De același autor
Care sunt mecanismele prin care un individ ieşit din obscuritatea comerţului ceauşist a ajuns milionar, patron de presă, împărţitor de favoruri şi cumpărător de intelectuali? Armaghedoanele şi stenogramele care au tulburat de-a lungul timpului spaţiul public oferă răspunsul. Revoluţia confiscată de comunişti în frunte cu Ion Iliescu, ascensiunea în afaceri a securiştilor, justiţia coruptă şi patronată de dinozaurii sistemului, o clasă politică lipsită de scrupule şi hrăpăreaţă, consolidarea unei „reţele“ mafiote cu ramificaţii în presă, magistratură, partide.
Începând cu anonimele Armaghedoane şi terminând cu mult mai savuroasele stenograme, opinia publică a aflat ce se ascunde în spatele unor inexplicabile ascensiuni în afaceri sau cariere politice, care este sorgintea puterii imense, comparabilă cu cea deţinută de nomenklaturişti, a unora dintre vedetele vremii.
Au folosit toate aceste dezvăluiri la ceva? Au fost în interesul public sau nu? S-a schimbat societatea, a căpătat ea anticorpii necesari? Sau, din contră, Armaghedoanele şi stenogramele nu au făcut decât să scoată la iveală un puroi care, împrăştiindu-se, a contaminat şi părţile sănătoase? Dar, mai ales, nu cumva un stat în care informaţii din dosarele penale, convorbiri private şi scene de budoar sunt date ca pradă opiniei publice este parte a „reţelei“ despre care vorbim?
Acestea sunt poziţiile pe care s-au repliat taberele după ce şocul stenogramelor Vântu s-a mai atenuat. Partida mogulului face caz de apariţia în dosarul penal şi, mai apoi, în presă a unor convorbiri fără relevanţă evidentă cu fondul acuzaţiilor: favorizarea infractorului, punând sub semnul întrebării legalitatea interceptărilor şi acuzând intruziunea în viaţa privată. Cu alte cuvinte, este chestionabil însuşi statul de drept pentru că se încalcă drepturile omului, instituţiile statului devenind în fapt unele de represiune. Motiv pentru care se cere schimbarea şi înăsprirea legislaţiei. Ceilalţi, printre care mă număr, susţin că interesul public primează şi că nu s-a comis nicio scurgere de informaţii din moment ce stenogramele se află la dosarul din instanţă.
Cenzura, ingerinţele editoriale, transformarea presei în „organizaţie“, în fapt, într-o maşinărie întoarsă cu cheia, pusă în serviciul intereselor de business ale patronului, modalităţile prin care aceasta este folosită ca armă împotriva actorilor de pe scena politică sunt şi vor fi mereu de interes public major. În plus, cât de „privată“ este viaţa privată interceptată? Protagoniştii nu discută despre amante, neveste, copii, boli sau rufele murdare din debara. Subiectele sunt abolirea dreptului la liberă exprimare în „organizaţie“, orchestrarea campaniilor de presă împotriva unor instituţii ale statului, cum este ANAF, aflat în control la trustul Realitatea, intimidarea procurorilor şi judecătorilor care îi instrumentează dosarul, manipularea „prostimii“.
Este sau nu de interes public să se afle toate acestea? Eu cred că da. Aşa cum a fost important să aflăm şi despre modul în care magistraţi ca Florin Costiniu aranjează dosarele şi devin servitorii politicienilor, despre poliţiştii care lucrează la comanda interlopilor la fel de important este să aflăm şi cum jurnaliştii devin mercenari în scopuri care nu mai au nimic în comun cu interesul cetăţeanului. La fel, servilismul unor ziarişti, amintind de zeloşii care pupau mâna prea iubitului conducător, este de maxim interes pentru a înţelege mai bine mecanismele creşterii şi decăderii „organizaţiei“. Murdăria din spatele ecranelor sau a paginii de ziar, corupţia deghizată în politician sau afacerist onorabil, injustiţia şi interesele financiare pitite sub robele de magistrat au fost, sunt şi vor fi mereu de interes public.
Asta nu înseamnă însă că practica stenogramelor trebuie încurajată, că este normală pentru societăţile democratice. Ele sunt rezultatul faptului că nici justiţia, nici presa, nici sindicatele, nici clasa politică nu funcţionează aşa cum trebuie. Pentru că, dacă ar fi funcţionat, personaje primitive ca Sorin Ovidiu Vântu nu ar fi ajuns unde sunt. Justiţia nu l-a condamnat pentru faptele lui, partidele l-au protejat şi l-au folosit, sindicatele i-au intrat în slujbă cu simbrie, iar lipsa unei legislaţii antitrust i-a permis să împartă monopolul cu ceilalţi doi moguli, Voiculescu şi Patriciu. Cred că presa tip Vântu reprezintă într-adevăr o „vulnerabilitate“ nu atât la adresa siguranţei naţionale, cât mai ales pentru jurnalism în postura sa de „câine de pază“ al celorlalte instituţii ale statului. Reglementarea carenţelor uriaşe ale acestor instituţii va reglementa implicit şi „organizaţia lui Vântu“. Desigur, cu condiţia ca trupele scoase din cazărmile mogulului să nu abolească în fapt statul de drept. //
Taguri:
patron de oresa, magistratura, armaghedoane, Iliescu, securisti.
