceea PSD marsaluia triumfator spre statutul de partid-stat. O singura buturuga mica a rasturnat atunci carul mare – un partid mic da’ al dracului, vioi si bataus, PD. Care partid se rezuma la tandemul aparent contra-naturii, Basescu-Boc. Asa a castigat Basescu primaria Bucurestiului – propunand o viziune diferita, vopsita in tuse groase, sa le-nteleaga tot omul : anti-coruptie, pro-occidental, etc. Restul e istorie, marcata de intoarcerea la variatiuni pe aceeasi tema – la tepe, mogulii de presa, tonomatele, Statele Unite ale Europei, parlament unicameral, s.a.m.d..
Le puteti denumi ‘marote’, ‘tinte false’, sau cum va mai vine la gura, dar adevarul e ca oamenii raman, vrand-nevrand, indragostiti de idei. Cand cinicul vine si va zice ca dragostea trece prin stomac, aminti-va ca si aceasta e tot o idee. Asa ca stomacul trece prin idee. Daca nu ma credeti pe mine, recititi Noul Testament. Nu aparatul de partid l-a propulsat pe Basescu in fruntea statului sau PDL-ul la guvernare, ci o viziune. Pe vremea aceea, nimeni nu auzise de Vasile Blaga, iar Elena Udrea ajunsese in centrul opiniei publice pentru faza cu Norvegia, republica, membru al UE.
Viziunea pragmatica – si-a scos mai tarziu capul in sanul partidului, abia cand PD-ul a intrezarit posibilitatea de-a se aburca pe cai mari. Ideile, viziunile, au fost trase pe linie moarta, si s-a trecut la organizarea « in teritoriu ». Ce, numai PSD-ul se pricepe la asta ? Partidul a devenit mare, greoi si, aparent, eficient. Cozmanca si-a gasit nasul in Vasile Blaga. Principiul ? Alegerile se castiga in filiale. Aparatul administrativ, impartirea bugetelor locale, plasarea « oamenilor nostri » in pozitii-cheie, au devenit pilonii de baza ai succesului electoral. De nenumarate ori, Basescu a cazut si el prada viziunii pragmatice (ceea ce, intre noi fie vorba, e o contradictie in termeni ; pragmatismul n-are viziune ; merge din carpaceli). Istoria e prea lunga pentru a fi recapitulata aici. E suficient sa ne amintim ca aparatul de partid a ales-o pe EBA in PE, distribuind impecabil voturile. Si totusi, de fiece data cand cutitul a ajuns la os, presedintele s-a rasucit, ostaseste, pe calcaie si s-a intors la viziunea idealista care i-a asigurat succesul initial. Asa se explica aducerea in partid a unor figuri precum Cristian Preda, Monica Macovei, Sever Voinescu, Paleologu, etc. Asa se explica Baconschi si MRU si Papahagi. In fine, dar nu in cele din urma, asa se explica disparitia odihnitoare a Elenei Udrea din prim-planul vietii politice romanesti pe toata durata referendumului de demitere a presedintelui.
Pe termen lung, insa, « viziunea » pragmatica s-a dovedit castigatoare – in partid, dar nu pentru partid. “Idealistii”, perceputi ca pionii otraviti, au fost pusi la colt, mai mult sau mai putin respectuos. Prigoana a fost ales candidat la primaria Bucurestiului – din motive pragmatice. Partidul a inceput sa piarda – si a ramas buimacit. Nu stia de ce.
Nici acum nu stie. Sau stie, dar nu-i pasa.
Daca ar sti, Blaga nu s-ar mai incapatana sa ramana la presedintia partidului, iar Elena Udrea nu ar reprezenta « alternativa ». Cazutul din lac in put nu e niciodata o solutie. Dar poate partidul stie. Stie si nu-i pasa. Se multumeste cu o strategie de supravietuire, care sa asigure subzistenta “aparatului”. Strategia sporilor, pana la urmatoarea ploaie, care se va-ntampla cand va vrea bunul Dumnezeu.
Asta nu mai e politica. Asta e biologie. Si inca una de nevertebrate.
